Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

La Oradea a fost inaugurat un radar meteo Doppler ultraperformant

Noul sistem radar va permite supravegherea meteorologică completă a unei zone geografice circulare cu o rază de până la 400 km în jurul amplasamentului radar.

În data de 15 aprilie 2024 a fost efectuată recepția lucrărilor de construire a turnului radar, precum si recepția cantitativ-calitativă finală și de punere în funcțiune a echipamentelor livrate pentru sistemul radar din amplasamentul Dealul Vântului – Oradea, județul Bihor.

Investiția face parte din Contractului de achiziție publică de proiectare și execuție lucrări încheiat între Asociere Rartel SA – Leonardo Germany GMBH, și Administrația Națională de Meteorologie RA „Modernizarea rețelei de radare meteorologice (7 radare meteorologice Doppler, dual-polarimetrice, în bandă S)”. Contractul este aferent Proiectului „Modernizarea infrastructurii de monitorizare și avertizare a fenomenelor hidro-meteorologice severe în vederea asigurării protecției vieții și a bunurilor materiale – INFRAMETEO”, finanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

La recepție au participat reprezentanți ai antreprenorului (Asocierea Rartel SA – Leonardo Germany GMBH), constructorului (Centrul pentru Servicii de Radiocomunicatii), proiectantului (Profesional Construct Proiectare SRL), Administrației Naționale de Meteorologie ca beneficiar al investiției, precum și prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, alături de reprezentanți ai autorităților locale.

Comisia de recepție a constatat că lucrările de construire a turnului radar au respectat cerințele de calitate impuse și sunt în concordanta cu prevederile stipulate in Autorizația de construire.

De asemenea, Comisia de recepție a constatat ca echipamentele sistemului radar livrate, instalate și puse în funcțiune la amplasamentul Dealul Vântului – Oradea corespund cu prevederile contractului de proiectare și execuție lucrări, caietului de sarcini şi propunerii tehnice și au admis că echipamentele sunt gata pentru utilizare operațională.

Supraveghere meteo pe o rază de 400 KM

Noul sistem radar va permite supravegherea meteorologică completă a unei zone geografice circulare cu o rază de până la 400 km în jurul amplasamentului radar.

Noul radar in banda S, care dispune de tehnologia dual-polarimetrică, va funcționa în mod continuu (24 de ore/7 zile) și va permite o mai bună detecție și monitorizare a structurilor noroase generatoare de precipitații abundente, căderi de grindină și intensificări puternice ale vântului asociate furtunilor convective. Utilizarea datelor obținute de la radarele dual-polarimetrice va asigura diminuarea timpului de emitere a avertizărilor de producere a fenomenelor meteorologice periculoase imediate. Instalarea acestor radare meteorologice va contribui semnificativ la creșterea performanțelor procedurilor operative de elaborare a avertizărilor și prognozelor pentru viituri rapide din România.

„Mă bucur că astăzi inaugurăm noul radar meteo Doppler. Este un proiect la care lucrăm de 3 ani și mulțumesc doamnei director ANM, Elena Mateescu, pentru buna colaborare și pentru faptul că a efectuat toate demersurile necesare pentru ca în Bihor să avem un radar ultraperformant. În continuarea acestui proiect, la nivelul județului se vor instala 20 de stații meteo interconectate, care vor asigura date exacte atât pentru situații de urgență, cât și pentru agricultură,” a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Cel mai important eveniment de testing din România, RTC, va avea trei zile de ateliere practice și discuții.

500 de testeri, în “cantonament” la Cluj-Napoca

Articolul următor
Aceste măsuri preventive pot furniza baza pentru o recoltă bună și o agricultură de succes în acest an, astfel încât fermierii ar trebui să aleagă cu atenție soluțiile de tratament al semințelor în care investesc. 

Produsele pentru tratarea semințelor, soluții sustenabile pentru fermieri

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share