Procesatorul bistrițean de polimeri a investit 160 de milioane de euro de la listarea pe piața locală de capital.
“În urma ofertei publice inițiale (IPO) de la TeraPlast, aveam 421 de acționari, azi am ajuns la 13.000, deci am atras atenția unui număr semnificativ de investitori de pe piața românească. Atunci, un IPO de 15 milioane de euro era cel mai mare al unei societăți din România, acum vorbim despre un IPO de 3 miliarde de euro al unei companii. Lucru care spune multe despre cum a evoluat piața de capital din țară.
Am investit aproape 800 de milioane de lei de-a lungul acestor ani, bani pe care nu i-am acordat ca dividende pentru a putea construi viitorul, transformându-ne dintr-o firmă provincială în cel mai mare procesator de polimeri din Europa Centrală și de Sud-Est (ECE).
Avem în spate unul dintre antreprenorii pur-sânge din România, Dorel Goia, alături de fondurile de pensii politică, ale căror strategii pe termen scurt este să construim pentru a deveni un actor semnificativ pe plan european. La TeraPlast există responsabilitate față de mediul, am învățat guvernanța corporativă odată cu piața, ne concentrăm pe acțiuni de reciclare”, a declarat Alexandru Stânean, CEO al TeraPlast.
„Noi suntem o oglindă a economiei românești, cu suișuri și coborâșuri, însă cu orientare pe termen lung și reziliența în perioade dificile. Statutul de companie listată ne-a facilitat creșterea cifrei de afaceri de la 219 milioane de lei în 2007 la 711 milioane de lei anul trecut și a activelor de la 170 la aproape 700 de milioane de lei. Vom continuă să creștem accelerat și să ne extindem atât în România, cât și în străinătate”
Prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, ne-am înscris cu un proiect de panouri fotovoltaice de 4,5 MW, o centrală electrică nouă. Am trecut de faza de selecție, acum suntem în etapa de precontractare, apoi vom da drumul licitației de achiziție.
Ținta este să ajungem la 20% grad de independență energetică. Planuri de extindere sunt active: am deschis un depozit în Ungaria, vom câștiga acolo cotă de piață prin activitatea din țara vecină, în așa fel încât, la următoarea achiziție din străinătate, să avem și cota de piață făcută”, spus managerul TeraPlast.
Mii de facturi procesate de roboți
„Sunt puține companii cu 125 de ani de tradiție, timp în care TeraPlast a depășit multe obstacole, ceea ce denotă flexibilitate în strategie, adaptare. Investițiile în trei ani de aici s-au ridicat la 300 de milioane de lei, în perioada 2021-2023, în special în capacități noi de ultimă generație, adică un know-how de a absorbi oportunitățile de finanțare din piață, inclusiv ajutoarele de stat.
Experiența de achiziții s-a dovedit în faptul că TeraPlast s-a dus în Serbia și a format ceea ce astăzi este TeraSteel. Nu am văzut trezorierii atât de bine organizate precum cea de la TeraPlast, unde se folosesc roboți, inteligența artificială pentru a procesa mii de facturi, un sistem software de Customer Relationship Management de ultimă generație pe care multe firme ar trebui să îl aibă, dar și patente internaționale.
Dintre produse aș aminti conductele multistrat cu material 100% reciclabil, conductele din PVC formate din trei straturi, din care cel din mijloc e reciclabil (30% din total reciclabil în timp ce alți producători abia au 10%), prin departamentul propriu de cercetare-dezvoltare, cu ajutorul unor experți, ingineri români”, a spus Lucian Anghel, membri în Consiliul de Administrație al TeraPlast.
Capitalul TeraPlast, de patru ori mai mare
“Este și cel mai mare procesator de polimeri din ESE, cu 24 de milioane m de conducte produse în 2022, de două ori diametrul Pământului. Nu în ultimul rând, are un acționar principal ca Dorel Goia, cu viziune pe termen lung.
Aici se promovează business-ul sustenabil, managementul își asumă reducerea amprentei de carbon, iar în zona de diversificare de business se plantează semințe pentru viitor, vizând creșterea prezenței geografice, majorarea independenței energetice și cât mai mult material reciclabil introdus.
Warren Buffett spunea că, dacă în ziua de azi cineva stă la umbra unui copac este pentru că altcineva, mai demult, a plantat acel copac. Sunt convins că drumul pe care merge TeraPlast va fi urmat și de alte companii din țară”, a menționat Anghel.
BVB a organizat deschiderea oficială a ședinței de tranzacționare dedicată aniversării a 15 ani de la listarea TeraPlast pe piața sa reglementată. TeraPlast este unul dintre cei mai importanți procesatori de polimeri din Estul Uniunii Europene și singurul producător de granule HFFR din România. Din 2008 încoace, capitalizarea companiei a crescut de peste patru ori, ajungând la 1,1 miliarde de lei.
A avut cea mai bună comunicare în media
Acțiunile TeraPlast sunt incluse în indicii bursieri BET, FTSE Global All Cap și MSCI Frontier. Compania este unul dintre primii emitenți care au obținut scoruri ESG (mediu, social, guvernanță corporativă) la BVB, nota 10 la evaluarea indicatorului Vektor și premiul pentru cea mai bună comunicare cu jurnaliștii a unui emitent, în 2022, a amintit președintele BVB, Radu Hanga.
TeraPlast s-a listat pe Piața Reglementată a BVB, în 2008, în urmă unei oferte de 50 de milioane de lei. În cei 15 de ani de la listare, investitorii au realizat 275.000 de tranzacții, cu 2,4 miliarde de acțiuni, în valoare de 1,4 miliarde de lei. Investiția realizată în acțiunile TeraPlast a adus un randament de 458% de la listare.
Din 2020, compania beneficiază de serviciile de Market Marker al Emitentului furnizate de BRK Financial Group. Grupul bistrițean are activitate în cinci segmente de afaceri: instalații, granule, reciclare PVC rigid, ferestre și uși, ambalaje flexibile.