Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Gilda Lazăr, JTI România despre Boloș, finanțe și teoria blidului: ia bănuțul, nu-i bănuțul

„Domnul Boloș, Ministrul Finanțelor Publice, pare a avea o pildă favorită, cea cu bănuțul văduvei, și e pe cale de a o transforma în doctrină fiscală: teoria blidului. La sfârșitul slujbei de la biserică, toată lumea pune un bănuț în blid, ca semn de solidaritate, în fața comunității. Cu un bănuț nu poți face nimic, dar cu mai mulți se umple blidul. Așa că am fost invitați să contribuim la blid. Problema e că noi deja umplem o bună parte din el, 7,1% din veniturile fiscale, și că dacă ni se cere mai mult decât poate da consumatorul, se golește blidul dlui Boloș, al cărui conținut merge oricum la cutia milei, în aparatul administrativ”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs și Comunicare JTI România, Moldova și Bulgaria, în cadrul video-conferinței „Scad sau cresc prețurile”, organizată de Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării (CLCC).

„Pentru dl. Boloș taxarea viciilor e o chestiune sfântă. A spus că nu concepe un pachet de măsuri fără taxarea viciilor. Numai că noi suntem deja taxați foarte mult. Între 75% și 80% din prețul unui pachet de țigarete merge la stat. Anual, industria tutunului virează la bugetul țării circa 4 miliarde de euro. 45,4% din totalul accizelor vine din sectorul tutunului, procent care probabil l-a inspirat pe dl. Ministru și l-a făcut să creadă că se poate lua și mai mult, tot de la cei care sunt cei mai solizi contribuabili”, a adăugat Gilda Lazăr.

Anul trecut a intrat în vigoare cel de al cincilea calendar de majorare a accizelor pentru toate produsele din tutun și cu nicotină, pentru perioada 2022-2026. Prima majorare, conform calendarului, a avut loc în august 2022, iar a doua la 1 aprilie 2023. Într-un singur an, acciza a crescut cu 11% – 62 de lei, de la 565 la 626 lei. O nouă creștere ar fi a treia într-un singur an! Din experiențele anterioare, când calendarele succesive, instituite înainte de aderarea la UE (începând cu anul 2002), nu au fost respectate, contrabanda a crescut abrupt, piața legală a scăzut, iar bugetul a fost prejudiciat. Vârfurile s-au înregistrat în 2006, 2010, 2014.

Ca urmare, companiile de profil au atras atenția public și în cadrul întâlnirilor oficiale pe care le-au avut că nerespectarea calendarului de majorare a accizelor, asumat de coaliția de guvernare în 2022, va duce la creșterea pieței negre, punând în pericol investițiile în derulare, contribuțiile la buget și, nu în ultimul rând, aderarea României la Schengen.

„În opinia dlui Boloș, calendarul asumat anul trecut de aceeași coaliție de guvernare este doar o înțelegere. Nu e o înțelegere, e un calendar asumat, adoptat printr-o ordonanță de urgență și inclus în Codul Fiscal. Dacă e vorba despre o creștere nu poate fi peste o lună, ci peste șase, conform principiilor predictibilității din același Cod Fiscal. Nu vorbim în termeni de „mai lasă jupâne, mai adă române”. Contribuim cu 20 miliarde de lei anual la buget pentru că există disciplină fiscală și predictibilitate. De fiecare dată când calendarele de majorare a accizei nu au fost respectate, consecințele au fost grave. A crescut acciza brusc și necontrolat, a crescut și contrabanda. Un punct procentual de contrabandă înseamnă pierderi bugetare de aproximativ 40 milioane de euro. Dl Boloș spune că dacă va crește contrabanda, va reveni și va corecta deciziile luate. Dar nu se pot face experimente tip încercare eroare cu un colos economic cum e sectorul tutunului. Ne place sau nu, tutunul pune România pe harta Europei în termeni de producție. Suntem al doilea producător de produse din tutun din Europa, la egalitate cu Germania. Suntem egali cu Germania la producție, nu și la puterea de cumpărare. Dacă dl Boloș vrea să ridice acciza la media europeană, atunci să avem și puterea de cumpărare la nivelul mediei UE”, a precizat reprezentantul JTI.

În prezent, nivelul accizei minime la țigarete în România este unul dintre cele mai ridicate în Europa Centrală și de Est -126,5 euro, în timp ce în Bulgaria este 95 de euro, Ungaria – 98 euro, Polonia -107 euro, cu diferențe semnificative față de țările vecine non-UE: în Serbia, acciza minimă este 75 euro, iar în Moldova 48 euro.

„Nu scrie nicăieri că trebuie crescute accizele, nici în recomandările Băncii Mondiale, nici în cele ale CE. La Interne este tot un Ministru liberal, care va trebui să lupte cu contrabanda provocată de dl. Boloș. Ne împușcăm singuri în picior sau ce luăm cu o mână dăm cu alta”, a mai spus Gilda Lazăr.

Conform ultimului studiu al companiei independente de cercetare Novel, față de media de 7,1% de anul trecut, contrabanda a intrat pe trend de creștere, situându-se în mai la 8,2% din totalul consumului. Ceea ce înseamnă pierderi anualizate la buget de 350 milioane de euro!

„Vorbim despre propuneri pe surse, în condițiile în care Guvernul discută despre măsuri aplicabile de la 1 septembrie. Dacă vor crește accizele la carburanți, vor crește prețurile. E simplu. Dacă vor crește accizele la tutun în afara calendarului existent, va crește contrabanda. E clar. Nu există o analiză a guvernului referitor la gradul de colectare a accizelor la alcool. De asemenea, am spus tot timpul că scutirile sunt un cancer. Nu doar că erodează baza de impozitare, dar creează distorsiuni concurențiale. Sunt sute de categorii de contribuabili cu privilegii. E scandalos că se vorbește despre creșterea taxelor, dar nu și de reducerea evaziunii la TVA. Soluții există, și nu din creșteri de taxe, ci din reașezarea sarcinii fiscale și din reducerea evaziunii. Un set complet de propuneri poate fi găsit pe site-ul Consiliului Fiscal”, a declarat Gabriel Biriș, consultant fiscal, în cadrul aceluiași webinar CLCC.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Nemții de la „Paul Rauschert România” vor să-și extindă fabrica din Hunedoara

Articolul următor

SculptFEST, cel mai așteptat festival al verii din județul Bihor, în 28 – 30 iulie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share