Demo Day marchează finalul programului de accelerare LevelUP Health & Life Sciences Accelerator, primul accelerator pentru start-upurile din sănătate și științele vieții din România. Cele 13 start-upuri care au absolvit programul de accelerare LevelUP au fost invitate în 18 septembrie la Cluj-Napoca.
Evenimentul a fost deschis de doi membri ai echipei de organizare Ștefan Rusu, Laviniu Chiș. Au fost prezente personalități importante din ecositemul de inovare în sănătate, precum Andrei Doibani – Head of the Life Sciences Global Business Unit and Managing Director for Eastern Europe la Nagarro, Csilla Hegedüs – Director general adjunct ADR Nord-Vest, și Sanda Patrichi – Manager Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.
Finala LevelUP
În finală, 13 start-upuri care au absolvit programul de accelerare au avut 5 minute să își prezinte soluțiile în fața juraților. Doar 4 start-upuri din LevelUP Accelerator au acceptat provocarea și au prezentat la Transilvania Demo Day. Acestea au fost AIDE, EduSon Medical, Neurorevive şi Ulpia.
Juraţii au avut la dispoziție 15 minute pentru a oferi feedback.
La masa juraților au fost prezenți reprezentanți ai fondurilor de investiții, clinicilor private și EIT Health: Montse Daban – Director of Science Policy & Internationalisation at Biocat, Roel Kamerling – Sr. program developer at TU Delft, coordinator on Innovation Ecosystem Development at EIT Health, Andrei Doibani – Managing Director Eastern Europe | Life Sciences Global Business Unit Head at Nagarro, Marius Moldovan – Campus Director at Regina Maria, Șerban Udrea – Project Manager at Medisprof Cancer Center, Andrei Vasile – Managing Partner at Sanopass by Medlife, Ioana David – Managing Director at Cleverage, Valentin Filip – Managing Partner at Fortech Investments.
“Participarea la astfel de evenimente este vitală pentru antreprenorii aflați la început de drum. Nu numai că li se oferă o platformă pentru a-și prezenta soluțiile, dar astfel au ocazia să-și rafineze mesajul și să-și dezvolte abilitățile de prezentare și vorbire în public” au afirmat organizatorii.
ROTSA – Romanian Tech Startups Association și Techsylvania au oferit o platformă de unde concurenţii să-și lanseze ideile.
Ce spun câştigătorii după Demo Day?
NeuroRevive este unul dintre laureaţii Acceleratorului pentru sănătate LevelUP.
“Suntem absolut încântați să anunțăm că NeuroRevive a câștigat nu unul, ci DOUA premii din cele patru disponibile la LEVEL UP Life & Health Sciences Accelerator! Această etapă incredibilă nu ar fi fost posibilă fără munca grea, dăruirea și strălucirea echipei noastre uimitoare.
Mulțumiri speciale către INNO – Rethinking Business Networks, care au fost pilonul nostru de sprijin pe parcursul acestei călătorii. Îndrumarea, resursele și mentorul dumneavoastră neprețuit au fost esențiale pentru a ne duce acolo unde suntem astăzi. Suntem mai mult decît recunoscători și abia așteptăm să vedem unde ne duce acest parteneriat în viitor!” au declarat reprezentanţii NeuroRevive.