Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Locuințele din Bistrița s-au scumpit cu 25% într-o lună

În martie, volumul tranzacțiilor imobiliare a revenit după scăderea din ianuarie, înregistrând, în România, 54.358 de tranzacții, cu 1,05% mai multe față de februarie, conform Autorității Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Prețul locuințelor în reședința de județ au urcat substanțial luna trecută | Foto: Primăria Bistrița

Orașele Bistrița, Timișoara, Cluj și Brașov au cunoscut cele mai mari creșteri în această zonă a țării.

În martie, volumul tranzacțiilor imobiliare a revenit după scăderea din ianuarie, înregistrând, în România, 54.358 de tranzacții, cu 1,05% mai multe față de februarie, conform Autorității Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

“În timp ce tranzacțiile și-au păstrat aproximativ volumul din luna precedentă, prețurile la locuințele de vânzare, din țară, în luna martie, au făcut un salt spectaculos în față.

În mai toate orașele volumul de tranzacții și-a păstrat trendul ascendent, în timp ce prețurile au salturi în unele localități, și o corecție modestă față de prețurile record înregistrate în lunile anterioare în altele”, potrivit unui raport al agenției imobiliare Blitz Cluj.

Indicele Blitz în martie:

  • În Cluj prețul mediu a fost de 2.338 euro/mp, în creștere cu +5,22%
  • În Bucuresti, prețul mediu a fost de 1.735 euro/mp, în scădere cu -0,69%
  • În Brașov, indicele Blitz a fost de 1.606 euro/mp, în creștere cu +3,08%
  • La Sibiu, indicele Blitz a fost de 1.457 euro/mp, în scădere cu -1,02%
  • La Târgu Mureș, prețurile au scăzut până la 1.373 euro/mp, cu -1,01%
  • În Timișoara, prețul mediu a fost de 1.495 euro/mp, în creștere cu +11,15%
  • La Oradea, prețurile au crescut până la 1.344 euro/mp, cu +2,13%
  • La Alba Iulia, prețurile au crescut cu +0,97%, până la 1.145 euro/mp
  • În Bistrița prețurile au avut un salt cu +24,48%, până la 1.190 euro/mp

Cluj-Napoca

În luna martie, volumul tranzacțiilor și-a reluat cursul de creștere de după scăderea de la început de an, înregistrând 2.559 de tranzacții, cu +4,02% mai multe față de luna februarie, conform ANCPI.

Prețurile la locuințele în Cluj-Napoca au luat avânt, crescând cu 5,2% față de luna anterioară, cumulând o creștere cu 11,9% în ultimele 12 luni. Prețul mediu a fost de 2.338 euro/mp, în creștere față de luna anterioară cu 5,2%, dar în scădere cu 1,06% față de prețul record înregistrat în decembrie anul trecut.

Timișoara

În județul Timiș, au fost tranzacționate 2.605 de imobile, cu 1,5% mai puține imobile față de cea de-a două lună din an, când au fost încheiate 2.645. Prețurile în Timișoara au fost preponderent pe creștere.

Prețul mediu de achiziție a apartamentelor de vânzare a fost de 1.495 euro/mp, ceea ce a însemnat o creștere a prețurilor cu +11,1% față de luna precedentă. Prețurile au crescut și în zona de centru cu +23,6% până la 1.988 euro/mp, dar și în Braytim cu +0,07% până la 1.479 euro/mp.

În cartiere precum Girocului, prețul a fost de 1.360 euro/mp, în creștere cu 8,8%. În cartierul Dâmbovița prețurile au crescut cu 0,32%, până la nivelul de 1.268 euro/mp. Chiriile la Timișoara au fost pe trend de scădere până la 408 euro, fiind cu 0,9% mai mici față de luna precedentă.

Brașov

Conform ANCPI, în județ s-au înregistrat 2.177 de tranzacții, cu 15,5% mai puține față de luna precedentă (2.577). În municipiul Brașov, apartamentele de vânzare au putut fi achiziționate, în martie, în medie, cu 1.606 euro/mp, fiind cu 3,08% mai scumpe față de luna anterioară.

În Astra prețurile au scăzut cu 1,76%, până la 1.561 euro/mp, iar în zonele mai dezvoltate ale orașului (Bartolomeu), prețul mediu a fost de 1.619 euro/mp util, cu o variație de +12,7%. În Tractorul, prețurile au crescut cu 3,7%, până la 1.868 euro/mp. Chiriile au ajuns la 515 euro, după o creștere cu 0,39%.

Sibiu

În județ, conform ANCPI, în martie au fost încheiate 829 de tranzacții, cu 34% mai multe decât în luna anterioară. În municipiul Sibiu, prețul la apartamentele de vânzare a fost, în medie, de 1.457 euro/mp, însemnând o scădere cu 1,02% față de luna precedentă. Media pe segmentul de vânzări de apartamente situate în zona centrală a variat foarte puțin în jurul valorii de 1.855 euro/mp (-1,38%).

În zona Arhitecților – Calea Cisnădiei, apartamentele au avut un preț mediu de vânzare de 1.502 euro/mp (+1,9%). Apartamentele din cartierul Vasile Aaron au fost scoase la vânzare pentru un preț mediu de 1.231 euro/mp (-18,6%). Chiriile în Sibiu au crescut de la 596 de euro la 641 euro, deci cu +7,5%, în decurs de o lună.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
În februarie 2024, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (SPT) au însumat 41.450, potrivit Direcției Județene de Statistică.

Turismul face pași înapoi la Cluj

Articolul următor
Fabrica Michelin din Olsztyn stopează activitatea de producție a anvelopelor pentru vehicule comerciale rămânând doar cu cea dedicată autoturismelor și camionetelor

Michelin își mută la Zalău o parte din producția din Polonia

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share