Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Împrumut pentru Aeroportul Arad

Consiliul Județean Arad a aprobat acordarea unui împrumut către SC Aeroportul Arad SA.

Banii sunt necesari pentru închiderea proiectului „Conformare Aeroport Arad la cerințele operaționale de infrastructură, siguranță și securitate aeroportuare, activități non-economice, în vederea asigurării aeroportului cu dotări de siguranță și securitate, care nu implică realizarea de construcții”.



Proiectul a fost semnat în anul 2022, urmând ca până la sfârșitul anului 2023 să fie finalizat. Valoarea totală a proiectului este de 20.746.565 lei.

„Prin acest proiect, Aeroportul Arad a atras peste 4 milioane de euro, iar la finalizarea lui putem spune că toate standardele privind elementele de securitate și siguranță vor fi îndeplinite. Este vorba despre dotări cu aparatură de control, respectiv asigurarea tuturor condițiilor de siguranță împotriva incendiilor, cerințe impuse Autoritatea Aeronautică pentru ca aeroportul să fie operațional”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Împrumutul este necesar pentru asigurarea finalizării implementării proiectului. Din acești bani se vor plăti două echipamente nelivrate până la acest moment, care fac parte din categoria echipamentelor PSI și medicale, pentru intervenții în situații de urgență, respectiv o autospecială ARFF 6X6 PSI echipată cu kit descarcerare și o autospecială RIV 6X6 PSI. Împrumutul este garantat cu bunuri imobile aflate în patrimoniul Aeroportului și va fi restituit în momentul în care Aeroportul va recupera banii de la finanțator prin intermediul unei cereri de rambursare care poate fi depusă până la 28.02.2024.

 

„Ne dorim un Aeroport operațional și facem tot ce se poate face pentru acest obiectiv, extrem important pentru economia județului”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte CJA.

 





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Transportul aerian se intensifică la Brașov. Vom avea heliport medical

Articolul următor

Congres internațional de cardiologie și cateterism cardiac la Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Angajări în domeniul feroviar

Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share