Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ambulanță transfrontalieră în Euroregiunea Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT)

Adunarea Generală a Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT), al cărei președinte în exercițiu este Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a avut loc sâmbătă, 20 mai 2023, la Pecica.

Reprezentanți ai județelor Arad, Timiș, Caraș-Severin, din România, comitatelor Bacs-Kiskun și Csongrad, din Ungaria, și Provinciei Autonome Vojvodina, din Serbia, membri în conducerea DKMT, s-au întâlnit față în față, pentru prima dată după pandemie, pentru a discuta proiecte începute în anii precedenți și aflate în așteptare din cauza condițiilor sanitare.

Președintele CJ Arad, Iustin Cionca, a insistat asupra prezentării și promovării la nivel euroregional a proiectelor derulate în parteneriat de către membri.

„Ele nu cresc calitatea vieții doar într-un singur județ, ci se ramifică și în județele vecine, iar dacă discutăm despre forța euroregiunii, în ansamblu, ea este dată de forța fiecărui județ care o compune. De aceea eu cred că asociația noastră trebuie pe viitor să își asume și acest rol de promotor al lucrurilor bune care se întâmplă în Euroregiunea Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, să fie un ambasador al proiectelor noastre și printre membrii asociației, dar și în organizațiile internaționale din care face parte”, a subliniat liderul CJA.

Serviciu transfrontalier de ambulanță

Pe ordinea de zi a ședinței s-a aflat unul dintre proiectele pentru care Consiliul Județean Arad a pledat în mod deosebit: proiectul de acord trilateral cu privire la cooperarea și asistența reciprocă între Guvernele Ungariei, Serbiei și României a înființării unui serviciu transfrontalier de ambulanță, în zona Euroregiunii DKMT.

„Sunt convins că este un proiect de viitor, un proiect bine gândit și justificat și, în ce mă privește, l-am înaintat Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în vederea analizării și agreării sale. Sunt conștient că nu va fi ușor de implementat, pentru că avem legislații diferite, pentru că rambursarea costurilor este o discuție grea, dar cred în acest proiect și îl susțin. El se conectează la efortul Consiliului Județean Arad și în general al administrațiilor publice din vestul României, de dezvoltare a serviciilor medicale”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.

Proiectul ambulanței transfrontaliere este unic în Europa de Est. El presupune intervenția în caz de urgență a ambulanțelor din euroregiune, în zona transfrontalieră, indiferent de statul în care se intervine, astfel încât ambulanța care este cea mai aproape de locul incidentului să poată salva vieți. Dificultatea proiectului constă în faptul că doar la Voivodina serviciul de ambulanță este în subordinea autorităților provinciale, în România și Ungaria el aparține de stat. De aceea, se vor organiza la Arad consultări cu ministerele Sănătății din cele două state, pentru a le implica în proiect.

Membrii DKMT au votat pentru încheierea acordului de colaborare, în vederea începerii procedurilor de lucru.

Branco Ciurcici, vicepreședintele Guvernului Vojvodina, a prezentat situația actuală și potențialul de dezvoltare în Provincia Autonomă Voivodina, prin prisma antreprenoriatului social ca potențial de cooperare transfrontalieră în Euroregiunea DKMT.

La rândul său, doamna Csokasy Eszter, director executiv al asociației Euroregiunea DKMT, a prezentat raportul cu privire la proiectele aflate în derulare în cadrul Agenției de Dezvoltare Euroregională DKMT.

Premii de execelență

La final, președintele CJ Arad a înmânat premiile de excelență ale DKMT: patru proiecte derulate în relația Arad-Csongrad, Timiș-Csongrad, Voivodina-Caraș Severin și Voivodina-Bacs Kiskun au primit acest premiu, urmare a impactului pe care l-au avut în comunitate.

Edilul orașului Pecica, Petru Antal, a făcut o scurtă prezentare a primului proiect premiat: „Tradiții de-a lungul timpului și de peste graniță”, derulat de comunitatea locală în parteneriat cu administrația localității Mórahalom din Ungaria, insistând asupra necesității cooperării comunităților de la graniță, pentru păstrarea și promovarea tradițiilor locale de fiecare parte a graniței. Pe parcursul proiectului, au fost prezentate preparate culinare specifice fiecărei comunități, tradiții culturale locale vechi și noi specifice diferitelor perioade ale anului.

Cel de-al doilea proiect premiat a fost derulat la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, al județului Caraș-Severin, împreună cu orașul Vârșeț din Serbia, lider fiind Consiliul Județean Caraș-Severin. În cadrul proiectului „Rețea comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat” au fost achiziționate o serie de echipamente de intervenție pentru situații de urgență, dar a fost derulat și un curs pentru pregătirea de scafandri la nivelul ISU „Semenic”.

Al treilea proiect premiat în cadrul DKMT a fost cel care vizează construirea unei noi maternități în Timișoara. Lider de proiect este Consiliului Județean Timiș, iar costurile se ridica la peste 13 milioane de euro, cu tot cu dotările ce vor completa aparatura existentă la Maternitatea Bega, care va fi transferată. Noua maternitate va avea compartimente de fertilizare in vitro, obstetrică-patologică, ginecologie, chirurgie laparoscopică și histeroscopică, obstetrică fiziologică și de spitalizare de zi. De asemenea, sunt prevăzute compartimente de terapie intensivă, prematuri, nou-născuți eutrofici, cât și facilități pentru însoțitori. Maternitatea va avea și o secție ATI, bloc operator, săli de nașteri și camere de gardă. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, prezent la ședință, a declarat că, cel mai probabil, noua maternitate va fi inaugurată în acest an.

Ideea celui de-al patrulea proiect a fost de a profita de potențialul neexploatat al regiunii Voivodina/Bács-Kiskun – calitatea cerului nocturn, rezervația faunei sălbatice și moștenirea culturală – și să le transforme în atracții turistice. Acesta s-a adresat în special copiilor de școală primară, familiilor, studenților și tinerilor care vizitează festivaluri de muzică și culturale pe teritoriile Voivodinei și Bács-Kiskun.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Plafoane CAS și CASS pentru persoanele fizice care depun Declarația Unică

Articolul următor

Cabana Vadu Crișului, inaugurată în 10 iunie cu ocazia Târgului de la Vama Sării

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
În februarie 2024, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (SPT) au însumat 41.450, potrivit Direcției Județene de Statistică.
Citeste mai mult

Turismul face pași înapoi la Cluj

Sosirile turiștilor în județ, în luna februarie, s-au diminuat față de aceeași perioadă a anului trecut. În februarie…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share