Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Soluții de transport pentru maximizarea oportunităților pe rutele internaționale

Pentru a își susține creșterea comercială, România, ca membru al Uniunii Europene, trebuie să se racordeze cât mai bine la rețelele de transport internațional ale blocului comunitar: în 2023, aproape 95% din totalul mărfurilor încărcate, cât și descărcate au avut ca destinație și proveniență state ale Uniunii. Interdependența comercială cu UE înseamnă că pentru sectorul de transporturi și logistică este esențială alinierea la strategia comunitară din domeniu. Din perspectiva sa expert in transport și logistică, Gebrüder Weiss sprijină businessurile în această direcție prin îndelungata expertiză acumulată și rețeaua extinsă de linii de transport internațional și local, dirijat prin hub-uri amplasate strategic.

Principalele rute de comerț pentru țară, cât și rute secundare importante, se regăsesc ca atare și în statisticile furnizorului de servicii de transport. Dacă pentru România, în general, se remarcă Germania, Italia, Ungaria ca principali parteneri de export (Germania ocupă primul loc, ca proveniență a 21,4% din mărfurile descărcate și destinație a 16,7% din mărfurile expediate, conform statisticilor INSSE), Germania și Ungaria sunt și principalele țări din care filiala locală Gebrüder Weiss Arad, un hub logistic important pentru fluxul de mărfuri dinspre și către Vestul Europei, importă și transbordează mărfuri. Iar Austria, unde se află sediul central al grupului, ocupă primul loc, ca destinație și sursă, prin volumul de mărfuri transportat prin hub-ul strategic pentru legătura cu vestul Europei.

Filială Gebrüder Weiss de la Arad, terminal inaugurat în 2006 și deservit de 100 de angajați, se remarcă, printre altele, prin așezarea strategică aproape de vămile Nădlac, Cenad, Turnu, Vărșand. În 2023, filiala din Arad a gestionat peste 30.000 de transporturi internaționale (import și export), cu un tonaj de aproximativ 40.000 tone. Extinderile succesive au adus terminalul local la 14.500 mp dedicați activităților de logistică si cross-docking, cu posibilitatea de extindere. Filiala este specializată în a deservi prompt nevoile industriei auto din regiune, iar echipa bine instruită are capacitatea de a pivota cu maximum de eficiență și către alte industrii.

Un exemplu în acest sens este conceptul Just-in-time (JIT) implementat în logistică: o metodologie conform căreia materia primă este livrată de la furnizor la producător exact cât urmează a fi procesată, în funcție de cererea din piață sau de un program predeterminat. Marfa pregătită pentru secvența de producție relevantă, timpii stricți de livrare, susținuți și prin scenarii de urgență și bucle suplimentare de control, adaugă o complexitate a expedierilor în sistem JIT care face ca digitizarea să devină indispensabilă.

Pentru Gebrüder Weiss, aceasta înseamnă investiții în sisteme interne de management al transportului utilizate în departamentul de planificare, care oferă o imagine de ansamblu asupra activității din ziua în curs și permit o mai bună planificare a curselor. Clienții au acces la instrumente digitale care facilitează respectarea metodologiei: posibilitatea de a plasa comenzile din propriul cont, exact în momentul în care este nevoie, pentru a pune în mișcare un proces logistic eficient în orice moment. În plus, accesul permanent la documentație digitalizată, procesele automatizate, vizibilitatea pe întreg lanțul de distribuție și analiza datelor permit reducerea surplusurilor și optimizarea constantă a fluxurilor pentru bunuri și resurse.

În rolul de furnizor de servicii de transport și logistică, Gebrüder Weiss direcționează resurse importante tocmai pentru a dezvolta pentru clienți astfel de soluții agile, care răspund prompt la provocările cu care transporturile se confruntă în ritm accelerat după 2020. Businessurile care externalizează partea de transport și logistică beneficiază de strategii flexibile, adaptabile pieței dinamice, pentru a performa, inclusiv în perioade dificile, la nivel național sau global.

 

Gebrüder Weiss aniversează 30 de ani de activitate în România și se bazează astăzi pe o infrastructură națională de hub-uri logistice situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța și Craiova. Filiala din Sibiu a fost extinsă în 2022, iar în 2023 a început construcția celui de-al doilea hub logistic de lângă București. Compania oferă clienților săi soluții de logistică inteligente și oferă servicii flexibile de distribuție prin transport rutier, feroviar, aerian și maritim.

www.gw-world.com

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Fermierii care mizează pe pășunat și produsele bio trebuie să adapteze tehnologiei și rețelelor sociale, susțin experții de la Agraria.

Zootehnia Transilvaniei, între transhumanță și garduri virtuale

Articolul următor
Documentarul regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor Popescu, va putea fi urmărit în secțiunea proiecții speciale din programul oficial al Festivalului de la Cannes, între 14 și 25 mai.

Documentarul “Nasty”, în selecția Festivalului de la Cannes

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Ne dorim să fim punctul de contact pentru toți cei care vor să facă transformarea digitală – care este un drum lung și dificil, dar și să găsim cele mai bune servicii pentru a facilita acest proces”, a rezumat coordonatorul The European Digital Innovation Hub in Transilvania (TEDIHT), Bianca Muntean, manager al Transilvania IT Cluster (TITC).
Citeste mai mult

“Bursa digitală” a Clujului

Mai multe entități și furnizori IT&C și-au pus în gând să ridice nivelul de digitalizare a IMM-urilor din…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share