Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

TIFF a împărțit premii de 100.000 de euro. Marii câștigători ai festivalului

Organizatorii Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) estimează cel mai mare număr de spectatori la această ediție. Premiile acordate se ridică la 100.000 de euro.
Filmul bolivian și-a acontat cele mai importante premii la Cluj | Foto: TIFF

Organizatorii Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) estimează cel mai mare număr de spectatori în aceast an. Premiile acordate se ridică la 100.000 de euro.

Cele mai mari premii în bani au fost câștigate de filmele “Casa noastră” (Bolivia), regia Alejandro Loayaza Grisi – Trofeul Transilvania, 10.000 euro; “Maria Luisa Boulevard” (Bulgaria), regia Kristina Spassovska – Transilvania Pitch Stop, 5.000 euro; “Făpturi de vis” (Islanda), regia Arnar Gudmundsson – Cea mai bună regie, 3.500 euro.

Cele mai valoroase premii, constând în echipamente și servicii specifice, au fost obținute de “Avanos” (Grecia), regia Panagiotis Charamis, Chainsaw Europe, 25.000 euro, “Emilia Hosu are HIV”, r. Ioana Păun, Competiția locală, 15.000 euro; “Miracol”, r. Bogdan Apetri – Lungmetraj românesc, 10.000 euro; “Dragoste în vremea coronei” (Ungaria), r. Agnes Szucher, Competiția locală, 7.000 euro; “Aurică, viață de câine”, r. Mihai Dragolea, Scurtmetraj românesc, 5.000 euro.

Principalele companii și organizații finanțatoare ale premiilor au fost Cemacon, TenarisSilcotub, MasterCard, Banca Transilvania, Dacin Sara, Cinelab, TV5 Monde, Avanpost Media, Numa Film, Conceptual Lab.

“Am avut un record de spectatori la această ediție, unul nesperat, fiind mai mulți decât la edițiile de dinaintea pandemiei. Au fost 168 filme de lungmetraj, 28 filme de scurtmetraj, 362 de proiecții de film la festival”, a sintetizat președintele TIFF, Tudor Giurgiu.

Gala de premiere, transmisă pe Facebook și YouTube

Câștigătorii ediții din acest an au fost anunțați la gala din Piața Unirii, din Cluj-Napoca, unde au asistat 2.000 de spectatori. Filmul desemnat drept marele câștigător a obținut și Premiul publicului. Actrița Maia Morgenstern a câștigat Premiul de excelență pentru întreaga carieră, oferit de compania Mercedes-Benz.

Gala prezentată de jurnalista Amalia Enache și de Tudor Giurgiu a fost transmisă live pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube al TIFF. Concertele au fost susținute de The Mono Jacks și Mihail.

Printre personalitățile prezente s-au numărat Mircea Geoană – secretar general adjunct al NATO, ministrul culturii – Lucian Romașcanu, senatorul Alexandru Cordoș, Liviu Mihaiu, vedetele de televiziune Andi Moisescu, Andreea Esca, Pavel Bartoș, actorii Cătălina Grama “Jojo”, Magda Catone, Paul Ipate, Alexandru Papadopol, Marius Manole, Mălina Manovici, Adrian Titieni, Emanuel Pârvu.

Filmele premiate la TIFF 2022 au avut parte de proiecții speciale duminică, pe 26 iunie, în ultima zi de festival. TIFF este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Protest cultural la TIFF

Grupul Independent pentru Cultură a lansat, cu ocazia TIFF, “Manifestul clujean pentru cultură publică”, semnat de cei mai importanți operatori clujeni din domeniu. “Semnalăm cu îngrijorare faptul că dimensiunea socială a producției culturale locale nu poate fi suplinită de dimensiunea economică a culturii.

Riscăm să pierdem tocmai procesele producției culturale locale care ne dau șansa să ne redefinim apartenențele la multiplele noastre comunități și la oraș. Neglijând producția propriilor sale identități culturale, Clujul ajunge să își piardă nu doar unicitatea culturală născută din diversitate, dar și coeziunea comunităților sale.

Pledăm pentru elaborarea, asumarea și implementarea unei viziuni ample care să-și asume în mod real rolul esențial al culturii în societate: un loc de întâlnire și cunoaștere/dezvoltare a diverselor comunități.

Chemăm administrația locală, instituțiile de cultură, universitățile, sectorul cultural independent să elaboreze și să pună în practică, într-un efort colectiv, o strategie reală și aplicabilă și o serie de măsuri pentru reafirmarea culturii ca un bun comun al nostru, al tuturor.

Invităm membrii comunității clujene să susțină acest demers, de a dezvolta împreună această conștiință a comunității noastre: cultura noastră, culturile noastre. Doar prin atitudinea noastră asumată și prin efortul nostru colectiv ne vom regăsi la Cluj, între noi înșine, într-un dialog global”, susțin inițiatorii manifestului.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Trei orașe din Ardeal în Top 3 pe țară la secțiunea Managementul deșeurilor

Articolul următor
Producătorul francez de componente auto Michelin a aniversat 20 de ani de la preluarea fabricii de anvelope din reședința de județ a Sălajului.

Două decenii de Michelin la Zalău. Francezii au angajat 2.300 de oameni

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share