Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Power Station+ | Școli creative pentru Timișoara

Sursa foto: Centrul de Proiecte Timișoara

Prin programul Power Station+ | Școli creative vor fi derulat 28 de proiecte în școli din Timișoara. Proiectele care se vor bucura de finanțare se referă la Parteneriate creative (17 proiecte), Spații creative (6 proiecte) și Resurse creative (5 proiecte).

Proiectele susținute prin intermediul Power Station+ | Școli creative sunt finanțate de Ministerul Culturii prin Centrul de Proiecte. Valoarea totală a celor 28 de proiecte admise la finanțare de comisia de evaluare și selecție este de 2.000.000 lei.

„Sunt două milioane de lei veniți de la Ministerul Culturii, prin Centrul de Proiecte Timișoara, pentru ca aceste inițiative să fie puse în practică. Și totul face parte din ceea ce deja numim moștenirea Capitalei Culturale Europene sau, mai puțin formal, lucrurile care rămân, după un an care nu se va mai repeta, dar care ar trebui să fi dat startul unui alt mod de gândire și de viață în cetate”, au transmis reprezentanții Centrului de proiecte.

O punte solidă între instituțiile de cultură și școlile Timișoarei

Spațiile creative din școli vor încuraja elevii să acceadă la diverse forme și expresii culturale, adecvate capacității și nivelului lor de vârstă.

„Prin finanțările acordate în cadrul programului Power Station+ | Școli creative, Centrul de Proiecte creează oportunitatea de a dezvolta activitatea de mediere și educație culturală dobândită în cadrul programului Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii spre un public mai amplu și mai divers. Proiectele finanțate cresc publicul pentru cultură și pun în lumină valoarea creativității, a artelor și a patrimoniului ca resurse de învățare și de dezvoltare pentru comunitatea școlii. O punte solidă între instituțiile de cultură și școlile Timișoarei, între publicul tânăr și organizațiile culturale, este un obiectiv fundamental al acestui program” a spus Raluca Iacob, coordonatoare Power Station și monitorizare, evaluare rezultate și impact

Obiectivele generale ale programului vizează creșterea numărului de acțiuni culturale adresate publicului tânăr și creșterea interesului față de scena culturală, locale în raport cu publicul tânăr.

Parteneriate creative

Cele 17 proiecte din aria Parteneriate creative propun activități artistice și educativ-culturale care pornesc de la un parteneriat creativ între părți, în care inițiatorii colaborează în toate etapele și accesează resurse diverse pentru derularea activităților.

Spații creative prin Power Station+ | Școli creative

Prin cele 6 proiecte se va creea oportunitatea de intervenții artistice sau adaptative în și asupra spațiilor școlare, respectiv desfășurarea de activități educative în afara școlii, în spații culturale.

Resurse creative

Cele 5 proiecte vizează  activități de formare, de dezvoltare de comunități profesionale și de resurse pentru educația culturală și integrarea artei în educație, dedicate cadrelor didactice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Fonduri europene, salarii, modificări fiscale, criza forței de muncă

Articolul următor
„Recuperarea Gabrielei Ruse nu a decurs așa cum a sperat. Jucătoarea care a ajuns în finala turneului din Cluj-Napoca în 2023 și care a ținut publicul cu sufletul la gură la fiecare meci jucat va veni totuși la turneu pentru a se întâlni cu fanii ei.

Gabriela Ruse abandonează Transylvania Open

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share