Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Sălajul cumpără 15 ha de teren pentru un parc industrial la Hereclean

Consiliul Județean (CJ) Sălaj vrea să achiziționeze teren în comuna Hereclean, în vederea amenajării unui parc industrial.
Aleșii județului au pus ochii pe terenurile bisericilor din Hereclean și Guruslău

Consiliul Județean (CJ) Sălaj vrea să achiziționeze teren în comuna Hereclean, în vederea amenajării unui parc industrial.

În cadrul ședinței ordinare a CJ Sălaj a fost aprobată cumpărarea a trei parcele cu un total de 15 ha aflate în proprietatea Bisericii Greco-Catolice Hereclean și a Parohiei Reformate Guruslău.

În vederea negocierii prețului de cumpărare a terenului, în cadrul aceleiași ședințe a fost desemnată o comisie din care fac parte secretarul general al județului, precum și patru consilieri județeni, membri ai formațiunilor politice reprezentate în CJ Sălaj.

“Mă bucur că am ajuns în această etapă a demersului nostru privind amenajarea parcului industrial, un proiect care va crea premisele revigorării și dezvoltării durabile a economiei locale și regionale și care va crește atractivitatea județului Sălaj ca locație pentru viitoarele afaceri. Prin înființarea acestei platforme industriale, ne dorim să încurajăm investițiile directe și crearea de noi locuri de muncă.

În vederea achiziționării celor trei parcele, comisia de negociere desemnată urmează să poarte discuții cu reprezentanții proprietarilor de teren. Pentru a asigura un nivel maxim de transparență, fiecare formațiune politică din CJ Sălaj este reprezentată în această comisie”, a precizat șeful județului, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Atuuri pentru Hereclean: parc industrial, centură, abator

La începutul anului, forul județean anunța că vor fi încheiate cinci parteneriate, dintre care două cu entități bisericești, pentru amplasarea viitoarelor zone industriale din județ. Acorduri erau prevăzute cu administrațiile din localitățile Hereclean, Șimleu Silvaniei și Cehu Silvaniei, dar și cu Parohia Reformată Guruslău și Parohia Greco-Catolică Hereclean. În aceste localități sunt prevăzute parcuri și zone industriale.

“Pregătim portofoliul de proiecte în vederea valorificării tuturor perspectivelor de finanțare din perioada de programare 2021-2027, astfel încât, la debutul noului exercițiu financiar, să avem proiecte mature. Printre acestea se numără și cele ce vizează amenajarea de noi parcuri industriale în Sălaj, având în vedere succesul de care se bucură platforma din Jibou”, a declarat președintele CJ Sălaj.

Pe teritoriul Herecleanului este prevăzută și a doua centură a reședinței de județ, pe relația Zalău – Crișeni, ca alternativă pentru descongestionarea traficului rutier pe Drumul Național 1H în cele trei localități. Proiectul se află în etapa de semnare a contractului de finanțare pentru realizarea documentației tehnico-economice. În plan economic, se mizează și pe revirimentul abatorului din Hereclean.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Constructorul tronsoanelor dintre județele Cluj și Sălaj ale Autostrăzii Transilvania, UMB Spedition, a calculat costuri suplimentare de 250 milioane lei.

Umbrărescu cere retragerea de pe șantierul autostrăzii Cluj - Sălaj

Articolul următor
Povestitorul de Film a culminat cu evenimentul TikTok Get Together de la Muzeul de Artă și de premierea câștigătorilor.

TikTok a strâns 74.000 de urmăritori la TIFF

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Investiții
Citeste mai mult

Piscina de la Poarta Raiului

Deținătorul hotelului Poarta Raiului din comuna Șugag, satul Tău Bistra, județul Alba a decis să-și completeze oferta turistică…
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Piscina de la Poarta Raiului

Deținătorul hotelului Poarta Raiului din comuna Șugag, satul Tău Bistra, județul Alba a decis să-și completeze oferta turistică…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share