Societatea Biopharma Plasma companie subsidiară Biopharma Plasma Limited din Ucraina, intenționează să construiască in Oradea, în Parcul Industrial Euobusiness I, din str. Borsului, o nouă locație de producție, investiție care se ridică la o valoare de minim 37.000.000 Euro, pe o suprafață de teren de 34.370 mp.
Această investiție se va realiza etapizat și a rezultat în urma unei negocieri directe care a avut loc în luna martie, reprezentând încă o investitie semnificativă atrasă de Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA.
Contractul privind investiția s-a semnat vineri, 17.05.2024, de către reprezentantul societății Biopharma Plasma, Kostiantyn Yefymenko, și reprezentanții societății ADLO S.A. în calitate de proprietar și administrator al parcului industrial.
Compania Biopharma Plasma activează în domeniul producției de produse farmaceutice, și și-a exprimat intenția de a desfășura în Parcul Industrial EBP I activitățile specifice domeniului de activitate și a oricăror altor activități conforme cu Regulamentul de funcționare al parcului industrial.
În ce constă investiția
Compania are în vedere construirea unei clădiri în suprafață totală de aproximativ 10.800 m.p. constând în hală de producție de produse farmaceutice / medicamentoase / birouri și preconizează începerea producției în Oradea în maxim 5 ani, urmând a genera un număr de minim 70 de locuri de muncă până in anul 2029.
„Compania Biopharma Plasma a ales Oradea ca punct de lucru datorită, în special, a deschiderii și profesionalismul reprezentantilor ADLO, precum și a facilităților și infrastructurii modernizate pe care le oferă municipiul Oradea”, a precizat Kostiantyn Yefymenko
Asistența juridică privind achiziția terenului a fost oferită de Societatea Civilă Profesională de Avocați „Igor Onuța & Asociații”, iar consultanța în afaceri în domeniul medical de către „Clinica Davidescu”.
Despre Biopharma Plasma
Începând cu anul 1965 compania Biopharma și-a început activitatea prin dezvoltarea tehnologiei de producere de medicamente derivate din plasmă.
Primul centru de plasmă Biopharma a fost deschis în 2015 în orașul Sumy din Ucraina, ca parteneriat public-privat cu Guvernul regional.
Biopharma a investit în 2019 peste 175 de milioane de dolari într-o nouă instalație de fracționare cu o capacitate totală de procesare de peste 1 milion de litri de plasmă umană pe an, fiind singura companie din Europa cu această capacitate.
Compania Biopharma Plasma și-a început activitatea în România în anul 2022, cu sediul social in Bucuresti, având ca obiectiv principal producția de produse farmaceutice, prin colectarea și fabricarea plasmei.