Daniel Homorodean e un deschizător de drumuri al IT-ului clujean în zone ale globului în care mulți nici nu și-ar închipui că se pot face afaceri. Nu l-au speriat pandemia, sărăcia din țările Africii, cartelurile drogurilor din Columbia, revoltele din America Latină. În schimb, e dispus să meargă până în Oceania pentru un business profitabil României.
Vicepreședintele Clusterului Cluj IT (CCIT) face parte din consiliul de administrație încă de la începutul organizației și conduce Arxia, companie de dezvoltare web specializată în portaluri Open Source. Este fondator al mai multor startup-uri bazate pe produse software. E implicat în dezvoltarea de standarde în cadrul Organismului Național de Standardizare din România privind achizițiile publice electronice, facturarea electronică, Smart City. Reprezintă România în Comitetul European de Standardizare pe linia achizițiilor publice electronice. CCIT este o asociaţie de tip cluster cu peste 100 de membri care urmăreşte creşterea competitivităţii sectorului IT, vizibilitatea industriei IT româneşti și poziţionarea Clujului ca un hub digital inovator.
Cum a ajuns Rwanda un Singapore al Africii
Mergeți mereu în țări exotice, mai ales în Africa, inclusiv în pandemie.
“Ne interesează mai mult zona de țări în curs de dezvoltare. Călătoresc în Africa din 2008, însă în fiecare an constat că lucrurile evoluează foarte repede. Pe atunci, Africa nu avea, cu foarte puține excepții, infrastructură, șosele, comunicații, internet. Nu se punea problema să faci digitalizare, că nu aveai cu cine. Lucrurile au evoluat foarte repede din 2018 încoace: s-a ajuns deja la nivelul de maturitate unde ai cu cine. Rwanda a fost prima țară în care am stabilit relații relevante cu guvernul, un campion al dorinței de progres și digitalizare al acestui continent. Nu degeaba se spune că este Singaporele Africii din perspectiva vitezei de dezvoltare.
Dacă mergi în capitala Kigali, te simți ca în Frankfurt: e chiar mai curat și mai organizat decât un oraș occidental. E un oraș superbine pus la punct ca infrastructură, are șosele impecabile, securitate de top, centre financiare și IT bine dezvoltate. Este o țară cu 12 milioane de locuitori, din mijlocul Africii, fără ieșire la mare. Acolo a fost o politică foarte bine orientată în care s-a spus că trebuie să evolueze mai repede ca alte țări, să fie disciplinați. Corupția este acolo aproape zero, din acest ultim aspect Rwanda stă mai bine ca noi. Am găsit un partener foarte deschis în a ne apuca de făcut proiecte.
Și cine investește în Rwanda?
Țările africane nu au foarte mulți bani ca să își dezvolte digitalizarea, dar au capacitatea de a lua finanțări de la organizații precum Banca Mondială, Comisia Europeană (CE). Am mers, la primele proiecte concretizate acolo, pe finanțare de la Agenția de Cooperare Germană. Am dus patru companii din România în ultimii trei ani, trei din Cluj și una din București, pe o nișă de inteligență artificială (AI) de sinteză vocală.
Am realizat un proiect de asistent virtual pentru guvern ca să comunice cu populația, față de ION al Guvernului României care încă nu are această abilitate. A fost un proiect implementat chiar în pandemie care să sprijine populația în privința orientării legate de Covid-19. În Africa, majoritatea populației este rurală, needucată; nu știu toți să citească pe smartphone cum era cu evoluția cazurilor, carantina. Atunci oamenii dau telefon și întreabă în limbaj natural – “Pot să plec din oraș sau nu?”, iar robotul le răspunde în limba lor. O componentă a proiectului este de a-și face un motor de recunoaștere și sinteză vocală în limba natală – pentru prima dată în istoria Rwandei.
Un alt proiect a fost standardizarea tuturor website-urilor instituțiilor din Rwanda, lucru pe care România iar nu l-a atins pentru că acestea nu au structură comună, modul coerent de dialog, vizual comun, iar pentru cetățeni e confuz și frustrant. În plus, neavând un standard comun de mentenanță și de asigurare a securității, te trezești că mai cade câte unul sau mai este atacat. După ce am creat acest standard, am învățat firmele locale, pe localnici cum să îl aplice. Acum, după ce guvernul Rwandei a realizat primele 22 de website-uri în acest mod, l-a extins la agențiile guvernamentale, ambasade, primării, în doi ani a lansat 280 de site-uri noi.
