Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Peste 1.000 de locuri de muncă au fost oferite la Oradea Job Expo

Cel mai mare târg privat de locuri de muncă din județul Bihor a oferit celor care doresc să se angajeze peste 1.000 de joburi. Evenimentul, organizat de Inform Media, editor al cotidienelor Jurnal Bihorean și Bihari Naplo și a portalurilor Bihon.ro și Erdon.ro s-a derulat vineri, 5 aprilie 2024, la Era Shopping Park.

Încă de la primele ore ale deschiderii evenimentului, acesta a fost luat cu asalt de persoane în căutarea unui loc de muncă sau care doreau să-și schimbe actualul job.

„N-am apucat să stăm deloc până la ora 12:30. Parcă veneau în valuri, valuri”, ne-a spus managerul HR al unei companii din Oradea.

 

Firme participante, posturi oferite

Atfel, la Oradea Job Expo și-au prezentat ofertele de angajare: Golde Oradea, FinProm, Hella Technical Center Oradea, Madrugada, Prohuman, Vernicolor, Comau, Marvicon, Faist Mekatronic, Sogefi Suspensions Eastern Europe, ATP Motors, STIHL, Limtex, Plexus Services Ro, De’Longhi, SIPAL 3D Technology, Turism Felix, H.Essers, CEMACON, H&T NPE East Europe SRL, APD Group, Adecco Resurse Umane, Gi Group, Lugera & Makler și Școala Postliceală „Henri Coandă“ Oradea, ultima oferind cursuri de formare profesională și postliceale.

Andrada Buhaș

„25 de angajatori și o școală profesională participă la Oradea Job Expo. Sunt peste 1.000 de locuri de muncă. Târgurile de joburi sunt un prilej foarte bun pentru angajatori de a face o selecție față în față a candidaților interesați de locurile de muncă pe care le oferă compania. Acest lucru este mult mai relevant decât o selecție a CV-urilor de pe hârtie sau online. Este un plus și pentru candidați, faptul că reușesc să vorbească direct cu reprezentanții firmei, având loc un mini interviu. Târgul nostru are în plus față de alte evenimente similare promovarea pe care o facem, atât online, cât și pe print, dar și la radio și pe rețelele de socializare“, ne-a declarat Andrada Buhaș, organizatorul târgului.  

Majoritatea angajatorilor prezenți la Oradea Job Expo nu se aflau la prima participare, unii participând la toate edițiile precedente. Golde Oradea este unul dintre aceștia.

„Avem posturi pentru producție, pentru muncitori, tehnicieni, persoane cu studii superioare, ingineri, pentru funcții de conducere. În prezent suntem 380 de angajați, dar creștem în continuare. Primim și studenți în ani terminali. Chiar și pentru posturile de ingineri, pentru că nu există cerințe de experiență“, a precizat Nicoleta Sotoc, HR manager Golde Oradea.

Marvicon, o altă companie care a participat la mai multe ediții Oradea Job Expo, căuta șoferi pentru TIR, care se găsesc foarte greu. Compania are în prezent 260 de șoferi.

Altă firmă cu vechime la Târgul de joburi este Comau Oradea.

„Toate pozițiile noastre sunt tehnice. În principiu căutăm ingineri proiectare. Avem multe proiecte. În prezent suntem 280 de angajați. Angajăm și studenți în ani terminali și entry level. A fost multă lume la târgul de azi“, ne-a spus Monika Ciursaș HR specialist Comau.

La târgul de joburi a participat și Stihl, care construiește o fabrică în Parcul Industrial 1 Oradea, aceasta urmând să producă la mijlocul anului 2025.

„În prezent facem angajări pe partea de office. Avem nevoie de specialiști în fiecare department, în logistică, resurse umane, calitate. Urmează ca pentru partea de operatori să facem angajări spre finalul anului. În prezent suntem 37, urmând ca până la sfârșitul anului să ajungem la 100 de angajați. Ne-am propus să ajungem la 700 de angajați până în 2028“, ne-a informat Ramona Bunaciu, director resurse umane.

 

Firme noi la târg

Au fost și firme noi la Oradea Job Expo. Una dintre ele este Sipal 3D.

„Facem parte din grupul mare Sipal, cu sediul în Italia, la Torino. Ca industrii acoperite avem Automotive, Aerospațiale, Aeronautică, Apărare – tot ce ține de vehicule militare, etc. Suntem puițuțul cel mic, obligat să crească. Obligația asta ne aduce și niște oportunități, atât pentru noi cât și pentru viitorii noștri colegi. Avem deschis postul pentru tehnoredactor documentație tehnică, în speță manual de utilizatori, manual de reparații pentru service-uri și cataloage de piese de schimb pentru tot ce înseamnă industria de automotive, inclusiv utilaje de lucrat pământul. Pe viitor vom avea nevoie de ingineri proiectanți mecanici. E posibil să deschidem piață pe ingineria construcțiilor civile“, a precizat Luciana Popovici, project manager Sipal 3D.

Altă firmă nouă pe piața orădeană, care a participat la Târgul de joburi este APD.

„Noi dezvoltăm proiecte unicat de dispozitive de măsurat și integrare de sisteme pentru domeniul Automotive. Am participat și la proiecte de dezvoltare sisteme autonome, de șasie autonome de camioane electrificate. Noi facem partea de concept, design, prototip. Când ajungem la etapa de serie, îl predăm spre clientul nostru care se ocupă de producție. Căutăm ingineri proiectanți, ingineri de sistem și programatori PLC“, ne-a informat Cristian Antal, manager general APD.

Una peste alta, Oradea Job Expo a fost un târg reușit, spre mulțumirea companiilor participante, dar și a celor care și-au căutat in loc de muncă.

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

”Artă în sănătate”, la Clinica ELITEMED

Articolul următor

Putem integra persoanele cu dizabilități pe piața muncii

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share