Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Asociația Acasă în Banat a cercetat patrimoniul mulinologic al regiunii

Asociația Acasă în Banat a efectuat o cercetare amplă pentru a identifica toate morile istorice din județul Timiș şi Caraș Severin. Rezultatul cercetării a fost consemnat în volumul Morile Banatului. Patrimoniul mulinologic al judeţelor Timiş şi Caraş-Severin, sub coordonarea lui Radu Trifan. 

Primul eveniment cu lansarea cărţii şi a documentarului realizat de asociaţie va avea loc laTimișoara, în 4 octombrie 2023, de la orele 15.00, la Centrul Info Bastion.

Au fost inventariate nu mai puțin de 410 obiective, un patrimoniu mulinologic foarte important, definitoriu pentru această regiune. Mai mult decât atât, asociația a intervenit pentru repunerea în funcțiune, a făcut lucrări de reabilitare sau de întreținere la nu mai puțin de 55 de astfel de obiective.

În Banat au fost identificate şi catalogate mori mari şi mici, mori cu ciutură, mori de apă cu turbină şi chiar o moară de decorticat orez.

Radu Trifan,  președintele Asociației Acasă în Banat

„În Banat s-a păstrat cel mai mare număr de mori istorice din toată țară. Fie că sunt instalații simple amplasate pe cursuri de apă, fie că sunt mori mari construite în epoca de glorie a motorului cu abur, toate fac parte din istoria noastră. Efortul nostru este de a le face cunoscute publicului și de a le spune povestea pentru a le putea pune în valoare și de a opri dispariția lor”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Cercetarea va fi disponibilă publicului larg în volumul Morile Banatului. Patrimoniul mulinologic din județele Timiș și Caraș Severin, care a fost tipărit cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, prin Timbrul de Arhitectură. Acest volum este singurul care reunește un număr atât de mare de obiective mulinologice, cu fotografii detaliate pentru fiecare și locația GPS.

“În paginile ei veți regăsi 410 obiective găsite de noi în peste 170 de localități din Banat, în Timiș și Caraș-Severin. Pe unele poate le știți deja, pe altele le veți vedea pentru prima oară. Despre fiecare am adunat informații, am cules relatări de la localnici și am încercat să le aflăm povestea. În plus, am reconstituit istoricul morilor pe zone, sate și orașe, astfel încât am reușit să documentăm alte câteva sute de mori dispărute. Peisajul istoric care ni se dezvăluie pe noi ne-a fascinat” a mai spus Radu Trifan.

Morile Banatului. Expoziție itinerantă

Lansarea volumului realizat de Asociaţia Acasă în banat va fi parte componentă a unui eveniment în cadrul căruia va fi deschisă o expoziție itinerantă, alături de prezentarea filmului documentar Morile Banatului în cinci localități din județele Timiș și Caraș Severin. Acestea sunt Timișoara, Reșița, Jimbolia,  Sânnicolau Mare şi Oraviţa. Expozițiile vor rămâne în fiecare oraş timp de o săptămână.

Proiectul Morile Banatului. Expoziție itinerantă este  finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TIMCULTURA 2023.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
„Brâncuși: surse românești și perspective universale”, prima expoziție a artistului în țara sa natală după mai bine de 50 de ani, se deschide publicului larg la Timișoara pe 30 septembrie

Județul Timiș și Banca Transilvania finanțează megaexpoziția dedicată lui Brâncuși

Articolul următor

HELLA Technology Day 2023 şi tehnologiile pentru mașina viitorului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share