Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Centura Metropolitană a Clujului, un proiect la ralanti

Soarta Centurii Metropolitane Cluj-Napoca (CMC) este incertă din cauza indeciziei municipalității care, de patru luni și jumătate, "clocește" unica ofertă depusă pe tronsonul principal al acesteia, între nodurile 5 și 18.
Singura ofertă pentru tronsonul 2 a venit din partea asocierii conduse de CON-A | Foto: API

Proiectul trenează din cauza birocrației din administrația locală, potrivit Asociației Pro Infrastructură (API).

“Soarta Centurii Metropolitane Cluj-Napoca (CMC) este incertă din cauza indeciziei municipalității care, de patru luni și jumătate, “clocește” unica ofertă depusă pe tronsonul principal al acesteia, între nodurile 5 și 18. Știm că în Ardeal lucrurile se fac așezat, dar nici chiar așa.

Studiul de fezabilitate a fost gestionat de Primăria Cluj-Napoca (PCN) din 2017 și ar fi trebuit să fie gata în 12 luni. A durat patru ani. În iunie 2023 se lansează a doua licitație pentru proiectarea și execuția centurii, fiindcă la prima încercare nu s-a prezentat nimeni.
În sfârșit, în noiembrie 2023 este depusă o singură ofertă de către asocierea dintre sibienii de la CON-A și bistrițenii de la Dimex. De atunci, PCN ezită să hotărască: ori desemnează câștigătorul și n-ar avea cine să conteste, ori anulează licitația”, remarcă API.
Organizația nonguvernamentală cere administrației clujene să anunțe de îndată deznodământul acestei licitații. “Curaj, fiindcă decizia este o pălărie foarte mare, de 6,1 miliarde lei cu taxa pe valoarea adăugată, dacă ne uităm la noii indicatori tehnico-economici recent reaprobați! Finanțarea este acoperită din fonduri europene pe Programul Transport 2021-2027.
Viitorii posibili antreprenori, Dimex și CON-A, își dau deocamdată examenul de maturitate în apropiere, la Tureni, pe cei 5 km de drum expres care vor lega Autostrada 3 de DN1. Aici sunt aproximativ în grafic, termenul de finalizare fiind februarie 2025, dar pe un proiect de 10 ori mai mic și mai puțin complex decât centura”, potrivit API.

O singură ofertă la suma propusă de municipalitatea clujeană exista, în decembrie 2023, pentru tronsonul 2 al CMC, venită din partea asocierii CON-A Operations, Dimex 2000, Hydrostoy, Concelex, Automagistral-Pivden.

Asocierea Viarom – Electrogrup se ocupă de tronsonul 1. Valoarea acestuia este de 92 de milioane de lei, fără TVA, iar perioada de contract, de 20 de luni (6 luni proiectarea, 14 luni execuția). Tronsonul 1 (2 km) include traseul Florești – Cluj-Napoca, iar tronsonul 2 (24 km și drumuri de legătură), Cluj-Napoca – Centura Vâlcele – Apahida.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Nuclearelectrica (SNN) și RoPower Nuclear, compania de proiect, au anunțat încheierea cu succes a misiunii SEED, axată pe selecția amplasamentului, planificat pentru dezvoltarea în condiții de securitate a primei centrale cu reactoare modulare de mici dimensiuni (SMR) din România.

Amplasament avizat pentru proiectul Nova Power de la Doicești

Articolul următor
Florin Danescu

Florin Danescu, ARB: Populismul, principalul pericol pentru economie și sistemul bancar

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share