Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

La Timișoara s-a deschis cea mai mare Unitate de Primiri Urgențe din zona de vest a României. Investiția, peste opt milioane de lei.

La Spitalul Județean Timișoara a fost redeschisă Unitatea de Primiri Urgențe, una care a trecut printr-n proces de schimbare totală, a fost renovată, suprafața s-a dublat, iar toate circuitele au fost aduse la zi. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a fost prezent joi la Timișoara pentru a deschide, și oficial, activitatea noii Unitatăți de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, extinsă și modernizată. Alături de Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, Mihai Grecu, șeful UPU, respectiv Sorin Barac, managerul Spitalului Județean Timișoara, calitatea actului medical din noua unitate a fost analizată și investiția de peste opt milioane de lei a trecut cu succes „testul”

Noul sediu al Urgențelor are o suprafață de 787 mp, dublă față de vechea clădire și dispune de subsol, parter și etaj, un spațiu de primire al ambulanțelor cu copertină metalică, de 168 mp, precum și culoare separate, delimitate în funcție de gravitatea cazurilor.

La etajul superior al imobilului a fost prevăzută o sală multifuncțională, care va deservi atât personalul medical, cât și medicii rezidenți și studenții.

24 de medici și 62 de asistenți medicali, pregătiți pentru a interveni în spital și pe teren, cu ambulanța sau cu elicopterul SMURD, se vor ocupa de persoanele care au diverse probleme medicale, dar și de victimele accidentelor care ajung la urgențe. Printre echipamentele achiziționate în cadrul procedurilor de renovare și extindere se numără două aparate pentru realizarea compresiunilor toracice în cursul resuscitării, fibroscop pentru efectuarea gastroscopiilor cu posibilitatea de terapie endoscopică, echipamente de supraveghere și securitate, sistem de informare și monitorizare a activității de triaj și de asistență medicală de urgență, sistem pentru managementul căii aeriene dificile.

Noua clădire UPU este cea mai mare secție de urgență a județului Timiș.

Ne propunem să conturăm, în jurul Spitalului Județean Timișoara, un adevărat hub medical care să deservească cetățenii la standarde europene. Avem intenția fermă de a face apel la toate modalitățile prin care putem interveni în dezvoltarea unor servicii medicale integrate, performante, astfel încât Timișul să rămână, și pe acest palier, în avangarda regiunilor care pun în prim plan calitatea vieții. Consiliul Județean Timiș s-a implicat direct și în reamenajarea și modernizarea Secției de Urologie și ATI Transplant Renal, o investiție realizată în totalitate din bugetul județului. În același timp, la CJT există în derulare un alt proiect major, cel al noii maternități, unde investiția se va ridica la aproximativ 18 milioane de euro, din care în jur de 9 milioane de euro va reprezenta contribuția proprie a CJT”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Noi trebuie să ne adaptăm nevoilor moderne ale sistemului de urgență. Vorbim aici de un sistem de urgentă complex, cât mai integrat și bine pus la punct, care să deservească pacientul. În UPU triajul este extrem de important și de aceea avem nevoie de spații flexibile și de personal adecvat, adaptabil acestui tip de activitate. Mă bucură foarte mult această implicare și de aceea am răspuns invitației domnului președinte al Consiliului Județean. Extinderea și modernizarea UPU va permite să existe condiții mai umane, mai civilizate pentru cetățeni. E un pas important și cred că vorbim de o tranziție către unitatea nouă, unde vom vedea spații și mai mari, mai generoase, care va însemna o transformare radicală în asigurarea asistenței medicale de urgență a cetățenilor nu numai din județul Timiș, ci și din cele limitrofe”, a spus și Raed Arafat.

El a vizitat noua UPU și a dat sfaturi pentru îmbunătățirea activității. Cel mai mult a fost impresionat de noul sistem informatic, acum fiecare pacient atunci când ajunge la UPU primește un cod, iar de acolo merge mai departe spre restul analizelor, eventuale radiografii, totul fiind proiectat pe monitoare, pacientul știind care este situația sa, dacă i-au fost realizate analizele și când va fi primit la tratamentul medical. În funcție de urgențe, fiecare pacient primește un cod de culoare, în funcție de care este preluat mai rapid de medici.

O altă noutate implemetată la UPU este ceea ce se numește ”Fast Lane”, pe această linie separată sunt preluate cazurile care nu sunt urgență, dar ajung totuși la urgență. Aici, ei sunt preluați, eventual consultați, primesc, dacă e cazul, o medicamentație, dar fără a intra efectiv în circuitul de urgență și a bloca locurile care sunt chiar necesare altor pacienți, am aflat de la Mihai Grecu, șeful UPU de la Județean.

Dacă un pacient ajunge cu Ambulanța la UPU nu e neapărat urgență roșie (n.r. cele mai dificile, care necesită cel mai scurt timp de intervenție) sau nu orice pacient care vine pe propriile picioare nu e neapărată un caz cu cod alb sau albastru (n.r. care nu necesită neapărat intervenție de urgență). Din acest motiv există triajul, este rolul UPU de a stabili cazurile importante și de a le prioritiza”, a mai spus Arafat.

Rin reorganizarea spațiului și extinderea celui existent se va putea ajunge la o capacitate de preluare de până la 30 de tărgi cu pacienți. Dar, importantă nu este cantitatea actului medical ci calitatea. Una oferită de echipamentele noi introduse, dar și de spațiul în care personalul medical își poate desfășura lejer treaba.

Cred că cel mai bine pot explica ce înseamnă acum aparatura, vă spun ce zicea unul dintre rezidenți: Ceea ce avem acum aici e nepotul a ceea ce era înainte”, a mai declarat Grecu.

Total
2
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Muzeul Etnografic al Transilvaniei a depășit recordul anterior de vizitare, înregistrat în 2019, când i-au trecut pragul 75.101 vizitatori.

Muzeul Etnografic, cel mai vizitat din Cluj în 2022

Articolul următor
Investiția continuă în oameni în Grupul IRUM-MAVIPROD

Investiția continuă în oameni în Grupul IRUM-MAVIPROD

Citește și:
Citeste mai mult

Încă un pasaj subteran la Oradea

Se pregătesc planurile pentru Pasajul Decebal. Strada T. Vladimirescu spre centură va avea patru benzi. Se fac primii…
Zi de Zi știri economice:
Total
2
Share