Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Locuri de parcare la ERA Shopping Park pentru pasagerii de la Aeroportul Oradea

Aeroportul din Oradea a încheiat un parteneriat cu centrul comercial ERA Shopping Park pentru a folosi, începând de joi, 15 iunie, 200 de locuri de parcare din cadrul acestuia.

Totodată, un alt parteneriat a fost încheiat între Aeroportul din Oradea și compania de transport public local O.T.L., astfel încât să funcționeze o cursă directă de la parcarea ERA până la Aeroport, o dată la 20 de minute, înainte și după un zbor.

Măsura a fost necesară deoarece Terminalul 1 al Aeroportului din Oradea se află într-un proces amplu de extindere, în cadrul unui proiect cu fonduri europene, iar locurile de parcare nu mai pot fi folosite. Aeroportul are în prezent 2 terminale, Terminalul 1 – cel la care se lucrează pentru extindere, și Terminalul 2, mai vechi.

„Această măsură temporară se impune deoarece numărul locurilor de parcare este limitat din cauza lucrărilor de extindere a terminalului. Rămân disponibile locurile de parcare de la Terminalul 2, dar acestea sunt puține. Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate și vă asigurăm că se depun eforturi pentru a vă facilita o călătorie cât mai puțin stresantă, în ciuda șantierelor. Mulțumesc directorilor OTL și ERA PARK, Adrian Revnic și Florin Mal, pentru acest parteneriat și susținere”, a declarat Răzvan Horga, directorul Aeroportului din Oradea.

Pe perioada derulării lucrărilor va fi folosit Terminalul 2, astfel că zborurile nu vor fi afectate.

Prin această investiție, Aeroportul Oradea va putea în viitor să deservească toți pasagerii într-un singur terminal, eliminând inconveniențele cauzate de operarea pe două terminale și îmbunătățind eficiența operațională.

Lucrările sunt executate de Asocierea SC SSAB AG SA (în calitate de lider), SC BEMEL AG SRL, SC ACA ZOORK SRL.

 

Vor putea fi procesați 800 de pasageri pe oră

Terminalul 1 se va extinde ținând cont de un trafic de 400 pasageri/flux. Sunt prevăzute patru fluxuri principale. Se vor asigura și fluxuri secundare dedicate pentru plecări și sosiri VIP. Vor putea fi procesați 800 de pasageri/oră, atât pe zboruri interne, cât și pe zboruri externe.

Noile construcții se vor dezvolta preponderent la parter, având în unele zone și etaj/mezanin. Pe lângă fluxurile aeroportuare se vor realiza spații comerciale, birouri pentru personalul administrativ, handling, de securitate și pentru reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control: poliția de frontieră, SRI și vamă.

Prin realizarea acestui proiect, suprafața construită se va mări de la 2.925 mp, cât este în prezent, la aproximativ 12.500 mp.

Investiția mai prevede extinderea suprafețelor betonate din fața terminalului pentru a facilita accesul pasagerilor, a personalului și a utilajelor aeroportuare, extinderea drumului de acces și a parcării (capacitate de 320 de locuri), achiziția unui echipament de degivrare pentru perioadele cu temperaturi scăzute și alte lucrări conexe.

Încălzire geotermală și cu panouri fotovoltaice

Totodată, Aeroportul Oradea își va spori eficiența energetică prin implementarea unui sistem de încălzire pe bază de agent geotermal și a unei centrale fotovoltaice de producere a energiei electrice.

Valoarea totală a proiectului „Extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea” este de 177.586.964,51 lei, fără TVA. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, pe Axa Prioritară 2: Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal de calitate, durabil și eficient.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Un sfert dintre șomerii bihoreni au peste 50 de ani, iar peste 50% sunt foarte greu și greu ocupabili

Articolul următor

Sounds of Oradea Festival în Piața Unirii în perioada 16 – 18 iunie 2023

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share