Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

EXEC-EDU lansează o nouă ediție a programului de burse pentru antreprenori

EXEC-EDU, liderul pieței de executive education, segmentul de top al pieței de training, lansează a patra ediție a programului de burse EXEC-EDU, destinate antreprenorilor și managerilor din companii antreprenoriale, dar și din organizații non-profit. În cadrul ediției din acest an EXEC-EDU va oferi 4 burse parțiale, cu o valoare totală de peste 5.000 de euro, adresate în special antreprenorilor care intenționează să scaleze afacerea.

Cursurile care pot fi accesate prin intermediul acestor burse sunt sunt Leadership 360 și Management 360, două programe de pregătire complexe, cu o tradiție de peste 18 ani, care dezvoltă două seturi de competențe, la fel de importante: gândirea strategică și abilitățile de lider. Pentru ediția din acest an pot aplica antreprenori care au afaceri în logistică, IT, construcții, real-estate, retail, servicii medicale, avocatură, media, etc, dar și cei din zona antreprenoriatului social.

Înscrierile pentru burse se pot face în perioada 11 martie – 5 aprilie 2024 (inclusiv) pe www.exec-edu.ro, iar câștigătorii vor fi anunțați pe data de 8 aprilie 2024.

„Bursele de studiu adresate proprietarilor de afaceri sau managerilor din firme antreprenoriale au fost o practică constantă după pandemie. Le oferim deoarece, așa cum ne-au spus absolvenții, cursurile noastre îi ajută pe antreprenori să navigheze mai ușor în noul context plin de provocări, dar și de oportunități, și să își crească sustenabil afacerile pe care le conduc. Provocările sunt și mai mari atunci când avem de-a face cu companii care vor să se dezvolte – un moment critic, în care antreprenorii au nevoie de o mentalitate diferită și noi competențe pentru a menține succesul“, declară Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.

Conform celor mai recente studii, doar 16% din companii reușesc să scaleze. Printre motivele eșecului se numără rezistența la schimbare a fondatorului, o viziune și o strategie neclare, micro-managementul, lipsa resurselor și a proceselor.

Dezvoltarea cu succes a unei afaceri presupune atât o strategie îndrăzneață de creștere a vânzărilor, cât și asigurarea resurselor interne necesare, de la cele financiare, la sisteme și procese și, nu în ultimul rând, la oameni dedicați și competenți. Strategia trebuie să țină cont și de bariere precum schimbările legislative, concurența acerbă și volatilitatea piețelor. Fondatorii afacerii trebuie ei înșiși să se reinventeze, astfel încât să facă față cu succes tuturor acestor schimbări. Cursurile de management și leadership îi pregătesc pentru tranziția de la managementul unei echipe mici către conducerea unei companii de 100 sau de 200 de angajați. Despre toate acestea vom vorbi și în cadrul evenimentului dedicat scalării pe care îl organizăm la începutul lunii aprilie”, declară Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.

Sesiunile live online introduse de EXEC-EDU în ultimii ani vin să completeze interacțiunile față în față și proiectele în echipă sau planurile de dezvoltare individuale. Unul din beneficiile metodelor alese este interacțiunea dintre cursanți cu profile diferite, manageri și antreprenori din întreaga țară, care schimbă idei, capătă noi perspective, fac networking, întâlnesc potențiali furnizori sau clienți. Vârsta medie a participanților este de 35 de ani. Experții din program sunt, la rândul lor, antreprenori și directori de top din companii cunoscute, cărora li se alătură speakeri de calibru din mediul de business.

Până în prezent, aproape 70 de cursanți au beneficiat de programul de burse EXEC-EDU, iar majoritatea au revenit și pentru alte cursuri.

 

Cu o prezență de peste 20 de ani, este liderul pieței de executive education, segmentul de top al pieței de training. Are o echipă de peste 40 de traineri și experți și aproape 20.000 de cursanți. Portofoliul său cuprinde circa 70 de programe, iar oferta este structurată pe patru linii principale de activitate: programe de dezvoltare pentru C-level, programe de management, cursuri de specializare în domenii profesionale extrem de actuale, de nișă și workshop-uri de well-being. Cele patru direcții includ nu doar programe de training, ci și coaching, mentoring, consultanță. În 2019, a obținut premiul Gold Award în topul celor mai bune companii de training din România, în urma unei cercetări derulate de Learning Network, la care au participat peste 500 de manageri și specialiști de resurse umane.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

SPEEDWELL starts the second residential building of the PALTIM mixed-use project in Timisoara

Articolul următor

SMA Real Estate Kluster, partenerul de comunicare al Imoteca

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share