Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

TIFF face Garden Party la Domeniul Banffy din Răscruci

Castelul Banffy din Răscruci, o bijuterie arhitecturală proaspăt renovată, își deschide larg porțile pentru Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Domeniul de lângă Cluj-Napoca va găzdui Garden Party la Castel, un eveniment care îmbină filmul cu muzica. În 18 iunie, oaspeții sunt așteptați la o seară care va include un tur al castelului, un concert al Ansamblului de violoncele PlaCello și proiecția celui mai recent film în care joacă Anthony Hopkins – “O viață remarcabilă” (regia James Hawes, 2023, Marea Britanie).

Construit în sec. XVIII, Castelul Banffy din Răscruci și-a recăpătat strălucirea în urma unor ample lucrări de restaurare și conservare. Înconjurat de un parc care include un lac cu ponton, acesta va fi cadrul perfect pentru Garden Party TIFF, susțin organizatorii.

La sosire, oaspeții vor fi invitați la un tur al castelului apoi vor petrece o seară în aer liber, bucurându-se de parcul unde vor putea găsi băuturi, gustări, produse locale, dar și jocuri pentru copii și adulți. Evenimentul va continua cu un concert al ansamblului PlaCello, din care fac parte unii dintre cei mai talentați violonceliști ai țării – Răzvan Suma, Ella Bokor, Ștefan Cazacu și Mircea Marian.

Autocare tur-retur

PlaCello propune publicului proiectul Uvertura, un concept cu o idee repertorială unică: artiștii interpretează uverturi ale celor mai mari compozitori ai lumii precum Ceaikovski, Mozart, Rossini, Verdi, Händel şi Charpentier. Muzicienii vor interpreta și aranjamente jazz și rock. După concert, publicul va fi invitat la premiera celui mai nou film în care joacă Anthony Hopkins.

El interpretează rolul unui bărbat care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a salvat 600 de copii, preponderent evrei, din Cehoslovacia ocupată de naziști, dar care a trăit tot timpul apăsat de povara celor pe care nu i-a putut salva în acei ani negri. O emisiune TV din anii ’80 îi va schimba destinul.

Din distribuție mai fac parte Helena Bonham Carter, Lena Olin. Filmul este inspirat din viața lui Sir Nicholas ‘Nicky’ Winton. Deoarece parcarea în zona Castelului Banffy va fi limitată, organizatorii au recomandat transportul cu autocarele pe care TIFF le va pune la dispoziție. Acestea vor pleca de la Iulius Mall în intervalul 17:30-19:00, iar returul spre Cluj-Napoca va începe la finalul proiecției de film.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

DP World stimulează comerțul european prin investiții de peste 130 mil. € în România

Articolul următor

Asocierea condusă de Construcții Erbașu va termina Centura Sânmartin în două săptămâni

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share