Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Bosch va deschide un centru de software la Sibiu

Compania germană Bosch va deschide un centru de software la Sibiu. Reprezentanții companiei au făcut anunțul astăzi în cadrul conferinței anuale Bosch din România.

Bosch a încheiat anul fiscal 2022 cu vânzări consolidate de 2,5 miliarde lei (512 milioane euro) în România, înregistrând astfel o creștere de aproximativ 4% față de anul trecut. Vânzările nete totale de 10,6 miliarde lei (2,1 miliarde euro) înregistrate în România au reprezentat o creștere de aproximativ 29% față de anul precedent.

„În 2022, Bosch a înregistrat o performanță foarte bună în România, cu o creștere de două cifre, în ciuda mediului economic și social dificil”, a declarat Mihai Boldijar, director general Robert Bosch SRL și reprezentantul Grupului Bosch în România.

Alte cifre anunțate în cadrul conferinței:

✔️ Vânzări totale nete de 2,1 miliarde de euro
✔️ 512 milioane de euro în vânzări consolidate către terți
✔️ Investiții de 83 de milioane de euro
✔️ 9.830 de angajați la 31 decembrie 2022, în creștere cu 12 procente față de anul precedent.

Perspectivele Grupului Bosch la nivel global pentru 2023 sunt:
☑️ Creștere economică globală de 1,7 procente
☑️ Creșterea vânzărilor Bosch cu 6 – 9 procente
☑️ Marjă EBIT din operațiuni în regiune de 5 procente

Unitatea de producție Bosch din Blaj, cunoscută pentru expertiza sa înaltă în producția de componente auto și tehnologie industrială, intenționează să își dezvolte capacitatea de producție în sectorul de afaceri Tehnologie industrială prin extinderea utilajelor de producție pentru tehnologia liniară. În plus, în 2022, unitatea de producție Bosch din Blaj a inaugurat o clădire modernă pentru managementul reciclării resurselor.

La nivel național, Bosch a depășit pragul de 1.500 de angajați în diviziile de cercetare și dezvoltare. Printre soluțiile software dezvoltate de compania germană în țara noastră, cele mai cunoscute sunt cele din zona automotive, dar și pentru optimizarea proceselor de producţie şi logistică.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Suprafața finalizată a MLP Group depășește 1 milion mp

Articolul următor

Cetățuia Brașovului, transmisă în administrarea Primăriei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share