Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Spitalul Regional de Urgență Cluj trebuie să fie gata în 3 ani. După 15 de birocrație

Investițiile pentru construirea celor SRU sunt de 7 miliarde de lei, iar termenul de implementare este până în 2026.
Cei trei miniștri au semnat actele pentru proiecte vehiculate de peste un deceniu | Foto: Guvernul României

Contractele de execuție pentru construirea Spitalelor Regionale de Urgență (SRU) din Cluj și Iași au fost semnate la Palatul Victoria, cu participarea premierului.

„Investițiile pentru construirea celor SRU sunt de 7 miliarde de lei, iar termenul de implementare este până în 2026. Prin finalizarea procedurilor de execuție a celor două SRU, îndeplinim o promisiune făcută românilor de clasa politică de mai bine de 15 ani” a declarat premierul Marcel Ciolacu.

”România construiește spitale, fie că sunt regionale sau finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență. În 2021 toate cele trei proiecte – Iași, Cluj și Craiova –  aveau doar studii de fezabilitate. Acum suntem în punctul în care facem ireversibilă construcția acestora.

Am reușit să semnăm contractele de execuție pentru două dintre aceste investiții, iar săptămâna viitoare vom încheia procedurile și pentru cel de-al treilea spital regional de urgență, respectiv cel de la Craiova”, a afirmat ministrul sănătății, Alexandru Rafila.

SRU Cluj urmează să aibă o capacitate de 849 de paturi. Acesta va fi centrul principal pentru îngrijirea pacienților critici și a cazurilor complexe din Regiunea Nord-Vest. 336 de paturi sunt pentru îngrijiri chirurgicale, 343 pentru îngrijiri medicale, 64 pentru pediatrie și obstetrică-ginecologie, 82 pentru terapie intensivă (din care 10 pentru cea pediatrică), alături de facilități specializate pentru îngrijirea intensivă neonatală și pentru unitatea de arsuri.

Acesta va include un centru dedicat cardiologiei, un bloc operator integrat cu 22 de săli de intervenție chirurgicală și va furniza servicii de spitalizare de zi și chirurgie de zi. Valoarea proiectului este de 3,3 miliarde de lei. Finanțarea este asigurată, în principal, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu 2 miliarde (1,64 miliarde contribuție națională și 350 milioane fonduri UE).

De asemenea, va fi accesat un credit de 1,5 miliarde lei de la Banca Europeană de Investiții (BEI). La ceremonia de semnare au mai participat ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, secretarul general al Guvernului – Mircea Abrudean, președintele Agenției pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) – Adrian Popa, reprezentanți ai autorităților locale.

Marcel Ciolacu:

  • Când îi văd și pe reprezentanții constructorilor, e un moment care pare un pic ireal. Îl văd pe domnul președinte de la ANDIS, pe care îl felicit că, împreună cu ministrul Sănătății, au parcurs toate procedurile.
  • Ar fi fost culmea ca în România să nu existe contestații. În sfârșit, am semnat pentru construcția a două SRU, cel de la Cluj şi la cel de la Iași. Vorbim, la cele două spitale, de o investiție de aproape 7 miliarde lei, deci 1,5 miliarde de euro, banii prinși în PNRR.
  • Cunoașteți la fel de bine ca și mine că termenul de execuție este unul scurt. Avem termen de implementare la PNRR – e și domnul ministru al fondurilor europene – din acest moment, până în 2026.
  • Acum 15 ani s-a făcut primul studiu în ceea ce privește celebrele SRU. Am reușit până la urmă să finalizăm procedurile, urmând ca acești constructorii să finalizeze construcția propriu-zisă și utilarea acestor spitale regionale.

Alexandru Rafila:

  • Fie că discutăm de spitale din PNRR, care au un termen relativ scurt de realizare, fie că discutăm de aceste SRU, care, din fericire, au un termen puțin mai lung și au o sursă de finanțare diferită, le construim.
  • La sfârșitul anului 2021, când am venit la Ministerul Sănătății, toate cele trei proiecte aveau doar studii de fezabilitate și nu erau realizate procedurile pentru realizarea proiectelor tehnice. Am reușit să le finalizăm. Proiectele tehnice au durat circa un an de zile pentru fiecare dintre cele trei spitale. Au fost încheiate, sunt proiecte foarte complexe, aceste proiecte tehnice necesită foarte multe tipuri de autorizații din partea autorităților locale.
  • Toate aceste avize și autorizații au fost obținute și am finalizat licitațiile pentru începerea propriu-zisă a construcției la Cluj și la Iași. În perioada imediat următoare, același lucru se va întâmpla și pentru Craiova. Termenul de execuție cred că este de 48 de luni pentru aceste SRU, care sunt cele mai complexe din România.
  • Trebuie să ținem cont nu numai de dezvoltarea construcției și dotării acestor spitale și de asta sunt și reprezentanții Universităților de Medicină și Farmacie din Iași și din Cluj aici, pentru că pregătirea resursei umane, trainingul, așa încât tinerii medici să poată să lucreze în aceste noi spitale, să le opereze, ele nu sunt muzee, ele sunt furnizori de servicii de sănătate, au costuri mari de operare și atunci trebuie să furnizeze și servicii la nivelul tehnologic pe care îl vor avea.
  • Vor fi cu siguranță cele mai avansate spitale din România și probabil că unele dintre cele mai avansate spitale din UE ca nivel de furnizare al serviciilor, deservind zona Moldovei, zona Transilvaniei și Oltenia.
  • Noi am făcut pașii decisivi care, în mod normal, pun aceste spitale pe un drum fără întoarcere din punctul de vedere al realizării lor, al construcției, al dotării și, împreună cu universitățile, al furnizării de resurse umană calificată pentru a putea să lucreze în aceste spitale.
  • Dacă am discutat de PNRR, de spitale, vor fi construite din împrumuturi de la BEI, așa încât cetățenii din România să aibă acces cât se poate de apropiat din punctul de vedere al calității serviciilor la aceste servicii medicale de care toată lumea are nevoie.
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Cătălin Mahu - proprietar La Mama (Foto conferinta)

Lanțul de restaurante „La Mama” renunță la muncitorii asiatici

Articolul următor

20 de companii se bat pe concediații de la combinatul din Câmpia Turzii

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share