Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Jibou vs Șomcuta. Pe unde va trece Drumul Expres Baia Mare – Dej?

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat un chestionar cu privire la viitorul traseu al Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Dej, care va uni județele Maramureș, Sălaj și Cluj.
Cele două variante de drum expres dintre Maramureș și Cluj aflate în lucru la București | Foto: CNAIR

Sălăjenii se mobilizează pentru ca traseul viitorului drum rapid să tranziteze orașul Jibou și să se conecteze apoi la Autostrada Transilvania (A3).

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat un chestionar cu privire la viitorul traseu al Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Dej, lotul 1, care va trece prin județele Maramureș, Sălaj și Cluj. Dezbaterea publică se termină în 22 octombrie.

Cetățenii sunt întrebați de unde au auzit despre consultarea publică, unde locuiesc, pentru care variantă de traseu optează, în ce măsură sunt afectați de proiect, ce sugestii au și dacă vor să fie informați despre etapele următoare ale proiectului.

Una dintre cele două propuneri de traseu pentru lotul 1, mai sinuoasă, ar fi foarte importantă pentru Sălaj, deoarece merge pe Valea Someșului, pe la Jibou. Cealaltă variantă, mai mult prin Maramureș, merge pe o cale directă, de-a lungul Drumului Național 1C Baia Mare – Dej.

“Vă rog să completați și voi acest chestionar și să îl transmiteți la cât mai mulți sălăjeni care vor să susțină traseul prin județul nostru. Cel prin Sălaj este varianta 2 („albastru”), de 108 km”, a îndemnat consilierul județean Nicolae Olar.

Ruta “albastră” a DEx Baia Mare – Dej ar cuprinde un traseu mult mai generos prin Sălaj. Acesta are prevăzute localități precum Mireșu Aurit, Ulmeni (Maramureș), Năpradea, Someș Odorhei, Jibou, Surduc, Cernești, Letca (Sălaj).

Varianta “roșie” vizează localități ca Satulung, Șomcuta Mare, Valea Chioarului, Prislop (Maramureș), Ileanda (Sălaj). În ambele variante drumul include apoi localitățile Glod, Gâlgău, Câțcău (Sălaj), Vad, Cășeiu, Cuzdrioara (Cluj). Cele două orașe propuse pentru viitorul traseu al DEx sunt Jibou (9.677 locuitori) sau Șomcuta Mare (8.024).

Susținere din Maramureș pentru traseul „albastru”

Senatorul maramureșean Dan Ivan agreează varianta prin Jibou. „Susțin cu tărie că traseul „albastru”, cel care urmărește Valea Someșului, este o variantă mai bună pentru Maramureș. Lansez un apel către toți maramureșenii care doresc dezvoltarea județului să mi se alăture prin completarea formularului pus la dispoziție de către CNAIR.

De ce susțin că această variantă este mai bună? 1. Varianta „albastră”, legătura prin Jibou, ne va duce la doar 20 km distanță de rețeaua de autostrăzi, respectiv de nodul de la Românași de pe A3. 2. Conectează la rețeaua europeană de drumuri rapide și sigure mai multe comunități din județele Maramureș, Sălaj și Cluj cu o populație superioară în comparație cu varianta alternativă.
3. Asigură o legătură mai rapidă și mai sigură între Baia Mare și Cluj-Napoca pe relația Baia Mare – Jibou – Românași – A3 – Cluj Napoca, față de traseul alternativ care nu prevede pe termen mediu o îmbunătățire a condițiilor de trafic între Dej și Cluj-Napoca; 4. Reduce la sub o oră durata călătoriei între Zalău și Baia Mare.
În calitate de reprezentant ales al cetățenilor din acest județ, solicit CNAIR să valideze traseul „albastru”. Transmit o rugăminte și către Consiliul Județean Maramureș și primăriilor de pe acest traseu să facă toate demersurile pentru alegerea acestei variante. Poate să ducă la dezvoltarea zonei Codru și a localităților de pe Valea Someșului, la îmbunătățirea nivelului de trai al tuturor maramureșenilor”.

Jiboul vrea conexiune la autostradă

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunța, în 2021, că drumul rapid Satu Mare – Baia Mare – Jibou se găsea pe lista din Programul Național de Redresare și Reziliență. “Autostrada Nordului” va fi un drum expres care va conecta nordul României la rețeaua europeană de autostrăzi – județe ca Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava.

Pe de altă parte, administrația județeană din Sălaj a discutat, în primăvara acestui an, la Ministerul Transporturilor, detaliile tehnice ale proiectului de construire a DEx 4 Jibou – Românași. Acesta va asigura conectivitate orașului Jibou la nodul A3 din Românași și a localităților din lungul aliniamentului acestei șosele la rețelele principale de transport din țara noastră și statele vecine.

În vederea realizării DEx4, CJ Sălaj urma să încheie un acord de parteneriat cu CNAIR. Nodul de la Românași face parte din tronsonul Poarta Sălajului – Nușfalău al A3.

Bistrițenii au trei variante

Pentru lotul 2, Dej – Bistrița, CNAIR sugerează cetățenilor trei variante din care să aleagă: „roșie” (70 km), „verde” (79 km) și albastră (78 km). Președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, i-a îndemnat pe bistrițeni să voteze.

„Acest proiect denumit „Autostrada Nordului” Baia Mare – Dej – Bistrița cuprinde și Centura Bistriței, proiect prin care se va realiza cel mai important lucru, descongestionarea traficului rutier din municipiul Bistrița”, susține Moldovan.

Drumul expres este un drum public cu viteze admise de până la 120 km/h și benzi de circulație mai înguste – fără banda de urgență, cu separator de beton. Pe autostrăzi se poate circula, în România, cu maximum 130 km/h, acestea fiind înzestrate cu parapet metalic și benzi de accelerare / decelerare. Un DEx este cu 30% mai ieftin decât o autostradă, însă poate ajunge apoi la nivelul superior, în funcție de trafic.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Programele de dezvoltare din vestul țării au fost evaluate de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest

Articolul următor

Continental Anvelope Timișoara aniversează 25 de ani de activitate

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Citeste mai mult

TuȘiTulcea – Festival de savori dobrogene

Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”,…
Citeste mai mult

Aradul mizează pe „Turismul de o zi”

Arădenii sunt invitați să-și descopere județul prin „Turismul de o zi”. Moneasa, Căsoaia, cu tabăra școlară, Ghiorocul, denumit…
Educație
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share