Câteva cuvinte despre Nașterea Domnului, despre Regalitate și despre Libertate.
Ne întâlnim în seara aceasta pentru a celebra împreună una dintre cele mai uimitoare sărbători ale creștinătății: Nașterea Domnului sau Întruparea. Un eveniment singular, cosmic, istoric și personal deopotrivă. O întâmplare providențială, petrecută o singură dată în istoria umanității, acum peste două milenii, repovestită, sărbătorită și reactualizată continuu de atunci, de creștinii de pretutindeni. Este un timp mare, o vreme gravidă cu veșnicia, aș spune.
Pentru noi, Crăciunul este, prin excelență, o sărbătoare de familie, a marilor și a micilor noastre familii, a darurilor, a generozității și a bucuriei. Dar oricât de familială și familiară ar fi, sărbătoarea Nașterii Domnului rămâne o minune, o taină, greu de înțeles doar cu ochii minții. Poate, de aici și deturnările comerciale ale semnificațiilor ei sau feluritele forme mondene de trecere sub tăcere.
Așadar, Iisus Hristos se naște în Betleemul Iudeei, în vremea lui Irod, într-un spațiu și timp istorice, clar delimitate. El este, deci, un personaj istoric. Dar Iisus se naște continuu și în inimile și în conștiințele noastre, într-o filiație neîntreruptă, de-a lungul generațiilor. El este, de aceea, un personaj anistoric, metaistoric, dincolo și mai presus de istorie.
Fiul lui Dumnezeu, Creatorul Cerului și al Pământului, străpunge veșnicia trecând prin membrana timpului nostru istoric, al Istorie cu I mare și al istoriilor noastre de viață, înveșnicindu-le. El este întâlnirea dintre cer și pământ, dintre etern și temporal, dintre iubire și sacrificiu, dintre viață, moarte și iar viață. Intrăm astfel, împreună cu El, într-o altă ordine a realității, nu ușor inteligibilă, pentru care avem nevoie și de ochii inimii, ai credinței și ai copilăriei, adică ai creșterii și ai devenirii, pline de uimire și recunoștință.
Cristos vine în trup și în istorie, ca prunc și ca prinț. „Fiu Dumnezeiesc”, cum spun colindele. Împărat și Rege. Asupra acestei dimensiuni regale vă propun să reflectăm acum: asupra regalității cerești și a celei istorice, între care vedem o legătură de valori cardinale.
Evenimentul din seara acesta, aflat la a IX-a ediție, se numește Colindul regal, din trei motive: În primul rând, pentru că este o seară de colinde pentru și despre Regele regilor, Mântuitorul și biruitorul, Învingătorul (gr. Nike). Cel care ne propune și ne oferă cea mai puternică cetățenie, invincibilă: Cetățenia Împărăției Cerurilor.
În al doilea rând, pentru că evenimentul va fi, ca de fiecare dată, un regal de colinde, de muzică și de generozitate. În al treilea rând, și nu în ultimul, pentru că această întâlnire este organizată de prietenii noștri din Clubul monarhiștilor clujeni, cărora le mulțumesc pentru invitație și pe care îi admir pentru însuflețirea cu care susțin, prin diverse proiecte civice și culturale, ceea ce aș numi cauza restaurării memoriei istorice a regalității românești.
Regalitate și Monarhie constituțională
E bine să facem o distincție între regalitate și monarhie, așa cum propun unii autori, Vladimir Volkoff, de pildă, pentru că cele două noțiuni, deși legate organic, nu sunt sinonime. Monarhia constituțională, în cazul nostru, este o idee politică referitoare la o altă formă de guvernare, bazată pe principiul englez originar: „Regele domnește, dar nu guvernează”. O idee politică, deci, cu care putem fi de acord sau nu, pe care o putem dezbate.
Regalitatea, în schimb, este mai mult decât atât și, la limită, altceva. Ea include monarhia constituțională ca instituție politică centrală, dar o depășește ca semnificații și influențe. Regalitatea este o realitate sau o sumă de realități istorice și spirituale, instituționale, simbolice. Este o altă ordine a realității, o stare de spirit și un (alt) mod de a fi.
Din punct de vedere istoric, monarhia constituțională românească este o temă foarte importantă care merită studiată și aprofundată. Ea este legată de modernizarea europeană și reformarea României, un proces inaugurat de Regele Carol I și continuat de ceilalți regi, Ferdinand Întregitorul, Carol al II lea, Regele Mihai I, până la instaurarea comunismului. Tema monarhică exprimă tradiția democrației constituționale moderne românești, de-a lungul a opt decenii de istorie, cu sincopele și scurtcircuitările pe care și istoria europeană le-a cunoscut la mijlocul secolului al XX-lea.
Este, în mod definitoriu, o formă de identitate istorică și culturală. În anii de după instaurarea violentă și ilegitimă a comunismului, tema monarhică a înseamnat și o formă de rezistență antitotalitară prin memorie, așa cum a practicat-o Regele Mihai în timpul celor peste patru decenii de exil sau cum au făcut-o cei puțini și aleși, cu o conștiință istorică puternică, oameni care au reușit să păstreze memoria regalității românești, uneori cu prețul libertății politice, ca pe o formă de contra-memorie și de rezistență la uitarea istorică impusă de regimul comunist.
