Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie şi Agricultură (CCIAR) Arad, propune modelul vest-european pentru întărirea Camerei de Comerț, în trei pasi simpli, dar eficienți
„Este important ca toate firmele să fie membre ale Camerei de Comerț, pentru că forța lor ar crește. Apoi, oamenii care își deschid firme să înțeleagă legile și responsabilitatea pe care o au ca administratori. Nu în ultimul rând, pledez pentru cuprinderea tuturor firmelor într-un catalog al mediului de afaceri este necesară pentru creșterea vizibilității lor. Pentru toate acestea este nevoie de o schimbare legislativă ca forța Camerei de Comerț să crească, așa cum se întâmplă în statele occidentale“, a declarat Gheorghe Seculici.
Exemple
Acesta a exemplificat cu Italia, unde firmele sunt în mod obligatoriu membre ale Camerei de Comerț și Industrie, iar acest organism, organizat pe bresle, este principalul partener al Guvernului atunci când se iau decizii cu impact asupra mediului de afaceri.
„Numărul mare de membri oferă forță și Camerelor de Comerț, să angajeze cei mai buni avocați și cei mai buni consultanți pentru a crea presiune asupra decidenților politici, ca deciziile lor să fie în favoarea mediului de afaceri și nu, așa cum se întâmplă deseori în România, în defavoarea lor“, susține președintele CCIAR.
Alt exemplu este cem maghiar, pe baza căruia UDMR a depus în Parlament un proiect de lege, ar putea reprezenta un mare progres pentru Camerele de Comerț din țară.
„Proiectul acesta de lege vine cu două noutăți importante: este necesară includerea tuturor antreprenorilor din România într-un catalog al firmelor, să le crească vizibilitatea locală și internațională, să poată fi contactați mai ușor de posibilii parteneri de afaceri; de asemenea, proiectul de lege susține profesionalizarea administratorilor de companii, certificarea de către camerele de comerţ a competenţelor acestora. Investitorii trebuie să fie uniți ca vocea lor să fie auzită și opiniile lor să fie respectate. Pentru domenii distincte este nevoie de soluții distincte, nu de măsuri generale“, spune Gheorghe Seculici.
Acesta este de părere că Legea Camerelor de Comerț trebuie aliniată la legislația europeană cât mai rapid pentru a putea susține mediul economici România în relația cu cel din UE.