Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Fostul comisar european Dacian Cioloș, din nou la coada vacii

La vizita de la Fermele Ecologice Silvania (FES) au participat europarlamentarii Dacian Cioloș, Alin Mituța, deputatul Alin Prunean.
Europarlamentarii au fost duși prin grajdurile, hala de procesare și magazinul fermei | Foto: Renew Europe

O delegație compusă din oficiali ai Parlamentului European și Parlamentului României a vizitat singura cooperativă profilată pe producția bio din Sălaj.

La vizita de la Fermele Ecologice Silvania (FES) au participat europarlamentarii Dacian Cioloș, Alin Mituța, deputatul Alin Prunean. “A fost o plăcere să îi primim la Silvania.Bio, într-o frumoasă dimineață de toamnă. Am discutat despre anii noștri de activitate, cum a crescut Silvania Bio și care sunt provocările actuale”, a menționat președintele FES, Dacian Badea.

Încurajează lanțurile de producție scurte

“Fermierii care s-au organizat în Țara Silvaniei au construit umăr la umăr o cooperativă model, cu peste 2.000 de vaci de lapte. Laptele ecologic, telemeaua, carnea și uleiurile vegetale pe care le produc sunt distribuite în magazine și băcănii din toată țara, sub brandul Bioforia, dar și în magazinul propriu al fermei.

Am avut ocazia să vizitez Cooperativa Agricolă Silvania.Bio, din județul Sălaj. Fermele Silvania.Bio pot fi un exemplu de urmat peste tot în țară pentru încurajarea lanțurilor de producție scurte, a cumpărării direct de la producători, respectarea specificului geografic și istoric al zonei sau promovarea brandurilor locale”, a sintetizat Dacian Cioloș.

Inginerul horticol născut la Zalău care a copilărit în comuna sălăjeană Pericei a avut, de-a lungul timpului, funcții la nivel înalt, precum comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală sau prim-ministru al României.

Ambiții naționale pentru Bioforia

“Este impresionant ceea ce au reușit Dacian Badea şi colegii lui de la fermele Silvania.Bio să facă, la doar câteva minute de Zalău. Bioforia are o ambiție mare: să ajungă cu produsele sale ecologice și cu specific local peste tot în țară, iar brandul lor să fie cunoscut de la Zalău până la Constanța.

Drumul unor astfel de produse de calitate de la producător până la raft e încă prea lung în România şi e nevoie de eforturi din toate părțile pentru a-l scurta: fermieri, retaileri, consumatori şi autorități. Am vizitat şi magazinul din curtea fermei, unde Dacian Badea ne-a servit cu câteva dintre bunătățile produse aici”, a spus Alin Mituța.

Cooperativa din Sălaj cultivă 2.200 ha de teren ecologic și produce hrană pentru 1.200 de vaci de lapte, șroturi ecologice de soia și floarea soarelui. Asocierea cuprinde fermele FES, Tera Moiad Măeriște, Farm Ecolact Zalău, Fesca Crasna, Sâmpetrean Brâglez.

    La vizita de la Fermele Ecologice Silvania (FES) au participat europarlamentarii Dacian Cioloș, Alin Mituța, deputatul Alin Prunean. “A fost o plăcere să îi primim la Silvania.Bio, într-o frumoasă dimineață de toamnă.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

GoTech World începe miercuri, 8 noiembrie

Articolul următor
Suntem în grafic cu lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii istorice denumite Farmacia B, aparținând Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMFIH) Cluj, care va fi transformată în Centrul de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului (CCDM).

SĂNĂTATE. Farmacia B se transformă în centru de cercetare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share