Bănuiesc că ați instruit oamenii de acolo.
Ați fi surprins să aflați că totul s-a realizat cu un colectiv de 10 oameni școliți de noi, care le și întrețin, deci costuri foarte reduse. Cel mai mult a durat realizarea conceptului, peste un an. Am stat lângă ei până au făcut site-ul guvernului central, timp de șase luni. După acest succes, Rwanda a devenit prima țară din lume care a reușit să implementeze, la asemenea scară, un astfel de proiect. Marea Britanie și Australia au făcut acest lucru la nivelul guvernului central, însă la costuri mult mai mari. Guvernul Australiei dă 100 de milioane de dolari pe an ca să își întrețină site-urile în loc să lucreze cu tehnologii Open Source și o comunitate deschisă. A preferat să lucreze cu un gigant multinațional în domeniu din SUA.
Rwanda, o țară orientată spre disciplină și eliminarea corupției
Lecții gratis de business pentru oamenii ambasadelor
Ați primit cereri de replicare a acestui model?
Modelul creat de noi se află deja în atenția Guvernului Germaniei pentru a fi reprodus în toate țările în curs de dezvoltare. Vrem să încurajăm ideea de deschidere, să dăm oportunitatea țărilor de acolo să rezolve toate aceste lucruri pentru a se putea ocupa de probleme mai serioase. Este un fel de franciză, dar una gratuită, fiindcă implementarea costă. În cursul acestui an vom face o lansare, cu publicarea acestui ghid, împreună cu Guvernul Germaniei. Vrem să încurajăm firmele din România să meargă să experimenteze. Am mers prima dată în necunoscut, deci ne-am asumat și investiția. Din păcate, văd prea puține companii din țară care să își asume așa ceva. Trebuie să mergi acolo, să îți creezi relații, să îți cauți parteneri, să identifici ce ai de valoare.
Germania se arată interesată de prosperitatea țărilor Africii
Vă gândiți să înființați o reprezentanță CCIT acolo?
Mai degrabă la o formă mai organizată, cu pachete de suport, de genul: dacă sunteți interesați de țara respectivă, putem să vă punem în legătură cu acești oameni. Avem relații, inclusiv cu corpul diplomatic român, am găsit sprijin atunci când am avut nevoie. Din păcate, majoritatea ambasadelor României nu au acoperită funcția economică. Ambasadorii sunt diplomați de carieră, nu economiști, deci nu au înțelegerea mecanismelor economice.
Apoi, firmele românești au perpetuat concepția că trebuie să aștepte ca să li se dea. Nici măcar noi, în țară, nu știm ce avem ca valoare, cine și unde e interesat să se ducă. Lipsind informația, este greu pentru ambasade să își asume inițiativa. Industria noastră de IT are nevoie de o educare a pieței cu privire la potențialul de oportunitate de afară. Companiile de IT din România nu înțeleg de ce să se ducă acolo în Africa sau cât de mari sunt piața și riscul acolo.
Până am ajuns să fim plătiți pentru primul proiect în Rwanda, ne-am dus de șase ori, am făcut jumătate din proiect, workshop-uri pe gratis. Acum, că am scăpat de pandemie, vrem să avem programe mai consistente de suport pentru internaționalizare adresate firmelor românești: training, consultanță. În Uganda avem colaborări bine dezvoltate cu guvernul, în aprilie facem un workshop împreună cu celelalte agenții europene pe partea de strategii de digitalizare. Cu Tanzania avem o relație foarte bună, ne așteptăm în curând la o delegație guvernamentală în România.
Iordania, mai la îndemână decât Dubai
Ați reușit să pătrundeți și în țările din cele două Americi.
Statele din America Latină sunt percepute ca mai puțin exotice, însă avem legături bune cu Chile, Peru, Costa Rica. Nivelul de pregătire tehnică este superior celui din Africa. Chile este efectiv la nivel european, fiind considerată ca o țară dezvoltată, asta se simte inclusiv la nivel de prețuri. În Peru este loc semnificativ pentru dezvoltare, chiar implementăm mai multe proiecte pe partea de securitate cibernetică în bănci și universități. Deci expertiza românească își găsește bine locul acolo. Dificultatea majoră este limba, pentru că majoritatea oamenilor vorbesc doar spaniola, prea puțin engleza, acestea nu sunt piețe care nu s-au internaționalizat foarte tare.
