Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Hotelul Radisson Blu Aurum din Brașov se deschide în octombrie

După 34 de luni de lucrări ce au antrenat lunar o echipă de 250-400 de persoane, Radisson Blu Aurum își deschide porțile la Brașov pe 16 octombrie. Investiția în proiectul hotelier se ridică la 16,3 milioane de euro, cu aproape 3 milioane de euro peste suma estimată inițial. Hotelul din centrul Brașovului reabilitează astfel o clădire într-o fază avansată de degradare și devine un punct de reper pentru serviciile turistice premium.

110 camere elegante, sală de evenimente cu o capacitate de 150 de persoane, un restaurant cu terasă, un skybar, piscină, SPA, stații de încărcare pentru vehicule electrice, parcare monitorizată – sunt câteva dintre facilitățile pe care le oferă Radisson Blu Aurum Brașov, ce își va deschide oficial porțile în luna octombrie.

Hotelul de 5 stele din centrul Brașovului îmbină vechiul și noul într-o simbioză elegantă, păstrând câteva dintre trăsăturile clădirii originale, construite în 1930, dar și un fragment al cetății Brașovului – descoperit în timpul lucrărilor de execuție. Hotelul aduce alături de acestea un design premium, cu finisaje excepționale și o calitate superioară a serviciilor. Prețurile de cazare pornesc de la 125de euro/noapte.

Hotelul nostru se adresează unui client familiarizat cu standardele turismului de calitate, cu așteptări pe măsură. Brașovul este cel mai vizitat oraș din România, prin urmare deschiderea unui hotel de lanț oferă oportunitatea creșterii nivelului serviciilor premium din zona Brașov. Ne așteptăm ca Radisson Blu Aurum să fie o destinație de avut în vedere nu doar pentru turismul de timp liber, ci și pentru cel de afaceri, având în vedere economia dinamică a zonei, a precizat Anca Cristea, General Manager Radisson Blu Aurum.

Investiție majorată de pandemie și complexitatea proiectului

Investiția în cel mai nou hotel din Brașov se ridică la 16,3 milioane de euro, deși inițial a fost estimată la 13,6 milioane de euro. Diferența provine din creșterea costurilor atât pe segmentul materialelor de construcție, cât și al forței de muncă, pe fondul contextului pandemic și al volatilității pieței. Investiția a fost finanțată prin Exim Bank de RaRa Group, proprietari și dezvoltatori ai hotelului.

De la amplasarea în centrul istoric, ce aduce rigori specifice de arhitectură, la proiectul complex de consolidare a clădirii existente, clădire aflată într-un stadiu avansat de degradare și încadrată în clasa de risc seismic 0,  de la conservarea unor vestigii istorice de relevanță în istoria Brașovului, până la faptul că lucrările de execuție au fost afectate de pandemie la doar două luni de la debutul acestora, ei bine, toate acestea demonstrează că suntem la finalul unui parcurs marcat de provocări. Astfel, rezultatul nu avea cum să fie decât o lucrare deosebit de complexă și de pretențioasă din punctul de vedere al designului, atât cel interior, cât și cel exterior. De exemplu, în fiecare dintre camerele hotelului, a fost necesară armonizarea a peste 50 de materiale și produse diferite, pe care oaspeții le pot observa. Multe exemple ca acesta dau o identitate aparte proiectului, ușor de perceput și de experimentat încă de la prima vizită, a precizat George Mihalache, arhitect la Arhi Grup.

În faza de dezvoltare și proiectare a investiției, care a durat 4 ani, au fost implicați peste 120 de specialiști din diverse domenii.

Apoi, de-a lungul celor aproape 3 ani de lucrări de execuție au fost implicate lunar între 250 și 400 de persoane. Au fost contractate peste 100 de firme locale cu expertiză în domeniul lor de activitate. Printre provocările marcante ale proiectului se numără descoperirea zidului cetății, percepută inițial ca o situație extremă, care apoi s-a transformat într-o ocazie de a pune în valoare o parte din istoria veche a orașului.

Începând cu decopertările clădirii construite în anii 1930, respectiv 1960, au fost evacuate peste 1000 tone de materiale, iar pentru consolidare s-au folosit peste 650 tone fier beton. Dacă ar fi să calculăm toate cantitățile manipulate în proiectul nostru, depășim 3000 tone de materiale și peste 850 livrări cu diferite tipuri de vehicule – a precizat Ramona Neamțu, proprietar Radisson Blu Aurum Brașov.

Radisson Blu Aurum își propune să contribuie la dezvoltarea economiei locale nu doar ridicând nivelul serviciilor turistice locale, ci și devenind un angajator important. Echipa hotelului va avea peste 70 de angajați, iar aceasta a fost deja definitivată în proporție de peste 75%.

Estimări 2023

Odată cu deschiderea, Radisson Blu Aurum devine o destinație preferată pentru iarna 2022-2023, în contextul proximității față de cel mai popular domeniu schiabil din România. Pentru anul următor se estimează un grad de ocupare mediu de 65%.

Atragerea francizei Radisson Blu a avut la bază dorința de a contribui la diversificarea oportunităților atât pentru locuitorii Brașovului, cât și pentru industria locală de profil, prin servicii turistice premium adresate atât segmentului de vizitatori business, cât și celui leisure. Suntem încrezători că vom deveni în scurt timp o destinație preferată a turiștilor, dar și un punct de reper pentru segmentul local de business, a completat Ramona Neamțu.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Generația Z: 1 din 5 tineri își dorește să devină celebru

Articolul următor

PlanRadar delivers first results on the research project "Future of Buildings" at EXPO REAL 2022

Citește și:
În luna sărbătorilor, Iulius Christmas Market din Iulius Parc îi poartă pe vizitatori în lumea de basm a Crăciunului.
Citeste mai mult

A început Iulius Christmas Market

Bucurie și magie sunt cuvintele care descriu cel mai bine luna decembrie, iar aceste stări au pus stăpânire…
Citeste mai mult

ROMGAZ, investiție de 300.000 lei la ASE

În cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti (ASE), a fost inaugurat Amfiteatrul ROMGAZ, un proiect al Asociației Studenților…
Zi de Zi știri ecoomice:
Total
0
Share