Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cinci trenuri private de călători circulă între Oradea și Cluj până în 7 ianuarie

În apropierea sărbătorilor de sfârșit de an, cei care doresc să ajungă cu trenul de la Cluj Napoca la Oradea, sau invers, se întreabă ce posibilități de călătorie au la dispoziție. Pentru a afla care este situația lucrărilor de modernizare a căii ferate între Cluj Napoca și Episcopia Bihor, Transilvania Business a obținut informații direct de la sursă, CFR SA, despre condițiile de circulație ale trenurilor pe tronsonul Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor.

Potrivit informațiilor primate de la Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR SA, toate trenurile de călători circulă în condiții normale pe întregul tronson Cluj Napoca – Aghireș – Poieni – Aleșd – Episcopia Bihor până în data de 7 ianuarie 2024. Asta înseamnă că circulația trenurilor se poate desfășura normal pe această rută până în 7 ianuarie. Decizia de a suspenda anumite trenuri pe anumite tronsoane aparține operatorilor care efectuează transport de călători pe ruta respectivă.

Normal doar trenurile private

Astfel, trenurile de călători ale CFR Călători circulă, din 10 decembrie 2023, doar până la Bratca dinspre Oradea, iar dinspre Cluj Napoca, până la Aghireș.

În schimb, cei care doresc să circule direct cu trenul între Oradea și Cluj Napoca au la dispoziției cinci trenuri private ale Interregional Călători și Transferoviar Călători.

Potrivit mersultrenurilor.infofer.ro, de la Oradea la Cluj Napoca circulă până în 7 ianuarie 2024 următoarele trenuri directe:

  • R 10650 (Interregional Călători) cu plecare din Oradea la 7:23 și sosire la Cluj Napoca la 11:35;
  • R 10656 (Interregional Călători) cu plecare din Oradea la 9:14 și sosire la Cluj Napoca la 12:57;
  • R 10658 (Interregional Călători) cu plecare din Oradea la 14:21 și sosire la Cluj Napoca la 18:12;
  • R – E 10034 (Transferoviar Călători) cu plecare din Oradea la 15:09 și sosire la Cluj Napoca la 19:05;
  • R 10504 (Interregional Călători) cu plecare din Oradea la 18:15 și sosire la Cluj Napoca la 21:34.

Dinspre Cluj Napoca spre Oradea vor circula până în 7 ianuarie 2024 următoarele trenuri directe:

  • R 10653 (Interregional Călători) cu plecare din Cluj Napoca la 6:57 și sosire la Oradea la 10:32;
  • R – E 10033 (Transferoviar Călători) cu plecare din Cluj Napoca la 8:18 și sosire la Oradea la 12:09;
  • R 10505 (Interregional Călători) cu plecare din Cluj Napoca la 10:27 și sosire la Oradea la 13:53;
  • R 10655 (Interregional Călători) cu plecare din Cluj Napoca la 12:13 și sosire la Oradea la 15:41;
  • R 10659 (Interregional Călători) cu plecare din Cluj Napoca la 17:55 și sosire la Oradea la 21:37.

Modificări din 8 ianuarie

„Modificările în traficul feroviar de călători pe acest tronson încep abia din 8 ianuarie 2024, dar doar pe loturile de mijloc (2 și 3), unde se va asigura transbordare cu mijloace auto pentru intervalul Aghireș – Poieni – Aleșd, unde se deschid primele șantiere feroviare de reabilitare și electrificare, pe cca 90 de km de cale ferată”, ne-a informat Oana Brânzan.

În ceea ce privește cele două loturi aflate la extremele tronsonului, mai exact Cluj Napoca – Aghireș (lotul 1) și Aleșd – Oradea – Episcopia Bihor (lotul 4), aceasta a precizat faptul că, după emiterea autorizației de construire și a ordinului de începere a lucrărilor, traficul feroviar nu se închide.

„Trenurile vor circula însă în condiții speciale, adică doar pe un singur fir, alternativ din ambele sensuri, iar lucrările se vor executa pe celălalt fir”, a explicat Oana Brânzan.

Lucrările de reabilitare și electrificare a tronsonului Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, în lungime de 166,2 Km, fac parte din marile proiecte ale CFR SA finanțate din fonduri nerambursabile prevăzute în PNRR, iar termenul de finalizare pe toate cele 4 loturi este anul 2026, valoarea totală a contractelor (proiectare/execuție/consultanță) fiind de 7,68 MLD lei, fără TVA.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Pentru a finanța clubul, Hagi a împrumutat 3,5 milioane de euro de la Banca Transilvania (BT) Cluj

Hagi și-a ipotecat baza sportivă la Banca Transilvania

Articolul următor

HELL ENERGY România deschide un nou depozit în CTPark Bucharest North

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share