Am încercat să ne dezvoltăm echipe de programatori acolo, dar ne-am lovit de faptul că doar 15% dintre personalul tehnic vorbea engleza la nivel conversațional, în care să te înțelegi cu oamenii, să ai activități de livrare. Cele mai puternice piețe din acea zonă sunt Mexic și Brazilia, unde se cheltuie cel mai mult. Este și concurența deosebită. Pentru a ne face intrarea în piața Americii Latine, ne-am ales țări în care nu sunt foarte vizibile din punct de vedere concurențial: Columbia și Peru, unde să începem să creștem pe piață.
În Columbia lucrurile s-au îmbunătățit foarte mult în ultimii 20 ani în privința corupției, nu mai sunt acele probleme majore cu cartelurile drogurilor, iar administrația publică este în regulă. Ce este greu de anticipat în aceste țări o reprezintă însă stabilitatea politică. Oamenii s-au obișnuit cu aceste schimbări în așa fel încât, atunci când mai pică un guvern, nu prea îi mai interesează, își văd de treabă. Totuși, pe noi, cei care lucrăm cu aceste instituții, ne afectează: începem cu unii, iar peste șase luni trebuie să o luăm de la zero.
Chile, o țară dezvoltată a Americii de Sud
Au companiile clujene șanse de succes în zona arabă?
În țările arabe există bani, mai greu este să ajungi la acești lideri. Deși Dubai are un ecosistem de business extraordinar, nu este unul foarte ușor de penetrat. Trebuie să îți asumi să fii, să stai și să îți construiești relațiile acolo. Să ai oamenii tăi care să stea în permanență, să dezvolte înainte să ajungi acolo.
Dubai este o variantă bună dacă îți este foarte clar ceea ce vinzi, dacă ai semnificativ de mulți bani pe care să îi investești și să nu o tratezi ca pe încă o piață în care intri. E necesar să îi acorzi atenție pentru că este o piață foarte concurențială unde se adună toți vânzătorii lumii. Acolo există o aplecare foarte mare spre atragerea inovației, startup-uri în AI – precum în hub-uri din Luxemburg sau Singapore care aduc aceste firme IT ca să le încorporeze și să le finanțeze.
În schimb, avem relații cu asociații de tipul CCIT în Orientul Mijlociu. Iordania este un caz relevant pentru intrarea României în ecosistemul regional de acolo deoarece iordanienii au relații foarte bune în toată lumea. Din păcate încă nu ne-am clarificat, nici pentru România, nici pentru Cluj, nivelul de specializare: în Luxemburg vorbim despre tehnologie financiară sau spațială (sateliți), în Dubai – de AI, Israel – de securitatea cibernetică, Singapore – de Blockchain, Taiwan – de hardware, senzoristică.
Dubai, paradisul investițiilor. Dar nu pentru oricine
39 de ore cu avionul până în Papua
Unde aveți planificată următoarea călătorie?
În aprilie mă duc în 4-5 țări din Africa, la întâlniri și la o conferință mare. Avem o relație bună în Oceania pe care vrem să o deschidem, la solicitarea Guvernului din Papua Noua Guineee, cu care avem un acord de cooperare instituționalizat. Vom acționa ca suport pentru strategii de digitalizare a guvernului. Este o zonă în care nici măcar UE nu a ajuns să penetreze. Când le spunem celor de la Bruxelles unde mergem ne spun: “Extraordinar! Și ce-i acolo?”. Vorba aceea: țara-i țară, lumea-i mare! Până atunci e încă foarte mult de lucru și în România; faptul că avem această dimensiune exotică nu înseamnă că nu ne concentrăm pe țara noastră să devină mai sustenabilă. Industria noastră încă nu a ajuns la nivelul optim de maturizare în capacitatea de cooperare, operarea pe piață, produsele inovative.
Cam cât timp stați într-o țară?
