Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

O școală cu 50 de clase se va construi în Cartierul Nufărul din Oradea

Proiectul, în valoare de 237.488.993,57 lei (TVA inclus), a fost depus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027.

Având în vedere dezvoltarea imobiliară a zonei Nufărul, respectiv a cartierului Grigorescu, în Oradea se va construi o nouă școală în zona străzii Tompa Mihály, aceasta urmând să dispună de 50 de săli de clasă și să deservească aproximativ 1.250 de elevi.

În acest sens, la finalul săptămânii trecute Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională și Direcția Patrimoniu Imobiliar a depus spre finanțare proiectul de construire a școlii.

 

Din fonduri europene

Proiectul intitulat „Construcție nouă unitate școlară situată pe str. Tompa Mihály nr. 36, municipiul Oradea”, a fost depusă prin Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027, Prioritatea 6 – O regiune educată, apelul de proiecte 621.B – Infrastructura educațională pentru învățământul primar și secundar – filiera teoretică și vocațională.

Valoarea totală a proiectului este 237.488.993,57 lei (TVA inclus), din care valoarea nerambursabilă este 68.188.156,47 lei, iar durata de execuție a investiției va fi de 36 luni.

Ce cuprinde investiția

Prin proiect este propusă realizarea a două corpuri de clădire: un corp de clădire destinat sălilor de clasă și activităților administrative, iar un al doilea corp este destinat atât activităților sportive, cât și festivităților. Terenurile de sport exterioare vor flanca corpurile de clădire deja propuse, ajutând la o mai bună comunicare între clădirile cu funcțiuni pedagogice.

Corpul A are suprafața construită de 3.396,30 m², iar cea desfășurată de 14.941,60 m². Regimul de înălțime a corpului A este demisol parțial, parter, 2 etaje și etajul 3 parțial. Corpul A cuprinde spațiile destinate zonei administrative și parțial încăperile zonei educaționale. Partea administrativă este amplasată la parter, în aripa sudică.

Activitățile didactice se vor desfășura în 50 de săli de clasă și laboratoare special dotate pentru chimie, fizică, I.T., și biologie. Pe lângă sălile de clasă, va exista și o sală profesorală cu sală de conferințe și o bibliotecă. Capacitatea școlii presupune un număr total de elevi de 1.250.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Reinventarea Office Lobby-urilor: Efectul Îmbunătățirii Clădirilor de Birouri Prin Funcțiuni și Materiale Actualizate

Articolul următor

ROCA Industry se transferă pe Piața Reglementată a BVB, după doi ani de la debutul pe AeRO

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share