Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

ADR Vest are la dispoziție peste o sută de milioane de euro, fonduri nerambursabile, sunt disponibile pentru dezvoltarea drumurilor județene

Autoritățile județene din regiunea de vest a României au acum la dispoziție peste 100 de milioane de euro sunt disponibili pentru drumuri județene, în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Sunt finanțări din bani europeni pe care le pot obține cele patru consilii județene, singure sau în parteneriat cu alte consilii județene, municipale, orășenești sau comunale. ADR Vest oferă chiar și sprijin pentru accesarea banilor.

Cu acești bani se finanțează construirea, modernizarea sau extinderea drumurilor județene care asigură conectivitatea la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), inclusiv variante ocolitoare cu statut de drum județean. Se pot realiza, de asemenea, intersecții și racorduri la drumurile laterale, intersecții cu liniile de cale ferată, pasaje, poduri sau intervenții la albiile minore și noduri rutiere, eligibile în scopul conectării la TEN-T, construirea/ modernizarea de stații și alveole, lucrări de artă de tip poduri și podețe, elemente de colectare și evacuare a apelor pluviale.
Eligibile sunt, totodată, aliniamentele de arbori/ perdelele forestiere de-a lungul drumurilor județene, realizarea de stații de încărcare pentru vehicule electrice și alte lucrări. Lista completă este disponibilă în Ghidul de finanțare, pe care îl găsiți în link-ul din primul comentariu.

Suma totală disponibilă este de 107.7 milioane de euro, valoarea minimă a unui proiect este cinci milioane de euro, cea maximă de 50 de milioane.
ADR Vest mai anunță că, prin expertiza sa, oferă sprijin beneficiarilor la depunerea proiectelor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Orașul Ștei, gazda finală a proiectului FARO

Articolul următor

Societatea de Transport Public Timișoara vrea să își restructureze datorii de zeci de milioane de lei în următorii șapte ani

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share