Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Centenarul primei generații de ingineri ai Universității Politehnice Timișoara celebrat cu vinilul „O sută de ani”, al trupei RockIng

În prezența componenților trupei RockIng, alcătuită din componenți celebri, a fost lansat vinilul O sută de ani, eveniment desfășurat în 20 decembrie 2023, în Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara. Cum sună un disc în care își dau mâna reprezentanți ai trupelor Phoenix, Celelalte Cuvinte, Cargo, Pro Musica? Curiozitatea poate fi satisfăcută printr-o faptă laudabilă, vinilul fiind distribuit de UPT în scopuri promoționale, așadar îmbină bucuria muzicii și susținerea vieții academice.

Pentru a celebra Centenarul Universității Politehnica Timișoara, în urmă cu mai bine de trei ani, o serie de muzicieni de calibru din formații care au făcut istorie în domeniul muzicii, toți absolvenți ai UPT, s-au reunit pentru a forma o super-formație, RockIng, care a susținut un concert dedicat aniversării celor 100 de ani de la înființarea celei mai vechi instituții de învățământ superior din Timișoara. Din păcate, din cauza pandemiei, concertul a fost difuzat doar online.

RockIng a reunit celebrități

Din grup fac parte absolvenți celebri ai instituției de învățământ superior, fiecare având câte o carieră prestigioasă: Mircea Baniciu – voce, chitară (Phoenix, Pasărea Colibri, Pasărea Rock); Călin Pop – voce, chitară (Celelalte Cuvinte); Tiberiu Bako – bass (Cargo, Pro Musica); Teodor Pop – claviaturi (Jazzybit); Valentin Potra – baterie (Abra, Blazzaj, Impact, Arca), Octavian Horvath (Implant Pentru Refuz).

Cu doar câteva ore înainte ca formația RockIng să susțină primul său concert live, pe scena din Piața Victoriei, în cadrul manifestării Rock for Revolution, organizată de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, lansarea a fost un prilej de rememorare a vieții de student în clădirea Universității Politehnice Timișoara. La eveniment au participat toți membrii formației, care au acordat și autografe cu această ocazie.

Rectorul UPT, Conf. Univ. Dr. Ing. Florin Drăgan se bucură de celebritățile universității

„Mă bucur să fim aici, împreună. E vorba de un proiect care a început în mandatul fostului rector, dar pe care l-am sprijinit și care, în 2020, a constituit unul dintre momentele importante ale aniversării Centenarului Politehnicii. Acum, în contextul anului viitor, an în care sărbătorim 100 de ani de la prima generație de absolvenți ai Politehnicii, să avem o formație din nume sonore ale muzicii din România, cred că e foarte important, mai ales că venim și într-un final de an de Capitală Culturală Europeană, în care Politehnica a fost unul dintre pilonii principali. Am avut teatru care s-a jucat în halele Politehnicii, avem MV Sci Art, avem muzică, avem Festivalul de Literatură, cu absolvenți ai Politehnicii implicați, dar nu numai. Mă bucură foarte mult să fim din nou împreună, într-un moment frumos, de final de an”, a declarat rectorul Universității Politehnica Timișoara, Conf. Univ. Dr. Ing. Florin Drăgan.

Robert Șerban a scris textul piesei noi, O sută de ani

Proiectul, coordonat de realizatorul muzical Bogdan Puriș, și el absolvent al UPT, a presupus pregătirea și interpretarea pe scenă a 15 hituri celebre ale grupurilor în care au cântat membrii formației, plus o piesă nouă, „100 de ani”, dedicată Centenarului UPT. Versurile noii piese sunt compuse de un alt absolvent al Politehnicii timișorene, poetul și scriitorul Robert Șerban, cunoscut realizator TV al emisiunii Piper pe limbă. Versurile adiționale sunt semnate de Octavian Horvath. Videoclipul a fost realizat de Ovidiu Novac, și el absolvent al UPT, la fel ca și inginerul de sunet, Uțu Pascu.

„ Onorat să fi scris textul acestui minunat cântec, compus de Călin Pop și interpretat de membrii trupei, toți absolvenți de Poli Timișoara” a precizat Robert Șerban pe pagina sa de socializare.

Editat în condiții grafice excelente, cu o copertă sugestivă, având pe verso imaginea formației și componența – cu fiecare membru având specificată facultatea din cadrul UPT și anul absolvirii – vinilul „O sută de ani” reprezintă suportul exclusivist meritat de melodia dedicată UPT, de componența stelară care a realizat melodia.

Vinilul și coperta au fost fabricate în Germania, după materialul audio și grafica furnizate de la Timișoara. Fața A este ocupată de melodia cântată vocal (de Mircea Baniciu, Călin Pop și Octavian Horvath) iar fața B conține varianta instrumentală a aceleiași compoziții.

Producția vinilului s-a realizat cu sprijinul Campus Creativ UPT, parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023,  finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Centura Mediaș: indicatorii tehnici au fost aprobați de Guvern

Articolul următor

S-a semnat contractul de finanțare pentru cel mai mare proiect de drum județean din istorie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share