Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Giganții industriali ai Clujului pun umărul la viitorul campus din Florești

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), liderul Consorțiului de Învățământ Dual Clujean (CIDC), a depus cererea de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Cea mai mare comună din România pregătește terenul pentru un campus pe 3 hectare | Foto: SCLEP

Bosch, Emerson sau Terapia au acceptat să intre în consorțiul care a demarat proiectul de învățământ dual de 29 de milioane de euro care se profilează în comuna Florești.

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), liderul Consorțiului de Învățământ Dual Clujean (CIDC), a depus cererea de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Scopul noii structuri regionale constă în dezvoltarea învățământului profesional centrat pe nevoile pieței muncii.

Aceasta se va face atât prin creșterea numărului de domenii, calificări și absolvenți, cât și prin asigurarea unui parcurs educațional pentru elevii înscriși în învățământul dual de nivel preuniversitar și crearea premiselor pentru ca ei să poată urma programele de învățământ terțiar.

Valoarea proiectului la nivel de consorțiu este de 29,1 milioane de euro, dintre care cea eligibilă finanțată din PNRR și a taxei pe valoarea adăugată eligibil finanțată de la bugetul de stat este de 24,9 milioane. Cofinanțarea proiectului la nivelul parteneriatului este de 4,2 milioane de euro (20% din cea valoarea eligibilă finanțată prin PNRR).

Primul mare proiect între universitățile clujene

”Este o premieră, având în vedere că este primul proiect de cooperare între universitățile clujene de o asemenea anvergură. În viitor parteneriatul poate fi extins la nivel regional. Studenții noștri fac practică și în prezent în cadrul unor ferme sau altor întreprinderi.

Noutatea constă în faptul că operatorii economici se vor implica direct în formarea elevilor/studenților și vor putea oferi  burse de studiu, echipamente tehnice, iar ulterior vor putea să recruteze personal din rândul studenților formați”, a precizat rectorul USAMV, Cornel Cătoi.

La data finalizării proiectului, cel puțin 200 de elevi și 100 de studenți (inclusiv din medii defavorizate) vor fi înscriși în ruta duală. Campusul va deservi atât învățământul dual preuniversitar, cât și cel universitar. Elevii și studenții pot dobândi calificări de nivel 3-8, conform Cadrului Național al Calificărilor. Pentru realizarea acestui obiectiv, s-a încheiat un contract de parteneriat pe 15 ani, cu posibilitatea prelungirii.

Teren de 3 ha, pus la dispoziție în zona Șapca Verde

Printre cei 23 de parteneri ai CIDC se numără USAMV, Universitatea Tehnică, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, Primăriile Cluj-Napoca și Florești, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Județean, Colegiul Tehnic de Comunicații, Colegiul Economic Iulian Pop, Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu, Colegiile Tehnice Energetic, Ana Aslan și Raluca Ripan,

Companiile implicate în parteneriat sunt Robert Bosch, Terapia, Electrogrup Infrastructure, Emerson, NTT Data România, Tehnofavorit, Selgros Cash&Carry, Moldovan Carmangerie, Bonas Import-Export. În calitate de lider, USAMV pune la dispoziția CIDC terenul de 30.000 mp în Zona Metropolitană a Clujului.

“Prin câștigarea acestui proiect se vor dezvolta și construi o clădire destinată activităților practice, cu spații de laboratoare generoase de peste 200 mp, laboratoare digitale de ultimă generație, amfiteatru mulifuncțional, o clădire rezidențială ce are ca scop cazarea participanților la studii și practică, ce va include suplimentar o bibliotecă și cantină.

Campusul va avea spații de petrecere a timpului liber, va fi dotat cu echipamente de învățare continuă, recreere, dezvoltare de aptitudini. Servicii oferite pentru elevi și studenți sunt stagii cu cadre didactice / formatori din firmele participante – pe partea practică; burse; cazare; transport dinspre / spre domiciliu; acces la spații dotate cu echipamente, utilaje, materiale specifice pentru calificare pe domenii; consiliere și orientare profesională”, potrivit USAMV.

Lista campusurilor finanțate, la finalul lunii

În proiectul coordonat de Adrian Oros, prorectorul USAMV pentru relația cu mediul socio-economic, mai sunt incluse cheltuieli privind organizarea de competiții profesionale / concursuri pe meserii, vizite la operatori economici.

Finanțarea este vizată în cadrul PNRR, unde se prevede, la nivel național, dezvoltarea a minimum 10 consorții regionale și a 10 campusuri profesionale integrate. Termenul limită de implementare e iunie 2026. Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene va anunța lista câștigătorilor până în 31 martie, potrivit informațiilor Transilvania Business.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
În perioda 13-15 martie, în Iulius Mall Cluj va avea loc City Fashion Kids, ce aduce o prezentare de modă cu ținute inspirate pentru cei mici, dar și un târg cu vânzare, unde vei găsi o colecție întreagă de articole vestimentare dedicate tuturor vârstelor și preferințelor.

Botezatu își prezintă colecția pentru copii la Cluj

Articolul următor

Stadiul lucrărilor la parcarea Park & Ride din Centrul Civic din Oradea filmat cu drona

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share