Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Experiențe turistice în conexiune cu cerul și biodiversitatea stimulate prin proiectul LookUP

Experiențe turistice în conexiune cu cerul și biodiversitatea. Aceasta este propunerea proiectului LookUP, oferit de Comisia Europeană în cadrul Programului Piața Unică.  Prin această sesiune de proiecte se doreşte orientarea atenţiei operatorilor din turism înspre potenţialul oferit de cer, văzut ca ca destinație turistică. Sprijinul financiar propus se referă la activități de astroturism, observarea păsărilor și alte activități ecoturistice.

Asociația Județeană de Turism Sibiu este al treilea partener în proiectul LookUP.

Proiectul LookUP timulează întreprinderile din turism să acorde atenţie triplei tranziții, constituită din dezideratele europene. Este vorba despre sustenabilitate, digitalizare și reziliență. IMM-urile românești interesate să participe la acest program european și să primească sprijin financiar în valoare de până la 8.800 euro pentru a promova sustenabilitatea și inovarea vor putea să-şi depună cererea de finanţare până în 5 octombrie 2023.

LookUP finanţează proiecte cu maximum 8800 euro

Maximum 8.800 de euro pot fi obţinuţi pentru  câteva activităţi specifice de instruire și mentorat. Se oferă  posibilitatea de participare la evenimente constând în schimburi de bune practici și construirea legăturilor profesionale cu operatori din turism aei Finlanda și Spaniei.

Coduri CAEN eligibile

  • 5510 Hoteluri și alte facilități de cazare similare
  • 5520 Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată
  • 5610 Restaurante
  • 5530 Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere
  • 79 Activități ale agențiilor turistice și a tur-operatorilor; alte servicii de rezervare și asistență turistică
  • Altele din sfera turismului și a industriei ospitalității

Două etape în proiectul pentru experiențe turistice noi

Go Green, Get Digital and Be Resilient presupune două etape de sprijin pentru IMM-urile din domeniul turismului și ospitalității.

Etapa I

În prima etapă, accentul cade pe sustenabilitate. În cadrul acestui prim pas proiectul va fi orientat un sprijin financiar către mai mult de o sută de antreprenori din domeniul turismului din România, Spania și Finlanda. Maximum 4500 euro sunt oferiţi pentru plata unor servicii utile pentru a deveni mai sustenabili, digitali și mai rezilienți, precum: formarea personalului, evaluarea impactului asupra mediului, dezvoltarea unui plan de sustenabilitate pentru obținerea unei certificări/ etichete etc.

Etapa a II-a

În cea de-a doua etapă, doar 60 de antreprenori vor beneficia de un sprijin financiar suplimentar.Acesta va fi orientat înspre dezvoltarea ideeii preliminare de afaceri inovatoare și pentru a îmbunătăți planul de afaceri cu sprijinul consultanților. Finanaţarea va acoperi cheltuielile de călătorie pentru ateliere de lucru și vizite de studiu care vor avea loc în Kuusamo (Finlanda, decembrie 2023), Extremadura (Spania, primăvara 2024) și la Sibiu (toamna 2024).

LookUP

LookUP este un proiect finanțat de Comisia Europeană care își propune să transforme industria turismului prin evidențierea experiențelor legate de cer. Cu accent pe durabilitate și inovare, proiectul urmărește să sporească competitivitetea antreprenorilor de turism din regiunile Sibiu (România), Kuusamo (Finlanda) și Extremadura (Spania). Prin sprijin financiar, instruire și mentorat, LookUP susține calea pentru un turism mai ecologic și mai rezilient în Europa

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Orădenii au depus 66 de proiecte în cadrul Programului de bugetare participativă

Articolul următor

Cutia Bebelușului finanţată de OMV Petrom cu aproape 2 milioane euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share