Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

TeraSteel a donat două spații noi de terapie Asociației Autism Europa Bistriţa

Asociația Autism Europa Bistriţa a primit prin donaţie de la TerraSteel două spaţii noi pentru terapia celor 180 de copii, tineri, adulți cu tulburări din spectrul autist. Beneficiarii direcţi ai acestei donaţii vor fi şi familiile acestora. Li se adugă peste 3.000 de beneficiari indirecţi, reprezentaţi de cadre didactice, specialiști, autorități publice, şi, de ce nu, comunitatea care devine tot mai conştientă de tulburările din spectrul autist, prin acţiunile asociaţiei. A contribuit esenţial la promovarea asociaţiei şi la conştientizarea în rândul persoanelor neurotipice Ana Dragu, președintele Asociației Autism Europa Bistrița.



„Una din cele mai mari provocări cu care ne confruntăm este menținerea activității la standardele de terapie pentru care suntem recunoscuți. Există mai multe motive pentru care acest lucru se întâmplă: lipsa de fonduri, lipsa de implicare a statului, numărul insuficient de specialiști, lipsa spațiului. Toate acestea conduc la reducerea accesului la servicii psihologice pentru copiii și tinerii cu tulburări din spectrul autist, care sunt puși în situația să aștepte ani întregi până când se eliberează un loc în centrul nostru. De aceea, sprijinul din partea TeraSteel este foarte important” a spus Ana Dragu.

Cosmin Pătroiu, CEO TeraSteel

Astfel de gesturi fac bine nu doar la business, ci mai ales comunităţii. Responsabilitatea socială trebuie să devină dintr-un eveniment, un fapt firesc.

„Comunitatea bistrițeană stă la baza succesului nostru în business, deoarece în spatele cifrelor sunt oameni foarte pricepuți care își dedică timp și energie, sunt oameni care iubesc ceea ce fac și totodată iubesc acest oraș. Ne vom implica, de câte ori vom putea, pentru a crește calitatea vieții, în locul în care ne desfășurăm activitatea”, precizează Cosmin Pătroiu, CEO TeraSteel.

Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ-Asociaţia Autism Europa Bistriţa este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în anul 2007. Aici sunt oferite servicii de informare, conştientizare, consiliere şi educare și organizează cursuri de instruire în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist din judeţul Bistriţa-Năsăud, al familiilor acestora, al specialiştilor şi al comunităţii.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Consiliul Județean (CJ) a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții pentru construirea instalației de tratare prin dezintegrare moleculară pentru valorificarea energetică a deșeurilor municipale din județ.

Indicatori tehnici aprobați pentru stația de dezintegrare moleculară Cluj

Articolul următor
„Brâncuși: surse românești și perspective universale”, prima expoziție a artistului în țara sa natală după mai bine de 50 de ani, se deschide publicului larg la Timișoara pe 30 septembrie

Județul Timiș și Banca Transilvania finanțează megaexpoziția dedicată lui Brâncuși

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Angajări în domeniul feroviar

Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share