În contextul volatilității, al creșterilor de prețuri de pe piața energiei, dar și al deschiderii a numeroase linii de finanțare din fonduri europene, sectorul energiei regenerabile în România cunoaște aceeași exaltare ca în urmă cu un deceniu când a început boom-ul verde, temperat apoi de acordarea a tot mai puține certificate verzi pentru investițiile din aceste surse re-înnoibile.
Pentru a susține această afirmație, să vă ofer doar câteva cifre: în 2022, potrivit datelor Administrației Fondului pentru Mediu au fost depuse 43.000 de proiecte de energie regenerabilă, iar în acest an numărul acestora poate atinge 80.000, odată ce bugetul alocat investițiilor verzi a fost majorat la 2 miliarde de lei, din care aproape cea mai mare parte din sumă este destinată proiectelor depuse de persoanele fizice. FEL România, potrivit prognozelor proprii, estimează instalarea de până la 2 GW pe segmentul de prosumatori până în 2030.
Peste 3.000 MW proiecte de energie solară se vor instala în România până la finalul anului 2025, arată estimările REI, grup de companii cu proiecte semnificative depuse în ultimul an pe schemele dedicate creșterii eficienței energetice.
Dincolo de acest optimism în privința proiectelor de energie verde și a contextului energetic complicat și complex care le catalizează, investițiile verzi întâmpină deja bariere diverse. Prima barieră este cea legislativă care frânează, în prezent, proiectele mari, de unde se adună, până la urmă procentul major de MW. Vorbim de acea problemă care a tot revenit în discuție în ultimul an cel puțin, și anune acea limită de 50 de ha, impusă prin Legea fondului funciar*, și interpretată în normele de aplicare inflexibil de Ministerul Agriculturii. Mai exact, e nevoie de PUZ peste 50 de hectare, ceea ce complică demararea investițiilor, le întârzie, pentru că sunt dependente de obținerea a tot felul de avize și autorizații, și cresc costurile de implementare a proiectelor.
Însă, legislația în general nu sprijină dezvoltarea investițiilor inclusiv în regenerabile, dominând impredictibilitatea cauzată de desele modificări normative, unele chiar în timpul jocului, ceea ce descurajează elanul investițional sau chiar îl stopează.
O altă problemă este cea a racordării, sunt solicitate vrafuri de documente, pentru a obține autorizația de racordare, iar întreaga procedură se poate prelungi binișor peste 6 luni. În afară de orizontul de timp, revenim iarăși la costurile de racordare, care pot frâna, de asemenea, o investiție. Însă, pe de altă parte, dacă cităm specialiștii din piață, investițiile în solar pot fi amortizate în maxim 3 ani, dacă vorbim de proiecte mici și 7 ani la proiectele mari, datorită costurilor pe care le implică în prezent și care au scăzut rapid în ultimii ani.
O altă barieră care ar putea afecta investițiile este reprezentată de forța de muncă, atât pentru derularea investițiilor private, cât și a gestionării proiectelor din fonduri europene la nivel de ministere. Însă în varianta optimistă, în prima situație, investitorii mizează pe reîntoarcerea românilor plecați în străinătate sau pe import de muncitori din îndepărtata Asie.
Ar fi multe fațețe de privit. Însă aș încheia, dincolo de toate cele anteprezentate, cu faptul că statistica spune că maxim 20% din investițiile ajunse în faza de aviz tehnic de racordare se și realizează și cred că în această cheie trebuie să privim realist cifrele care sunt anunțate.
Ligia VORO
Editorial publicat în ediția print cu nr. 116 a revistei Transilvania Business (28 martie – 26 aprilie 2023)
*Între timp, legea a fost modificată și această barieră legislativă a fost reglată
