Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

La Sfântu Gheorghe, programul „Rabla local” continuă programul „Dăm valoare rablei tale”

sursă foto: depositphotos

La Sfântu Gheorghe, programul naţional „Rabla local” este continuarea firească a programului multianual demarat aici, „Dăm valoare rablei tale”. Au fost scoase din circulaţie prin programul „Dăm valoare rablei tale”, peste 1.000 de autoturisme pentru transport de persoane cu o capacitate de 2-7 locuri în 2021. Prin programul multianual de interes public „Dăm valoare rablei tale”  cele mai recente cereri au fost evaluate în 17 iulie 2023, când s-au aprobat cinci solicitări. Reamintim că prin program se acordă suma de 3000 de lei posesorilor de autoturisme  uzate mai vechi de 10 ani, cu domiciliul stabil sau sediul în Municipiul Sfântu Gheorghe, fără restanțe de plată la bugetul local. Alte condiţii stipulate sunt ca proprietarii să declare pe propria răspundere că nu au obținut și/sau nu au depus pentru autovehiculul introdus în acest program acte pentru a obține vouchere în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național. Este necesar  şi un angajament că în următorii 3 ani nu vor achiziționa un autoturism mai vechi de 5 ani.

Eficienţa programului „Dăm valoare rablei tale” a determinat Administrația Fondului pentru Mediu să utilizeze modelul şi să-l extindă la nivel naţional în cadrul programului „Rabla local”. Astfel, în 10 UAT ale judeţului Covasna, locuitorii se vor putea înscrie în programul „Rabla local”, lansat luni, 31 iulie 2023. Finanţarea programului este mixtă, atât de la Ministerul Mediului, în proporţie de 80%, cât şi de la autoritățile locale, care vor contribui cu 20% din costuri. Înscrierile în program ale cererilor se vor putea face până în 31 august.

„Rabla local” în Sfântu Gheorghe şi alte 9 UAT din Judeţul  Covasna

Potrivit Covasna Media, cea mai mare sumă a fost aprobată pentru municipiul Sfântu Gheorghe. Este vorba de  1.200.000 de lei, puşi la dispoziţie pentru casarea a 500 de autovehicule vechi.  Consiliul Local al municipiului  aprobase participarea la noul program cu 300.000 lei.

Câte 100 de mașini uzate vor putea beneficia de program la Întorsura Buzăului, Covasna și Târgu Secuiesc. Aici  sunt alocate câte 240.000 de lei, iar la Baraolt, Sita Buzăului și Turia sunt prevăzuţi câte 120.000 de lei, pentru  50 de mașini în fiecare localitate.

În zona rurală, fruntaşa finanţărilor ar putea fi comuna Ghelința, al cărei Consiliu Local a aprobat o finanțare de 72.000 de lei ce revine susţinerii a 30 de cereri. Comuna Reci îşi va putea ajuta posesorii de autoturisme mai vechi sau egal cu 15 ani care vor să intre în programul „Rabla local” cu suma de  60.000 de lei , aferentă unui număr de 25 de mașini, iar Valea Mare va  intra în program cu 2 mașini și 4.800 de lei.

Astfel, dacă vor fi epuizate toate fondurile disponibile, peste 1.000 de autovehicule uzate din județ vor fi scoase din circulație în perioada următoare.

Conform Agerpres, la prima oră de la deschiderea sesiunii, mai mult de 600 de persoane se înscriseseră deja în program.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

UNTOLD 2023 – cel mai sigur loc public din România

Articolul următor

O hartă 3D cu Cetatea Timişoarei în imagini va oferi o experienţă turistică unică

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share