Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primăria Oradea a fost premiată la Gala „România ești tu”

În cadrul celei de-a treia ediției a Galei România ești tu”, care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, Primăria Oradea a primit Trofeul de excelență pentru proiecte de smart city precum și diploma de excelență pentru performanțe excepționale în îmbunătățirea calității vieții locuitorilor prin investiții cu impact pentru comunitate.

Daniel Buzdugan a fost unul dintre moderatorii acestei gale, ocazie cu care a menționat Oradea ca fiind cel mai frumos oraș din România.

Primăria Oradea a fost reprezentată la Gala România ești tu” de Marius Moș, directorul executiv al Direcției de Management Proiecte cu Finanțare Internațională și de Ioana Popa, șef serviciu în cadrul aceleiași direcții.

Fiecare proiect dezvoltat la Oradea are în spate o poveste, dorința de a face din comunitatea noastră un loc extraordinar. Și pentru că si noi, cei care activăm în administrație, facem parte din aceeași comunitate lărgită, am ales să ne implicăm. A fost alegerea noastră, a echipei. Secretul stă în profesionalismul, implicarea și dedicarea oamenilor. Fiecare succes are în spate un drum plin de piedici și uneori greșeli, din care însă învățăm. Mulțumesc oamenilor extraordinari din Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Mulțumesc echipei Primăriei Oradea. Felicitări vouă celor ce ne îndemnați și ne susțineți să câștigăm România noastră”, a declarat Marius Moș la primirea trofeului.

Proiectele cu finanțare europeană sunt baza

Proiectele cu finanțare europeană sunt un pilon de bază al dezvoltării Municipiului Oradea, iar investițiile nerambursabile au avut un impact real în viața orădenilor. Cele mai importante proiecte au avut ca scop construirea unor pasaje rutiere, achiziția de tramvaie și autobuze noi, crearea unor zone pietonale, construirea unei noi linii de tramvai, investiții în sistemul de termoficare, restaurarea Cetății Oradea și a altor monumente istorice, construirea Aquaparkului Nymphaea, modernizarea spitalelor, precum și investiții importante în școlile orădene.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara are terminal nou Schengen

Articolul următor

De la 1 aprilie, nu e păcăleală, CFR Călători introduce autobuze pe ruta Oradea – Cluj Napoca

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share