Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Pentru reabilitarea Vilei Șipot, cunoscută și sub numele de „Casa Arhitecților”, se investesc 500.000 de euro

Sursa foto: Asociația pentru Patrimoniu Regal Peleș

Pentru reabilitarea Vilei Șipot din Sinaia, cunoscută și sub numele de „Casa Arhitecților”, se investesc 500.000 de euro. Vila este o componentă a Domeniului Regal Peleș. Acolo a fost elaborat proiectul Castelului Peleș din Sinaia. Lucrările de restaurare şi consolidare sunt în plină activitate. Ele au demarat la jumătatea anului 2022.



Vila Şipot a fost aleasă drept Casa Arhitecţilor pe bună dreptate, căci acolo vor fi amplasate, după restaurare, vitraliile cu reprezentări ale arhitecților Castelului Peleș, ca parte componentă a Galeriei Arhitecților Peleșului.

Vila Şipot, scurt istoric

Vila a fost proiectată în 1900 de Karel Liman, arhitectul principal al Familiei Regale, la acea vreme, pentru birourile de lucru ale echipei care lucra la marile șantiere regale din Sinaia. Liman a și locuit aici, până la moartea sa, în anul 1929. Una dintre fotografiile emblematice din epocă îl arată contemplând Domeniul de pe terasa vilei, adăugată construcției în anii 1908-1909. Vila Șipot a făcut parte din destinul arhitectului ceh care, venind în Principatele române pentru a lua parte la înființarea Domeniului Regal, a rămas să trăiască în țara sa „de adopție” ca Șef al Biroului Regal de Arhitectură.

„Vila Șipot este unul dintre primele șantiere de patrimoniu construit ale Asociației pentru Patrimoniu Regal Peleș.Cu sprijinul specialiștilor, alături de voluntari și arhitecți, APRP a demarat în 20 iunie 2022 lucrările de restaurare ce au ca scop reincluderea Casei Arhitectului în circuitul cultural și turistic. Galeria Arhitecților Peleșului și cele opt camere cu configurări unice vor oferi o experiență memorabilă fiecărui vizitator, îmbogățită de vederea către Pelișor, Piațeta și Hotelul Economat și de proximitatea pârâului Peleș.
Împreună, refacem clădirile de pe domeniul regal de la Peleș și contribuim nu doar la creșterea patrimoniului arhitectonic, istoric și cultural, ci și la dezvoltarea economică a României” scriu cei de la Asociația pentru Patrimoniu Regal Peleș pe pagina de social media.

Ion Tucă, Director Executiv al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș

„Încă din anul 2019 am lansat un amplu program de revigorare a Domeniului Regal Peleș, cuprinzând edificii simbolice, patrimoniul natural dar și comunitatea din Sinaia, program care are, deja, reverberații la nivel național. Acest vast program de restaurare a monumentelor regalității ne oferă șansa ca,  împreună parteneri inspirați de aceleași valori și de pasiunea pentru arhitectură, cultură și istorie, să scriem următorul capitol al dezvoltării României” declară Ion Tucă.

Restauratori şi finanţatori pentru Vila Şipot

Din echipa de specialiști coordonatori ai proiectui fac parte Ing. Mihai Biriș – proiectant Rezistență, Arh. Smaranda Baciu – Proiectant General, Arh. Matei Badea – Proiectant, Ing. Marilena Mălai – Diriginte șantier, ing. constructor Cătălin Bianga, dar și specialiști din cadrul UAU „Ion Mincu”, USAMV București și UTCB.

Restaurarea Vilei Șipot se realizează exclusiv prin finanțări obținute în urma unei campanii naționale de fundraising, derulată de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș. Numeroase companii dar și donatori individuali s-au alăturat deja demersurilor de restaurare a Vilei Șipot, sponsorul principal fiind CEC Bank.

Valoarea totală a investițiilor necesare pentru readucerea monumentului la starea de strălucire inițială, așa cum a fost proiectat de arhitecții vremii, se ridică la peste o jumătate de million de euro, iar termenul de finalizare este prevăzut pentru finalul anului 2023.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Peste 3500 de vizitatori și 300 designeri sunt așteptati la Deco Days 2023, cel mai complex eveniment din România dedicat amenajărilor de interior

Articolul următor

Google a premiat cele mai populare castele și cetăți din România

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Angajări în domeniul feroviar

Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share