Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Digi Comunication, compania orădeanului Zoltan Teszari, venituri în creștere cu 11% în T1

Digi Communications NV a înregistrat performanțe financiare și operaționale semnificative în primul trimestru al anului 2023, în contextul unei creșteri a veniturilor consolidate (conținând venituri și alte câștiguri) ale Grupului cu 11% față de perioada similară a anului precedent, ajungând, astfel la 399 milioane de Euro.

EBITDA ajustată a marcat o creștere de 7,5% față de rezultatul din primul trimestru al anului 2022, ajungând la 134 milioane de Euro. EBITDA ajustată (excluzând impactul IFRS 16) a crescut cu 7,4%, până la 113 milioane de Euro.

Grupul DIGI a continuat creșterea la nivelul întregului portofoliu de servicii depășind 21,6 milioane de RGU (relații contractuale generatoare de venituri), ceea ce reprezintă o majorare de 16% față de perioada similară a anului trecut.

Telefonie mobilă

Segmentul de telefonie mobilă s-a evidențiat și ocupă prima poziție în rândul segmentelor de servicii ale Grupului. Continuând ritmul de creștere din perioadele precedente, numărul unităților generatoare de venit a ajuns la 9,6 milioane, la nivel de Grup.

În România, segmentul serviciilor mobile a atins 5,2 milioane de RGU, o evoluție de 19,1%, în comparație cu primul trimestru al anului 2022, serviciile de internet fix au înregistrat o creștere de 11,2%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 4,3 milioane de RGU, în timp ce segmentul serviciilor de televiziune cu plată (cablu și satelit) s-a majorat cu 6,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 5,5 milioane de RGU.

Operațiunile din Spania au înregistrat o nouă performanță remarcabilă datorită creșterii numărului utilizatorilor de servicii fixe (internet fix și telefonie fixă) cu 68% față de perioada similară a anului precedent, până la 1,3 milioane de RGU. Numărul de utilizatori de telefonie mobilă a crescut semnificativ, cu 26% și a atins un total de 4,0 milioane RGU.

Subsidiarele Grupului din Portugalia și Belgia (în asociere cu Citymesh NV) sunt în proces de dezvoltare a infrastructurii în vederea lansării serviciilor de comunicații în viitor.

„Suntem încântați că am încheiat acest trimestru cu o creștere accelerată a numărului de servicii și cu rezultate solide atât în România, cât și în Spania. Suntem recunoscători clienților noștri pentru încrederea acordată. Continuăm să investim în rețelele de ultimă generație, pentru a asigura accesul unui număr cât mai mare de consumatori la servicii performante și accesibile. Ne concentrăm eforturile pentru dezvoltarea infrastructurii și lansarea serviciilor în Portugalia și Belgia în viitor”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

A patra ediție a Târgului de Ecoturism va fi organizată în Muzeul Astra

Articolul următor

Recepția finală a bazinelor didactice de înot din Ștei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Nordic Group investește și la Izvin

Nordic Group, una un jucător important în piața distribuției de produse alimentare premium în  rețele Retail, HoReCa și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share