Din punct de vedere politic, tema monarhiei constituționale, ca formă de guvernământ, consider că nu este nici o cauză pierdută, nici o cauză câștigată. Încă. Dar este important ca această temă să rămână deschisă. Spre dezbatere, spre reflexie și ca o posibilă alegere viitoare, în cunoștință de cauză.
Și este esențial, cred să ne amintim aici, spre neuitare și conștientizare, despre acel moment astral al libertății, decembrie 1989. Atunci, drepturile și libertățile noastre politice – mai ales libertatea de conștiință și libertatea religioasă, pe care le celebrăm azi, precum și libertatea de a alege în cunoștință de cauză (inclusiv forma de guvernământ) – au fost recâștigate de semenii noștri cu prețul sângelui.
Ei au ieșit pe străzile din Timișoara, București, Cluj, Târgu Mureș, Sibiu, strigând în bătaia gloanțelor, memorabil și cutremurător „Vom muri și vom fi liberi!”. Plin de semnificație, tot în acest timp istoric de grație din preajma nașterii Domnului ne-am recâștigat atunci libertatea, demnitatea și dreptul la adevăr.
Regalitatea cerească și cea istorică
Dacă tema monarhică este condiționată politic, constituțional și istoric, tema regalității, în schimb, este perenă și continuă. Un patrimoniu inegalabil. Regalitatea istorică europeană de sorginte creștină reflectă regalitatea cerească, valorile creștine sunt punctele ei cardinale.
Această filiație e ilustrată de domnitorii români, ctitori de biserici și apărători ai credinței creștine, unii dintre ei sfinți martiri precum Constantin Brâncoveanu și familia sa, precum și de regii României moderne. Astfel, regalitatea românească rămâne, continuu, ca realitate simbolică, istorică și memorială, chiar dacă sau cu atât mai mult cu cât, tradiția monarhiei constituționale a fost întreruptă brutal și ilegitim acum 75 de ani, la 30 decembrie 1947.
Valorile cardinale care conferă regalității istorice asemănarea cu regalitatea Cristică sunt sacralitatea, slujirea și iubirea. Sacralitatea este dată de ritualul străvechi al ungerii regilor creștini și al mirungerii creștinilor prin botez, ca regi. Slujirea, medierea și echilibrul sunt formele puterii supreme a unui rege bun și a monarhului constituțional.
Regele creștin este un mediator pe verticală și pe orizontală, între cer și pământ, garant al echilibrului și al echidistanței atât de căutate și niciodată atinse în alte forme de guvernare. El este un slujitor și un simbol, cel ce unește prin excelență (grecește, symbolon), și nu cel ce divide (diabolon). Autoritatea unui rege creștin se întemeiează pe iubire, o categorie politică și existențială, pe care niciun alt conducător politic nu o poate întrupa.
Regele Mihai al României este un astfel de simbol. Iar cei care am avut bucuria și privilegiul de a-l întâlni, mai devreme sau mai târziu, pe Majestatea sa, am cunoscut sentimentul copleșitor, de neuitat pe care îl stârnea prezența Regelui Mihai: iubire, respect, slujire. De la nașterea sa în ceruri s-au împlinit de curând 5 ani: 25 octombrie 1921 – 5 decembrie 2017, în ajun de Sfântul Nicolae.
Instituția Custodelui Coroanei României conferă tocmai garanția acestei continuități istorice a valorilor și simbolurilor regalității românești. Iar personalitatea Majestății sale Margareta, prin implicarea de decenii în cauzele sociale și culturale ale României, are rolul de liant și de reprezentare simbolică a intereselor cetățenilor români în întreaga lume. În așa fel încât, puternicul slogan stindard al anilor 1990, speranță al multora ori tabu politic al altora – „Monarhia salvează România” – s-a transformat în timp, prin dedicarea Familiei regale a României și prin cooperarea noastră, într-o realitate incontestabilă: „Monarhia servește România”.
În final, aș spune că atributul regal și regalitatea ca realitate sau ordine simbolică rămân definitorii pentru cetățenia și identitatea noastre creștină și istorică. De altfel, am remarcat și poate ați remarcat și dvs, că ori de câte ori conștientizăm condiția noastră de creștini, și pe cea regală, implicită – iar aceasta conștientizare și trăire sunt în sine o sărbătoare – devenim firesc, mai solemni, mai senini, mai buni, mai verticali. Colindul regal și prezența noastră aici sperăm să fie un astfel de moment special, o părticică din acest timp mare, de grație.
Sărbători fericite!
Sidonia GRAMA
Text prezentat la evenimentul caritabil Colind Regal din data de 11 decembrie 2022, organizat de Clubul Monarhiștilor Clujeni, la Centrul de Cultură Urbană din Cluj Napoca.
