Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Banca Transilvania a înființat 50 de agenții premium

Banca din Cluj a dat în folosință 50 de sedii BT Dialog, dedicate consultanței clienților, în 19 localități din țară.
Noul tip de agenții ale băncii din Cluj funcționează fără casierii | Foto: BT

Agențiile de acest fel ale Băncii Transilvania (BT) au fost create pentru pentru a facilita comunicarea directă cu clienții.

Banca din Cluj a dat în folosință 50 de sedii BT Dialog, dedicate consultanței clienților, în 19 localități din țară. Sedii premium, acestea oferă clienților un nou tip de experiență, prin consultanță, educație financiară, opțiuni de self-banking. Cele mai multe agenții BT Dialog sunt în București (15) și în Cluj-Napoca (6). 10% dintre sediile băncii sunt pentru consultanță.

„Agențiile BT Dialog sunt, în primul rând, un loc de întâlnire. Acolo avem echipe pregătite să ofere informații și recomandări financiare cu privire la toate serviciile, produsele și soluțiile de banking online pe care le avem. Astfel capitalizăm unul dintre punctele noastre forte, relațiile foarte bune cu clienții”, a declarat Omer Tetik, director general al BT.

Cele mai multe BT Dialog, în București și Transilvania

Agențiile BT Dialog se găsesc în București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara, Brașov, Sibiu, Oradea, Suceava, Craiova, Pitești, Târgu-Mureș, Ploiești, Galați, Baia Mare, Bacău, Alba Iulia, Arad și Fălticeni.

Programul acestora este de luni până vineri, iar cei care doresc pot programa online vizita la bancă. Ele sunt fără casierii, iar în cadrul cărora pot fi realizate doar anumite operațiuni cu numerar, exclusiv la BT Express Plus și la bancomat.

Net Promoter Score al agențiilor BT Dialog este mai mare decât media băncii în primul semestru al anului, de peste 83%. BT are peste 500 de sedii în 180 de localități. Acestea pot fi evaluate online, prin rating și recenzii, pe site-ul BT. 82% dintre clienții BT folosesc cel puțin o aplicație pentru banking la distanță.

BT este cea mai mare bancă din România după active, fiind urmată de BCR și BRD. Aceasta are peste 19% cotă de piaţă, 3,7 milioane de clienţi, 9.200 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Delgaz Grid susține învățământul dual prin parteneriate încheiate cu 9 instituții cu profil tehnic

Articolul următor

De ce să participi la Interactiv Transilvania, conferința dedicată retailului regional, pe 21 septembrie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share