Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Magazin Universal a cumpărat acțiuni de 2 milioane de euro la Hidroelectrica

Magazin Universal Maramureș (MUM) Baia Mare a subscris 10 milioane de lei în oferta publică inițială (IPO) a societății de stat Hidroelectrica București.
Complexul comercial din Baia Mare este controlat de omul de afaceri Dorel Goia | Foto: MUM

Societatea comercială din Baia Mare a achiziționat maximul de titluri aprobat de acționarii săi.

Magazin Universal Maramureș (MUM) Baia Mare a subscris 10 milioane de lei în oferta publică inițială (IPO) de la Bursa de Valori București (BVB) a producătorului și furnizorului de energie Hidroelectrica București. MUM are o capitalizare bursieră de 38,8 milioane de lei și este controlată de Info Sport Cluj, firmă deținută de businessmanul Dorel Goia.

“Consiliul de Administrație al MUM a aprobat, cu unanimitate de voturi, ca societatea să subscrie acțiuni Hidroelectrica (cel mai mare producător de energie electrică din regiune, cu afaceri de 9,12 miliarde de lei și un profit de 4 miliarde de lei în 2022), în valoare totală de până la 10 milioane de lei.

Drept consecință, MUM a subscris acțiuni Hidroelectrica în valoarea maximă aprobată de CA, respectiv 10 milioane de lei, iar în urma încheierii IPO va raporta pieței numărul exact de acțiuni subscrise”, a menționat președintele MUM, Anamaria Curtean.

Societate controlată de la Cluj

Omul de afaceri clujean a ajuns să dețină 74% din părțile sociale unor firme asociate în MUM, conform 2M News. Acestea sunt Info Sport Cluj-Napoca (51,6% din capitalul social al MUM) și Silvania Center Zalău, proprietara complexului cu același nume din județul Sălaj. 26% din acțiunile MUM sunt deținute de diverse persoane fizice și firme.

Industrialcom, fosta proprietară a complexului comercial din Baia Mare, a fost divizată, după Revoluție, în patru firme, MUM fiind cea mai mare. MUM a fost privatizată, controlată de Asociația Salariaților, iar apoi lansată la bursă. În timp, Goia a ajuns să dețină pachetul majoritar și să controleze deciziile societății.

În februarie, 10 acționari minoritari ai MUM au propus ca aceasta să fuzioneze cu firmele LCS Imobiliar și Parc SA Cluj, Hermes Bistrița, Alcom Invest și Silvania Center Zalău pentru a forma un holding al activelor comerciale.

O intrare de succes la bursă

Cea mai mare vânzare de acțiuni din istoria României, cea a Hidroelectrica, a vizat 78 de milioane de acțiuni, în valoare de 8,8 miliarde de lei, scoase la vânzare de acționarul minoritar Fondul Proprietatea. Investitorii individuali au cumpărat acțiuni de 1,2 miliarde de euro, cererea fiind de cinci ori mai mare.

La prețurile practicate pe piața de capital, de 94-112 lei/titlu, capitalizarea bursieră a Hidroelectrica va fi între 42 și 50,4 miliarde de lei, devenind cea mai mare companie românească listată la BVB.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Producătorul trotinetelor și bicicletelor electrice iSEN, DualStore.ro, DualStore.ro, distribuitor de telefoane și gadgeturi, a lansat iSEN Mobility, prima aplicație românească pentru trotinete electrice.

Băimărenii de la DualStore au lansat o aplicație de trotinete electrice

Articolul următor
De la colectarea separată ce aduce beneficii pentru restaurarea Castelului Banffy din Bonțida (județul Cluj) la un consum responsabil al resurselor puse la dispoziție, participanții la Electric Castle pot avea propria contribuție pentru a crea o ediție mai verde și mai prietenoasă cu mediul. 

Partenerii Electric Castle vor încuraja sustenabilitatea la festival

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share