Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Grupul BT a lansat prima bancă integral digitală din România

Salt Bank și-a propus să fie o experiență 100% în sistem digital, adaptată la nevoile contemporane ale utilizatorilor.

„Prin lansarea Salt Bank, nu doar că aducem pe piața din România primul neobank 100% românesc, dar propunem și o perspectivă unică care îmbină tehnologia și finanțele. Am construit Salt Bank cu responsabilitate și ambiție pe termen lung. Chiar dacă nu suntem perfecți, suntem perfectibili. Pentru asta vom testa cele mai bune soluții împreună cu clienții”, a spus CEO-ul Gabriela Nistor.

Activă în mediul online de câteva zile, banca are 2.200 de membri fondatori care beneficiază de o serie de avantaje și care, în decurs de un an (martie 2025), și-ar putea transforma punctele obținute în bani, sau peste 3-4 ani după listarea băncii pe bursă, în acțiuni.

„Ai primit 5 puncte la înrolare, ai mai adus 3 prieteni și anul viitor, la finalul lunii martie, pentru cele 8 puncte de fondator, dacă se întâmplă totul conform estimărilor, adică un sfert de milion de clienți, poți primi în jur de 400 de lei. Poți să alegi să transformi punctele de fondator în acțiuni pentru atunci când ne listăm. Estimăm că ne vom lista în 3-4 ani. Pentru 8 puncte primești 8 acțiuni”, a spus Nistor.

Consumatorii și-au arătat interesul pentru a deveni clienți ai Salt Bank de la lansarea programului de preînrolare. În trei săptămâni, 80.000 de persoane s-au înscris pe lista de așteptare pentru a deveni fondatori Salt Bank. Obiectivul din primul an al conducerii băncii vizează atragerea a 250.000 de clienți și intrarea pe profit.

“Investiția în dezvoltarea Salt Bank va fi între 80 și 100 milioane € pentru primii 2-3 ani, după care ar trebuie să începem să generăm venituri, care să contribuie ulterior la creșterea băncii”, a menționat Nistor.

Primul produs de creditare, un împrumut de nevoi personale, va fi lansat la finalul anului sau la începutul lui 2025. Vom ținti volume doar începând cu 2025. Anul acesta vrem să lucrăm foarte atent la partea prin care se va aplica online pentru un credit”, susține oficialul Salt Bank.

Salt Bank București este deținută integral de grupul financiar BT. “Este mai mult decât un neobank; este viitorul banking-ului digital în România, pregătit să ofere servicii financiare persoanelor fizice cu cetățenie română, la standarde internaționale, cu un puternic accent pe tehnologie și conformitate regulatorie”, potrivit conducerii băncii.

În 2022 s-a finalizat integra­rea Idea Bank, redenumită Salt Bank, în grupul BT, această bancă rămânând entitate de sine stătătoare. Salt Bank va concura atât cu băncile comerciale, cât și cu companiile Fintech.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Specialiști din diverse domenii de activitate își vor spune povestea traseului profesional în „Career Day”, cu scopul ghidării adolescenților în alegerea unei cariere potrivite după finalizarea studiilor preuniversitare.

Serviciile de business își caută viitorii angajați la Cluj și Timișoara

Articolul următor
Sediul BNR

BNR a decis păstrarea dobânzii de referință la nivelul de 7%

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share