În multe locuri stau câte o lună, două zile fac pe drum. Înainte am organizat o misiune cu șase firme în Africa, în trei țări, am lucrat foarte bine, cu ambasadele, cu consulatele. Eu, ca vicepreședinte, am mandat să reprezint companiile, să semnez aceste acorduri. Din ianuarie 2022 ne tot cheamă cei din Papua. Durează 39 de ore până ajungi acolo!
Accesați și fondurile UE?
Nu ne uităm neapărat după fondurile europene disponibile pentru că industria IT este una privată, a avut întotdeauna de lucru din piața directă. Chiar dacă există aceste fonduri, nu înseamnă că le lăsăm să putrezească, însă nu suntem dependenți de finanțările publice. În industria IT nu ar trebui să te gândești atât de mult la banii gratis, ci să investești în cunoștințe, formarea de abilități. Ne interesează foarte mult să ne ajutăm împreună, să avem o strategie pe termen lung. Până acum veneau firmele din Vest la noi, vedeau că suntem mai ieftini și ne exploatau. Ne convenea și nouă, că luam bani, dar nu este ceva sustenabil.
Semnând memorandumul cu Papua Guinee, cu masca pe figură
Indonezia și Filipine stau la cotitură
Mai are viitor externalizarea serviciilor IT la Cluj?
Outsourcing-ul merge în continuare, ca acum 10 ani, deși a mai scăzut în pondere, însă oamenilor angrenați în așa ceva le-au crescut salariile de trei ori. Acest sistem înseamnă că ne oferim capacitatea de execuție altor firme. Totuși, pe măsură ce devenim tot mai scumpi și intră alții noi pe piață, din Indonezia, Filipine, vom fi ocoliți. Vorbim despre milioane de oameni care au intrat în industria de outsourcing, dar cererea a crescut în același timp, nu s-a diminuat, iar nivelul de nevoie depășește disponibilitatea. De aceea funcționează în continuare și va funcționa pentru că piața din Vestul Europei se află într-o lipsă cronică de oameni. Inclusiv în România începe să se simtă. Sunt societăți îmbătrânite în industrie, nu cresc efectivele, dar crește cererea pentru că toată lumea vrea să se digitalizeze.
Asistăm la paradoxul în care giganți ca Microsoft, Google, IBM, Twitter, Amazon sau SAP dau afară zeci de mii de oameni, iar firmele IT din România anunță angajări în masă?
Trendul de creștere în IT se menține și după pandemie. Suntem într-un context de recesiune economică globală. Tendința generală pentru digitalizare este păstrată, însă multe dintre companii își reduc efectivele din cauza unui hiperoptimism anterior, pe direcții care nu se probează: Metaverse, criptomonede, unde s-au făcut investiții masive fără o strategie corespunzătoare. În plus, s-a propagat indirect efectul creșterii ratelor la credite pentru că s-a redus creditarea, a scăzut și numărul investițiilor în zona imobiliară. Lumea a intrat într-un soi de precauție: dacă nu poți să faci cu banii tăi, mai bine nu faci. E o stare de moment: chiar dacă de un an și jumătate de aici înainte se va menține percepția de a fi atent cu privire la investiții care va afecta mai multe companii, industria IT în ansamblu va crește în continuare.
Angajarea de juniori a devenit costisitoare
Au devenit informaticienii noștri prea scumpi?
România va fi printre ultimele afectate în lanțul de vânzare a serviciilor IT tocmai pentru că are costuri mai mici. Când dai afară oamenii din Suedia, SUA care te costă mult mai mult decât un programator de aici, îi ții atunci pe cel de România. Diferența de costuri față de țările din Vest rămâne semnificativă. Vom vedea o liniștire a pieței, deoarece din 2019 încoace piața muncii a fost supraîncălzită. Adică oricine ridica mâna și zicea că vrea să se angajeze ca programator – chiar dacă nu știa nimic – găsea imediat de lucru.
Era ceva absurd și total nesustenabil. Ca să înveți un om care nu știe, pentru a ajunge la acel nivel în care poți să îl folosești îți ia cel puțin un an de investiții. Deci te costă nu numai salariul lui pe 6-12 luni, ci și procesul, încă jumătate de salariul, adică pe la 20.000 de euro ca să faci ceva dintr-un junior. Puține firme IT din România își mai asumă acum riscul să crească oameni de la zero. E prea scump.
