Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

11 ani ca să îți cumperi apartament în Cluj-Napoca

Ansamblu rezidențial dat în folosință la Cluj-Napoca | Foto: Gardenia Residence

Intenția de achiziție a unei locuințe în Cluj-Napoca a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii șapte ani, potrivit unui studiu al ValorEasy.

33.000 de unități individuale au fost vândute în România în trimestrul 1 din 2023, conform Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Volumul unităților vândute este cu 10.000 mai mic față de perioada similară din 2022, o scădere de 23%. Aceasta reprezintă cel mai scăzut volum de tranzacționare trimestrial raportat din 2021 și până în prezent.

Se accentuează tendința de scădere a tranzacțiilor, observată din a doua jumătate a anului trecut. În România, în T4 din 2022, au fost vândute cu 6% mai puține imobile comparativ cu T4 din 2021. La nivel local, ajustarea cererii în primele trei luni din 2023, comparativ cu 2022, indică un declin în 35 de județe, inclusiv municipiul București, și o creștere în alte șapte.

Cea mai mare scădere procentuală a unităților vândute a fost înregistrată în județul Olt, -71% (62 de unități individuale vândute). Cel mai mare avans procentual al unităților vândute a fost înregistrat în județul Alba, +51% (342 de unități individuale vândute). Bucureștiul rămâne centrul gravitațional al pieței imobiliare din România.

Aici găsim cel mai mare fond de locuințe, se tranzacționează cele mai multe unități și se construiesc cele mai multe apartamente și case. În capitală s-a vândut în primul trimestru 10.100 de unități individuale, o scădere anuală de 22%. Următoarele județe ca pondere în vânzări sunt Brașov (2.200 de unități), Timiș (2.000) și Cluj (1.800).

Piața imobiliară a Clujului s-a dus pe tobogan

În primul trimestru din 2023 tranzacțiile din Cluj au atins cel mai jos nivel din ultimii șapte ani. Condițiile actuale de piață arată faptul că intenția de achiziție din Cluj a scăzut la nivelul minim al ultimilor ani.

Conform datelor Google, interesul de căutare la nivelul județului era cu 35% mai scăzut decât la începutul lui 2022 și cu 45% sub nivelul atins în 2021, anul cu cea mai intensă activitate de tranzacționare.

1.832 de unități individuale au fost vândute în județ, în primul trimestru din 2023, conform ANCPI. Volumul unităților vândute este cu 1.025 mai mic față de perioada similară din 2022, o scădere de 36%.

Salariile nu țin pasul cu scumpirea apartamentelor

Comparând datele ANCPI, ValorEasy constată că, la începutul acestui an, au fost vândute cele mai puține unități individuale din ultimii șapte ani. Diminuarea cererii potențiale în piața cu cea mai scăzută accesibilitate din România nu este considerată ca fiind o surpriză de către majoritatea specialiștilor.

Conform estimărilor ValorEasy, în Cluj-Napoca se înregistrează cea mai mare diferență dintre ritmul de majorare a prețurilor proprietăților și ritmul de creștere a veniturilor populației.

Prețurile din Cluj-Napoca s-au apreciat cu 90% în perioada 2015-2022, dublu față de media națională, și au depășit majorarea câștigului salarial din aceeași perioadă. Conform BNR, în Cluj-Napoca sunt necesari 11 ani pentru achiziția unei locuințe de 55 mp (fără finanțare), iar în București, 7,5 ani.

Circumstanțe nefavorabile pentru dezvoltatori

După livrări record în 2022, piața rezidențială se confruntă cu obstacole majore. La nivel național, 2022 a fost anul cu livrări record, 73.000 de locuințe noi, în creștere cu 3% față de 2021, conform Institutului Național de Statistică. În București și județul Ilfov, numărul locuințelor livrate anul trecut a fost de 21.000, cu 3% sub nivelul din 2021.

Scăderi anuale ale livrărilor de locuințe în 2022 s-au înregistrat și în Regiunea Vest (Timiș), -11%, și Regiunea Nord-Est (Iași), -5%. Regiunile în care s-au livrat mai multe locuințe au fost Nord-Vest (Cluj), +14%, Sud-Est (Constanta), +20%, Sud-Vest Oltenia, +14%.

Cu o ofertă în creștere, pentru dezvoltatori circumstanțele sunt în prezent nefavorabile. Vânzările erau scăzute pe toate intervalele de preț. Majoritatea vânzărilor raportate sunt locuințe antecontracte în fazele inițiale de autorizare și construire. Mai multe proiecte rezidențiale care trebuie livrate în acest an vor fi predate cu întârziere.

Scăderea accesibilității (creșterile succesive de prețuri și urcarea TVA la 19% pentru locuințele de peste 600.000 de lei), majorarea dobânzilor la creditele ipotecare (conform BNR, în T1 2023, soldul creditelor pentru locuințe a scăzut cu 1 miliard de lei față de cel anterior), termenul lung de livrare a construcțiilor noi sunt cele mai mari obstacole ce împiedică consumatorii să facă o achiziție rezidențială.

Proprietarii din Cluj țin la preț

Conform ValorEasy, prețurile medii de vânzare ale locuințelor s-au stabilizat în primul trimestru din 2023, în linie cu evoluțiile din ultimele luni ale anului anterior. În Cluj-Napoca, la începutul anului anterior, 28% din proprietari reduceau prețurile solicitate pentru apartamentele la vânzare. În schimb, în primele trei luni din 2023 numărul celor dispuși să negocieze a crescut la 35% din numărul total al ofertelor.

“Care sunt motivele principale pentru care atât prețurile solicitate cât și cele de tranzacționare nu au cunoscut ajustări majore? Majoritatea vânzărilor se fac din surse proprii (pe acest segment cererea nu este afectată de creșterea dobânzilor la creditele ipotecare) și vânzătorii nu sunt constrânși să vândă mai ieftin.

România are cea mai ridicată rată de deținere a unei proprietăți imobiliare din Uniunea Europeană, așa că vânzătorii acestor imobile preferă să aștepte sau să închirieze proprietatea”, spun specialiștii de la ValorEasy.

Corecție mai mare în Europa

Conform Eurostat, în perioada octombrie – decembrie 2022, ritmul anual de creștere la nivelul UE a atins 3,5%, în coborâre de la 7,3% în trimestrul anterior. În România, ritmul anual de creștere a atins 6,8%, în ușoară scădere de la 7% în T3. Prețurile locuințelor existente au crescut cu un ritm anual de 3,9%, iar locuințele noi cu 12,8 %, în scădere de la 15,4% trimestrul anterior.

ValorEasy este o platformă independentă de cercetare a pieței imobiliare și de evaluare a proprietăților rezidențiale, destinată evaluatorilor autorizați, profesioniștilor din domeniul consultanței și dezvoltării imobiliare, precum și instituțiilor de creditare financiar bancare din România.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Reprezentanții companiei MEWI au prezentat studenților tractorul viticol marca FENDT 210 Vario 100 de ultimă generație, echipat cu VPA Vineyard Pilot Assistant - Braun VPA și utilaje destinate prelucrării solului în plantațiile viticole.

Studenții clujeni de la horticultură, școliți la Jidvei pe tractoarele MEWI

Articolul următor

Peste 4.000 de locuri în programe destinate tinerilor la început de carieră

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share