Revista Transilvania Business a promovat, de-a lungul celor 13 ani trecuți de prezență în peisajul publicațiilor din România, aspectele pozitive din lumea afacerilor din țara noastră.
Nici această ediție nu iese din tiparul strategiei stabilite și urmate în acest deceniu și ceva.
Trimitem în tipar o ediție cu o poveste de copertă care continuă să ne fascineze încă de la primul număr al revistei Transilvania Business, cea a Grupului MAVI – MAVIPROD și IRUM – și oamenii care au crezut în puterile lor de a scoate din prăpastie o fabrică care se îndrepta ca într-o cursă de Formula 1, pe o linie dreaptă, spre dispariție. Cu trudă și zbucium, cu nopți nedormite, cu investiții uriașe, cu o viziune realistă și o strategie gândită pe termen lung, investitorii Violeta, Mircea și Andrei Oltean au reușit nu doar să salveze o fabrică, ci să recâștige un renume de țară pierdut pentru industria constructoare de utilaje forestiere și tractoare agricole.
Vești bune vin și din alte domenii, mai lent, dar vin, și veți descoperi în paginile revistei la ce m-am referit.
Acestea fiind scrise, mă aduc mai aproape de partea a doua a acestui editorial.
Această rubrică restrânsă, cea de opinie, ne-a permis să dăm glas și unor nemulțumiri, să semnalăm unele neajunsuri, unele chestiuni care ne-au displăcut și cu care nu am fost de acord în modul cum s-au derulat viața companiilor românești în raport cu statul, generic vorbind.
Ca să mă fac înțeleasă, îmi permit o paralelă. Proprietarii Grupului MAVI au înțeles că pentru a merge înainte în business-ul lor, pentru a-l upgrada și a-l dezvolta, pentru a produce utilaje și tractoare forestiere și agricole care pot să rivalizeze cu unele din Vest, trebuie să investească, să aibă proceduri, să fie serioși și corecți și multe altele care au construit un grup de firme românești solid, pornind de la compania mamă MAVIPROD.
Ba mai mult, subliniază în cover story, au înțeles nevoia de a renova chiar și mentalitățile oamenilor cu care lucrează și că vorba românului: „Lasă că merge și așa” nu mai poate fi acceptată.
Corectitudinea s-a manifestat și în relația cu statul, diverse instituții și autorități publice încasând spre 80 de milioane de euro pentru că familia Oltean a trudit aceste decenii.
Deși nu i-am întrebat și, probabil, ne-ar fi oferit un răspuns elegant și diplomat, dacă am fi făcut-o, nu am putut să nu mă gândesc la următoarele: Ce le-a oferit statul român pentru că au fost investitori strategici și nu au vândut la fier vechi o întreprindere comunistă, nerentabilă, care plonja în prăpastia falimentului?
Fără să am un răspuns din partea domniilor lor, vă spun destul de categoric că aproape nimic ca să nu fiu mai dură și să scriu de-a dreptul: nimic.
Ca să revin la paralelă, oare cum s-a modernizat statul român în domeniile în care interacționează cu mediul de business în aceste trei decenii de când sectorul privat se străduiește să se dezvolte, iar în alte cazuri să supraviețuiască și să nu închidă?
Mai deloc raportat la ritmul în care s-a dezvoltat sectorul privat și la ce ne tot obligă Uniunea Europeană dinainte de 2007 să facem. Dacă nu era șocul pandemiei spre exemplu, încă obțineam caziere fiscale pe hârtie, solicitam diverse documente depunând dosarul cu șină și plăteam diverse impozite și taxe cash.
Mai mult decât atât, statul român nu a reușit să ofere mediului de afaceri în ultimul deceniu, să nu mai vorbim de cele anterioare, o stabilitate și o predictibilitate financiar-fiscală de la un an la altul. Cum ne dovedește și acum, când intenționează să strângă cureaua privatului, fără să facă același lucru în sectorul public unde reformează ceva ce oricum nu are nicio eficiență – posturile neocupate, singura găselniță acceptată de puternicele sindicate care activează în instituțiile statului. Nimic despre eficientizarea instituțiilor, despre răsplata angajaților după munca efectiv prestată, nimic despre reducerea evaziunii fiscale, despre rentabilizarea unor companii găuri negre și multe altele.
Statul român nu înțelege încă, deși e aproape de prăbușirea totală că nu mai merge: lasă că merge și așa!
Ligia VORO
