Echipa de raliuri a pilotului italian a făcut o vizită oficială la sediul uzinei Rombat, care din decembrie are o nouă imagine.
Simone Tempestini a vizitat oficial, după un an plin de reușite, producătorul de baterii. “Pe parcursul sezonului de raliuri, ne-am întâlnit cu campionul nostru și la Iași, Cluj, Bistrița și Brașov, unde am reușit să îi oferim energia Rombat.
Ca orice campion, a venit pregătit, chiar cu mașina sa de curse și a realizat o demonstrație pentru a inaugura, într-un mod inedit, noua imagine a sediului Rombat. Trei dintre colegii noștri i-au fost copiloți și au trăit o superexperiență”, a menționat conducerea societății.
Născut în Italia, Simone este fiul unui pilot profesionist de curse Marco Tempestini, cu care a fost coleg de echipă la Napoca Rally Academy, tatăl participând în echipa mare, iar fiul, inițial în cea de juniori. Simone Tempestini a câștigat mai multe ediții ale Campionatului Național de Raliuri și Campionatul Mondial de Raliuri – Clasa Junior WRC. A condus mașini de curse mărcile Ford, Citroen și Hyundai.
Rombat a devenit, în 1996, furnizor Dacia, în 2005 a obținut autorizația integrată de mediu, în 2008 a deschis primele sale centre, iar în 2013 a dezvoltat linia de producție pentru baterii AGM și EFB. În 2017, a fost nominalizată ca furnizor pentru uzina Ford Craiova, în 2018 a fost concretizată investiția în o nouă capacitate de producție, urmată de parteneriatul cu Ford Craiova (2019) și certificarea Ford (2021).
Societatea bistrițeană este cel mai mare producător de baterii din România și fabrică mai multe mărci, destinate în special automobilelor. Aceasta a fost privatizată, apoi vândută concernului sud-african Metair.
Managerul Rombat, Alin Ioaneș, anunța concretizarea, în 2022, a unui parc fotovoltaic care să genereze energie verde pentru capacitățile de producție. Afacerile fabricii erau, în 2021, de 488 de milioane de lei, cu un profit net de 19 milioane. Aici activau 734 de angajați, având o vechime medie de peste 12 ani.