Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Studenții orădeni, remarcați în meseriile viitorului la Innovation Labs Timișoara

 

Nu mai puțin de opt echipe orădene, coordonate de dr. ing. Ovidiu Novac, cadrul al Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, a Universității din Oradea, au fost prezente la Innovation Labs, competiția dedicată studenților și cercetătorilor din domenii de vârf ale tehnologiei. De această dată, gazda „Hackathon” a fost orașul Timișoara

 

„Innovation Labs este unul dintre cele mai mari și mai longevive programe de pre-accelerare pentru start-ups-uri tehnologice din România. Prin intermediul său, studenții sunt încurajați să își construiască propria afacere, beneficiind de o infrastructură de suport – program educațional și acces la potențiali clienți, suport din partea mentorilor înscriși în proiect, acces la tehnologii și factori de decizie, prin partenerii programului”, explică dr. ing. Ovidiu Novac, cel care este și ambasador al Innovation Labs în cadrul Universității din Oradea.

Trei echipe în etapa următoare

Studenții Universității Oradea participanți la Innovation Labs

Pentru a se bucura de tot acest sprijin, tinerii trebuie doar să convingă juriul concursului. Se poate spune că, la Timișoara, studenții orădeni chiar au reușit să o facă. Trei, din cele 10 echipe care au promovat în etapa următoare a competiției, sunt ale Universității din Oradea.

Echipa formată din studenții Adrian Negrău, Răzvan Toth și Florin Bugle, anul I, la Departamentul Inginerie Electrică și Calculatoare, au propus juriului aplicația All in one app store.

„Este o aplicație dedicată cumpărăturilor, care ar putea fi utilizată în toate magazinele, pentru scanarea și plata instantanee a produselor, cu ajutorul telefonului inteligent”, explică dr. ing. Ovidiu Novac.

Costeluș Denis, student în anul I, al Departamentului de Calculatoare și Tehnologia Informației, a lansat ideea unei aplicații „punte” între persoane vârstnice și tineri care vor să ajute.

„Practic aplicația face legătura, pune împreună, necesități precum: asistența medicală, cumpărăturile, suportul pe care tinerii, specializați sau nu, pot să îl ofere unor persoane care au nevoie de aceste servicii”, spune dr. ing. Ovidiu Novac.

„Un succes aproape instantaneu a fost aplicația AISTETIX, a designerului Dan Mureșan și a studentului Pocsi Nandor, anul I la Departamentul de Automatică și Informatică Aplicată. E un program care oferă clienților soluții de design interior, pornind de la o simplă fotografie”, arată cadrul didactic universitar.

Dr. ing. Ovidiu Novac spune că Innovation Labs are ceva din spiritul olimpismului: „Ai reușit continuă! N-ai reușit continuă!”.

„Sunt multe echipe participante care, chiar dacă n-au avut succes cu ideea lor, au continuat să o dezvolte, să colecteze feedback-uri, au revenit în concurs și au câștigat. Sunt convins că toate ideile prezentate de studenții noștri au acest potențial. Aceste aplicații pot deveni produse care se ajungă în finală și să se facă remarcate de companii interesate să le finanțeze. În fond, acesta este scopul Innovation Labs, să îi ajute pe tineri să creeze produse de business care să ușureze viața celor care le vor utiliza”, a mai adăugat dr. ing. Ovidiu Novac.

Etapa următoare a Innovations Labs va avea loc la finele lunii mai.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Pădurea Craiului, nominalizată la Destinația Anului, categoria „Comori Naturale”

Articolul următor
Proiectul național Digital UP, prezentat la Cluj, propune firmelor din zonă acces la expertiză, infrastructuri digitale, tehnologii și inteligență artificială (AI) ca să reziste pe piață și să supraviețuiască unui viitor dominat de incertitudini.

“Femeile digitale” au ajuns la Cluj. “Dacă nu ne adaptăm, ieșim de pe piață”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share