Agricultura nu se mai face cum se făcea până în urmă cu câțiva ani. Condițiile de muncă ale lucrătorilor agricoli s-au schimbat considerabil, agricultura nu mai este privită ca o Cenușăreasă. Cel puțin prin dotările de care pot beneficia fermierii.
Agroalim 2023, desfășurat la Expo Arad în perioada 7 – 10 septembrie 2023, oferă fermierilor ocazia de a vedea pe viu ultimele noutăți în materie de tehnologie agricolă. Printre aceste noutăți se regăsesc și dronele, tot mai utilizate de către fermieri în ultima perioadă.

Un fermier care se respectă în ziua de azi trebuie neapărat să aibă în dotare o dronă. Acestea se utilizează, în special, pentru stropit, dar și pentru măsurători topometrice.
„Sunt două tipuri de drone folosite în agricultură: cele pentru tratamente fitosanitare și cele pentru monitoring, pentru analiză a culturilor. Dronele noastre au autonomie de 10 minute, rezervor standard de 8 litri, dar se pot folosi și de 10 litri, Mai avem drone T Standard cu rezervor de 30 litri. Cu un acumulator, în 10 minute putem acoperi 2 hectare de teren cu un dozaj de 8 – 10 litri/ha”, ne-a informat Magyari Ferenc de la Drone Profesionale din Cluj, importator și distribuitor.
Dronele sunt autonome, respectându-și planul de zbor, după care, la final se reîntoarce la sol.
Drone se produc și în România, singurul producător din țară fiind la Târgu Mureș – Appia Drone Tech.

„Momentan producem trei tipuri de drone pentru tratament: de 20, 30 și de 50 de litri. Cele mai solicitate sunt dronele de 30 litri. Este cerere mare și pentru drone cu capacitate de 50 de litri, care nu mai există alta în Europa. Noi suntem primi care am lansat în Europa acest model de 50 de litri. Cererea de drone la noi s-a dublat de la an la an, iar anul acesta ne așteptăm la triplarea vânzărilor. Sistemul de dirijare este foarte simplu, manual sau automat”, a precizat Lunka Attila, administratorul firmei.
Despre drone și utilizarea lor învață și studenții de la Universitatea Științele Vieții Vieții „Regele Mihai I”, din Timișoara. La Agroalim 2023, ne-a vorbit despre drone și despre utilizarea lor George Popescu, cadru didactic la Facultatea de Agricultură – Specializarea Măsurători Terestre și cadastru din cadrul Universității.
„Dronele de care dispunem noi le putem diferenția după tehnologia folosită. Ca principiu de zbor sunt la fel. Diferența constă în tehnologia de dirijare, softurile de preluare a datelor și softurile de prelucrare. Mai exact în tehnologia de ghidaj”, ne-a spus George Popescu.
Dronele se pot dirija manual sau se pot programa în funcție de coordonatele GPS.
Tractoare cu aer condiționat

Nici munca tractoriștilor nu mai este ce a fost. Acum având condiții de muncă la standard înalte. În cadrul Agroalim 2023 sunt expuse multe tipuri de tractoare, care mai de care mai sofisticate și mai dotate.
PanAgroTec Biharia oferă mai multe tipuri de tractoare.
„Avem mai multe tipuri de tractoare de la Arbos, pentru fermele mici, medii și mari. Se pot folosi pentru orice lucrări. Toate sunt dotate cu aer condiționat și cu încălzire, ceea ce face să poată fi utilizate pe toată perioada anului”, a precizat Valer Boroș, manager PanAgroTec.
Firma din Biharia oferea în cadrul târgului un utilaj pentru recoltarea alunelor și un exemplu practic de obținere a brichetelor din paie cu un utilaj Biomaser.

„Putem produce brichete doar pe bază de curent. Aceste utilaje pot fi cumpărate și prin finanțările acordate de stat în prezent”, ne-a informat specialistul.