Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna va avea de anul acesta un sediu nou în municipiul Sfântu Gheorghe. Anunţul a fost făcut de subsecretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Petru Bledea.
Investiţia s-a ridicat în cei aproape 15 ani de la primele lucrări, la peste 54 de milioane de lei.
„Vorbim de o investiţie de peste 54,5 milioane lei, un efort considerabil, întins pe mai mulţi ani (…) Lucrările de modernizare a IJP Covasna au constat atât în edificarea unui număr de patru corpuri, având diverse destinaţii şi funcţii, cât şi în sistematizarea şi amenajarea întregii curţi interioare. Prin această investiţie s-a avut în vedere, de asemenea, respectarea criteriilor de eficienţă energetică şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a spus Petru Bledea, potrivit Agerpres.