Cât de pregătiți pentru piața muncii sunt absolvenții din IT?
Ei reprezintă o “materie primă diversă”. Relația noastră cu universitățile s-a îmbunătățit mult față de acum un deceniu. Atunci eram rivali, cu obiective diferite: noi, angajatorii, să le luăm oamenii, ele, să îi ducă la capăt fără neapărat să aibă calitate. Prin dialog am înțeles că de fapt avem același obiectiv: curricula s-a modificat pentru ca studenții să învețe lucrurile aplicabile în companii, iar industria să colaboreze cu universitățile ca pe măsură ce tinerii se îndreaptă către obținerea diplomei, să învețe să realizeze proiecte care să facă sens.
În relația cu studenții, constatăm însă că nivelul de disciplină s-a degradat. Există acei studenți vârfuri capabili de a fi autodidacți care, după ce merg de la cursuri, învață, sunt interesați să prindă lucruri noi, dar și mulți alții care au pierdut disciplina de a învăța. Există un deficit de atenție a generației actuale care se plictisește repede de o carte, de a învăța ceva. Totuși, și noi trebuie să ne schimbăm modul în care sprijinim învățarea prin accent pe interactivitate, video, pe transfer de cunoștințe cu mentor.
Cloud-urile publice fără strategie, egale cu zero
Care sunt domeniile din IT în care se pot impune firmele clujene la nivel internațional?
A avea 20.000 de specialiști în IT&C la Cluj este bine, dar e nevoie de o masă critică; nu te poți compara cu milioanele de informaticieni din India sau China. Securitatea cibernetică este o direcție de mare viitor, are o explozie deosebită; avem la Cluj mai multe firme care fac audit în domeniu, teste de penetrare. Dacă se pun împreună, oameni și cunoștințe, vor începe să devină o forță. Ai nevoie de permanentă învățare și certificări pentru că nu le lasă nimeni să intri într-un sistem bancar fără să probezi nivelul de cunoștințe.
În tehnologii financiare avem în țară câteva firme bune, cu tehnologii pentru bănci, identitate digitală. În Blockchain, avem tot mai mulți specialiști, sisteme ce asigură auditabilitatea și trasabilitatea datelor masive în sisteme complexe, nu neapărat criptomonede. O șansă există în AI, dar trebuie să ne găsim nișa – a devenit un domeniu mult prea larg. Noi nu putem fi buni pur și simplu în AI, așa ceva pot doar două țări din lume: SUA și China!
Ele au suficiente date pentru ca să își antreneze lucrurile pentru orice, lucru pe care România nu îl poate face. Deci trebuie să fim foarte specializați, să ne cristalizăm pe zone ca procesarea limbajului natural, chatboți care să îți identifice orice sentiment. AI intră mult în zona de industrie, de manufactură. Tehnologia e deja acolo, ceea ce ne lipsește este procesul de învățare cu date reale, specifice.
Se tot vorbește despre viitorul cloud național, clouduri regionale.
Nu am încredere în proiectele de cloud național sau regional pentru că nu beneficiază un suport de strategie. La noi este o mare presiune să cheltuiești banii europeni pentru că ei există. Deci suntem luați cumva pe nepregătite pentru că nu știm ce punem acolo, cum operează lucrurile pe care le punem, nu avem interoperabilitatea datelor guvernamentale. De aceea e mai ușor să pornești pe o firmă, să vezi într-o fabrică de ce asistenți virtuali ai nevoie pentru a-ți gestiona datele. Să pornești de la lucruri concrete.
Autoritățile clujene anunță că orașul va deveni un centru viu de testare a viitoarelor tehnologii.
Clujul nu trebuie să devină un centru de testare, ci de implementare în viața reală, acolo e provocarea. Nivelul de piață al României este slab și la nivel public, și privat. De aceea, industria IT românească va lupta să crească piața internă pentru că, în mod normal, banii sunt afară -acolo sunt clienții care înțeleg. Faptul că atâtea aplicații noi din sistemul public au dat greș la momentul lansării este un rezultat al lipsei de strategie, pregătire, planificare la nivelul României. Noi, cei din CCIT, vrem să ajutăm, dar trebuie să fim și ajutați să facem acest lucru.
