Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cluj Arena se transformă în mall sportiv

În urma unei analize efectuate asupra activităților desfășurate la Cluj Arena, aflat sub autoritatea Consiliului Județean (CJ) Cluj, a rezultat nevoia de a dezvolta serviciile oferite de stadionul emblemă al județului, potrivit forului județean.
Simularea video prezintă zonele de restaurante East Side și West Side | Foto: CJ Cluj

Prin proiectul de extindere și modernizare stadionul va beneficia de spații comerciale, zonă de agrement, spații de servicii.

În urma unei analize efectuate asupra activităților desfășurate la Cluj Arena, aflat sub autoritatea Consiliului Județean (CJ) Cluj, a rezultat nevoia de a dezvolta serviciile oferite de stadionul emblemă al județului, potrivit forului județean.

„Deși încasările Cluj Arena au fost an de an în creștere, depășindu-le pe cele ale Arenei Naționale din București, nevoia de a susține activitățile sportive pentru cluburile din județ, prin păstrarea tarifelor la un nivel accesibil, ne pune în situația de a ne gândi la alte modalități de a obține bani suplimentari.

Vom dezvolta un proiect care are în vedere reconfigurarea zonei de parter și transformarea într-un spațiu deschis desfășurării mai multor categorii de evenimente și funcțiuni conexe. Parterul Cluj Arena va fi transformat într-o zonă cu spații comerciale, cu magazine, restaurante și zonă de agrement, mall sportiv”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Centru de conferințe modular

“Un alt aspect rezultat din multitudinea de evenimente pe care le găzduiește Cluj Arena Arena se referă la nevoia de a avea şi un spațiu de conferințe și evenimente, prin realizarea unui centru de conferințe modular. Proiectele privind aceste aspecte urmează să parcurgă pașii necesari pentru implementarea lor.

În 2023, Cluj Arena a obținut venituri de 5,9 milioane lei. În ultimii cinci ani, veniturile realizate din exploatarea stadionului au crescut constant, respectiv cu 23% față de 2019, excepție făcând doar anii pandemici 2020 și 2021.

În 2023 au existat 98 de asemenea evenimente pe Cluj Arena, din care 26 de natură strict sportivă. Rezultatele din anul precedent ale Arenei Naționale din București, cel mai mare stadion din România, au fost mult sub cele ale Cluj Arena, doar 39 de evenimente organizate și încasări de sub 5 milioane de lei.

Cifrele sunt cu atât mai relevante dacă se are în vedere faptul că pentru edificarea Cluj Arena costurile au fost de 44 milioane €, iar construirea stadionului național, de 207 milioane €. Cu toate acestea, nevoia de a susține activitățile numeroaselor cluburi sportive din județ prin oferirea de tarife subvenționate face necesară identificarea unor noi surse de venituri”, a motivat conducerea CJ Cluj.

În 2022, arena din centrul Clujului înregistrat venituri de 4,3 milioane lei și cheltuieli de 6,9 milioane, rezultând o pierdere anuală de 2,5 milioane. Edificarea stadionului de 30.500 de locuri de pe locația vechiului “Ion Moina” s-a făcut cu o investiție finanțată cu fonduri de la județ și de la stat. Societatea de administrare a intrat în faliment, după 10 ani în care a mers pe pierdere, gestionarea stadionului fiind preluată apoi de CJ Cluj.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Câștigul salarial mediu net în județul Bihor a trecut de 4.000 de lei

Articolul următor

OSCAR Downstream a susținut plantarea cu puieți forestieri a 2 hectare de teren în localitatea Lapoș, județul Prahova

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share