Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Animax își deschide magazin în FunPark Shop

Animax România a anunțat deschiderea a două magazine noi, unul în București, al doilea, în proiect în Turda.

Cea mai mare rețea de pet shops de pe piața românească, parte a grupului Pet Network International, va avea noi unități la Turda și București.

Animax România a anunțat deschiderea a două magazine noi, unul în București, al doilea, în proiect în Turda. Investiția se ridică la 100.000 de euro. Planurile prevăd inaugurarea a șase unități și creșterea afacerilor cu 15% față de 2021. Unitatea din Turda este programată în noul complex comercial FunPark Shop, la 22 septembrie.



Aceste două unități se alătură celor 116 deschise la nivel național. „Avem peste 500 de angajați, iar numărul acestora crește cu fiecare magazin deschis, ceea ce ne dă un avânt tot mai puternic pentru extinderea rețelei. Nu ne vom opri nici în 2023; vom continua expansiunea la nivel național”, spune Ioana Socaciu, Head of Retail al Animax România.

Un magazin = 50.000 de euro

Fiecare magazin Animax reprezintă o investiție de 50.000 de euro, rețeaua extinzându-se, de la începutul anului, cu patru astfel de unități. În 2021, compania a înregistrat afaceri de 52,5 milioane de euro. În afară de rețeaua de magazine fizice, compania are și un shop online prin intermediul căruia oferă informații și sfaturi posesorilor de animale de companie.

Pet Network  este rețeaua omni-channel de produse și servicii pentru animale de companie, lider de piață pe acest segment, care operează în Europa de Sud-Est prin mai multe branduri prezente în România, Croația, Slovenia, Serbia și Bulgaria.

În România, Pet Network operează prin brandurile Animax și Maxi Pet, cu afaceri de 80 de milioane de euro. Primul magazin Animax (marcă înregistrată) a fost deschis de către compania Pet Product. Ulterior, extinderea a avut loc în mai multe zone ale Bucureștiului și în alte orașe ale țării.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Pepijn Dinandt is taking over as CEO of the Eberspaecher Group

Articolul următor
Zitec a angajat, de la începutul anului, 90 de specialiști din București și din alte orașe ale țării: Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași.

Zitec a declanșat o campanie de recrutări în Transilvania

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale

„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share